Olandeză stabilită în România, trimisă în judecată pentru obţinerea frauduloasă de fonduri UE

Myra-Maria-Cornelia Jochems, cetățeană olandeză cu domiciliul în România, a fost trimisă în judecată, în decembrie 2015, pentru obținerea frauduloasă a aproape un milion de euro din fonduri europene, potrivit unui comunicat transmis de Direcția Națională Anticorupție.
Iulian Tudor
04 ian. 2016, 15:41
Olandeză stabilită în România, trimisă în judecată pentru obţinerea frauduloasă de fonduri UE

Myra-Maria-Cornelia Jochems este acuzată de procurorii Serviciului Teritorial Timișoara al DNA de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

„La data de 3 septembrie 2010, în contextul depunerii la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Arad a documentației privind un proiect finanțat din fonduri nerambursabile, al cărui beneficiar era societatea pe care o administra, inculpata Jochems Myra-Maria-Cornelia a folosit anumite documente false, fapt care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în sumă de 4.165.293 de lei, din care a încasat efectiv 4.023.661,40 de lei”, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit procurorilor, proiectul prezentat de olandeză ar fi vizat construirea unei ferme zootehnice pentru taurine.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, deoarece prejudiciul cauzat a fost între timp recuperat integral.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Este ultimul la toate antrenamentele! Dacă el mănâncă cinci fripturi și vrea să joace fotbal…” Valeriu Iftime, ultimatum dur pentru Jovan Markovic
Capital.ro
Siegfried Mureșan, despre negocierile pentru învestirea Guvernului. Ce șanse are premierul desemnat de Nicușor Dan: Noi pornim de la 169 de voturi
Playtech.ro
Ce trebuie să conțină dosarul pentru finanțarea bateriilor fotovoltaice. Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei
Adevarul
Supertunelul care spulberă, după 52 de ani, recordul Transfăgărășanului. Tunelul Holdea vede lumina din ambele capete
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dănuț, un tată a 9 copii din Suceava, și-a pierdut viața în urma unei tragedii la locul de muncă
iamsport.ro
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
MediaFlux
Examenul vieții pentru Putin. Președintele Rusiei dă testul în fața oamenilor
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte