Olguţa Vasilescu: „Vă aşteptăm să ne luaţi banii”

În noaptea de duminică spre luni, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a făcut un anunț incendiar. Pe o rețea de socializare, șefa Muncii, a dezvăluit că Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU) dă drumul la mai multe programe prin care tinerii ce își caută de muncă și firmele ce vor să se dezvolte vor avea de câștigat.
Filip Stan
10 iul. 2017, 08:16
Olguţa Vasilescu:

„Vă așteptăm sa ne luați banii! Sunt mulți și ajung pentru toate firmele care vor sa se dezvolte și cauta forța de muncă plătită din bani europeni!”, a scris Olguța Vasilescu.

Împreună cu acest mesaj, ministrul Muncii a postat și un articol de la știripesurse.ro, unde se oferă detalii despre cele 8 Ghiduri ale Solicitantului, pentru proiecte a căror valoare totală este de peste 560 milioane euro.

Cine sunt beneficiarii

Vor beneficia de aceste proiecte tinerii NEETs (tineri care nu au un loc de muncă sau nu urmează niciun program educațional sau de formare), salariații disponibilizați, specialiștii serviciului public de ocupare, comunitățile sărace dar și comunitățile cu până la 20.000 locuitori.

Activități proiecte

Sunt așteptate proiecte care au în vedere următoarele activități:

1. Susținerea tinerilor care nu au un loc de muncă sau nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEETs), înregistrați la Serviciul Public de Ocupare prin programe de ucenicie, stagii de practică pentru absolvenții de învățământ superior și sprijin pentru dezvoltarea propriilor afaceri;

2. Acordarea de asistență salariaților concediați;

3. Dezvoltarea serviciilor comunitare integrate pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale;

4. Modernizarea serviciilor publice de ocupare (SPO) a forței de muncă;

5. Implementarea strategiilor de dezvoltare locală în zona rurală și orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori.

Despre ghiduri

Ghidurile Solicitantului „Scheme naționale — programe de ucenicie și stagii” (un ghid referitor la proiecte derulate în regiunile București-Ilfov, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia și un ghid referitor la proiecte derulate în regiunile Centru, Sud-Muntenia, Sud-Est) oferă Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) posibilitatea de a sprijini angajatorii care se implică în formarea profesională a tinerilor NEETs cu vârste între 16 și 25 de ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare.

• Bugetul total alocat celor două apeluri de proiecte este de 263.886.971 euro.

• Angajatorii care încheie contracte de ucenicie cu tinerii NEETs beneficiază, la cerere, de o sumă în cuantum de până la 1.125 lei/lună pe întreaga perioadă a derulării contractului de ucenicie, pe o durata de 12 luni.

Cei care au contracte de stagiu cu tineri NEETs absolvenți de învățământ superior beneficiază, timp de 6 luni, de o sumă de bani de până la 1.350 lei/lună.

Propunerile sau observațiile privind îmbunătățirea documentelor se pot transmite până la data de 18.07.2017 la adresa: [email protected].

Ghidurile Solicitantului „Program de susținere a antreprenorialului pentru tineri NEETs I” Centru, Sud-Est şi Sud Muntenia si „Program de susținere a antreprenorialului pentru tineri NEETs I” (București-Ilfov, Nord Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia)

• Bugetul alocat acestor apeluri de proiecte este de 60.470.351 euro.

• Sunt finanțate activități de încurajare a antreprenorialului și a ocupării pe cont propriu, prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil nonagricol de către tineri NEETs șomeri, cu accent pe cei din mediul rural și pe cei aparținând minorității roma, care au vârsta între 16 și 25 ani.

Propunerile sau observațiile privind îmbunătățirea documentelor se pot transmite până la data de 19.07.2017 la adresa: [email protected].

Ghidul Solicitantului „Măsuri de outplacement — adaptarea lucrătorilor disponibilizați/concediați la schimbare” se adresează angajatorilor, organizațiilor sindicale și patronale, furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, organizațiilor neguvernamentale și Camerelor de Comerț și Industrie.

• Bugetul alocat acestui apel este de 86.983.422 euro.

• Proiectele se vor desfășura exclusiv în regiuni mai puțin dezvoltate.

• Tipurile de activități finanțate sunt, în principal, cele care vizează creșterea șanselor de reintegrare pe piața muncii a lucrătorilor care urmează să fie disponibilizați, prin furnizarea de servicii de informare, consiliere profesională și medierea muncii, sprijinirea unor forme flexibile de ocupare (inclusiv munca la domiciliu și la distanță) și susținerea inițiativelor antreprenoriale.

Propunerile sau observațiile privind îmbunătățirea documentelor se pot transmite până la 17.07.2017 la adresa: [email protected].

Ghidul Solicitantului „Servicii comunitare integrate” este un instrument la îndemâna Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în parteneriat cu Ministerul Sănătății pentru a pilota abordarea integrată a serviciilor medicale și sociale la nivelul a 100 de comunități.

• Bugetul alocat acestui apel este 15.000.000 euro.

• Instituțiile mai sus menționate vor elabora instrumente de intervenţie integrată și vor specializa persoanele implicate în activităţi şi servicii de sănătate și sociale din comunităţi: asistenți medicali comunitari, asistenți sociali și mediatori sanitari.

Propunerile sau observațiile privind îmbunătățirea documentelor se pot transmite până la 19.07.2017 la adresa: [email protected].

Ghidul Solicitantului „Modernizarea instituțiilor pieței forței de muncă PES” vizează Agenția Națională și Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, în parteneriat cu entități relevante de pe piața forței de muncă.

• Vor fi finanțate proiecte în valoare totală de 118.294.486 euro, de care vor beneficia atât specialiștii serviciilor publice de ocupare, cât și clienți actuali și potențiali ai SPO.

• Proiectele urmăresc introducerea unor noi instrumente de lucru adaptate la dinamica pieței muncii, monitorizarea și evaluarea serviciilor furnizate de SPO, dezvoltarea sistemelor informatice pentru creșterea numărului de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și de angajatori care utilizează serviciile SPO.

Propunerile sau observațiile privind îmbunătățirea documentelor se pot transmite până la data de 17.07.2017 la adresa: [email protected].

Ghidul Solicitantului „Implementarea strategiilor de dezvoltare locală în comunitățile marginalizate din zona rurală și/ sau în orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori” se adresează autorităților în parteneriat cu actorii sociali relevanți sau actorilor implicați în implementarea proiectelor aferente strategiilor de dezvoltare locală existente.

• Sunt așteptate proiecte în valoare totală de 100.550.000 euro, de care vor beneficia persoanele în risc de sărăcie sau excluziune socială.

• În cadrul acestui apel sunt finanțate activități de dezvoltare și furnizare de servicii sociale și medico-sociale, sprijin pentru creșterea accesului și participării la educație, sprijin pentru integrare profesională și formare antreprenorială, inclusiv sub formă de subvenții pentru înființarea firmei, asistență juridică pentru reglementarea actelor de identitate, de proprietate, de stare civilă, de obținere a drepturilor de asistență socială, activități de îmbunătățire a condițiilor de locuit ale persoanelor din grupul țintă.

Propunerile sau observațiile privind îmbunătățirea documentelor se pot transmite până la 19.07.2017 pe adresele [email protected].

Despre POCU:

Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU) are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de România în domeniul resurselor umane, continuând investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007‐2013 și contribuind la reducerea disparităților de dezvoltare economică și socială dintre România și Statele Membre UE.

Citeşte şi Ministrul Muncii: Modificăm un articol din Codul fiscal pentru a putea pregăti aplicarea legii salarizării

 

DailyBusiness
„Toleranță zero față de fraudele concediilor medicale”! Medicii sunt controlați la sânge. Ministerul Sănătății trimite corpul de control în cabinete și spitale
Spynews
ANM, anunț de ultimă oră! A fost emis cod portocaliu și galben! Urmează ploi torențiale și val de căldură intensă
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, anunț surprinzător pentru fani! Toți au rămas cu gura căscată! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ora ideală la care să uzi roșiile când e caniculă. Nu se vor usca, își iau toți nutrienții de care au nevoie și se dezvoltă în condiții optime
Playtech.ro
Cele mai periculoase locuri de pe litoralul românesc. Unde s-au înecat cei mai mulți turiști
DailyBusiness
PESTE 4000 de oameni ar putea rămâne FĂRĂ loc de muncă dacă va crește TVA-ul
Adevarul
Revoltă după decizia CNA de a scoate vedetele din reclamele la jocuri de noroc
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Lorena Tonciu, cadou de zeci de mii de euro de la părinți. Cum e răsfățată sora Andreei Tonciu de cei care i-au dat viață / FOTO
Spynews
Avocata lui Gabi Bădălău, declarații despre ultimul proces din instanță. Claudia Pătrășcanu ar fi fost cea care ar fi început totul. Câți bani ar fi la mijloc
Evz.ro
Schimnbare profundă pentru români. Cum vor fi afectați la buzunare
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
kanald.ro
Se oprește apa în mai multe localități din România! Companiile nu vor mai furniza apă din cauza caniculei
Cancan.ro
Îl vrea în patul ei pe Dan Alexa: 'Nu mă așteptam la asta!' Despărțirea de Andrada îl aruncă pe antrenor în brațele vedetei? Are...
Playsport.ro
Nicușor Dan, ANUNȚ în miez de noapte de la Bruxelles: tăieri, austeritate. „Unii vor fi mai afectați”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Corina Caragea, în costum de baie. Imagini cu prezentatoarea de la PRO TV dintr-un paradis acvatic
stirilekanald.ro
Fotbalistul mort la doar 18 ani. Ce s-a înttâmplat, de fapt
Cele mai bune 9 alimente care protejeaza ficatul de boli
MediaFlux
Se taie bani din pensii! Când începe reținerea CASS și ce sume se pierd lunar
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noua formulă a vechimii la pensie. Cum sunt transformate zilele lucrate în ani, luni și zile calendaristice