Omul care i-a văzut ultima dată în viaţă pe copiii ucişi de avalanşă, mărturii emoţionante. Autopsia s-a încheiat

Conducătorul şcolii de ghizi care se afla cu un grup de 51 de persoane în Munţii Retezat, relatează în amănunt, într-o postare pe Facebook, filmul tragediei în care şi-au pierdut viaţa cei doi copii. El spune că a încercat în două rânduri să convingă grupul de şapte alpinişti, în care se aflau și copiii, să renunţe la traseu. În direct la România TV, Cătălin Ioan Berenghi a declarat că vizibilitatea era foarte redusă, iar liderul grupului, probabil, nu a mai dat o aşa mare atenţie traseului respectiv. "Cred că a fost ziua neşansei pentru ei", a spus salvamontistul. Medicii legişti spun că cei doi copii au murit din cauza loviturilor la cap.

24 apr. 2017, 08:35
Omul care i-a văzut ultima dată în viaţă pe copiii ucişi de avalanşă, mărturii emoţionante. Autopsia s-a încheiat

Un grup de turişti a fost surprins de o avalanşă în Munţii Retezat, doi copii pierzându-şi viaţa. Cei doi copii sunt Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, alpinişti renumiţi, având la activ numeroase recorduri mondiale şi europene. Dor Geta Popescu avea în palmares şase recorduri mondiale şi unul european, ea obţinând primul record la zece ani, în 2013, când a devenit cea mai tânără alpinistă din lume care a atins Vârful Ararat (5.137 de metri). Erik Gulacsi a stabilit, în ianuarie 2017, un nou record european de vârstă când a atins vârful Aconcagua, 6962 metri, la doar 12 ani.

Conducătorul şcolii de ghizi care se afla cu un grup de 51 de persoane în Munţii Retezat spune că cei 7 mergeau foarte repede, dar erau bine echipaţi.

„Cred că a fost ziua neşansei pentru ei. Oamenii erau foarte bine echipaţi. Nu mi-am dat seama la momentul respectiv cine sunt, nu-i cunoşteam personal. Erau copiii de aur al alpinismului românesc. Nu erau nişte persoane neexperimentate. Vizibilitatea era foarte redusă, iar liderul grupului, probabil, nu a mai dat o aşa mare atenţie traseului respectiv. Ei mergeau foarte repede. Ne-au depăşit. Ei au luat-o în dreapta, noi am luat-o în partea stângă„, a declarat Cătălin Ioan Berenghi.

Cătălin Ioan Berenghi spune că a rămas surprins când a observat că cei şapte au continuat traseul cu risc de avalanşă. Acesta mărturisește că, la scurt timp, a auzit strigăte de ajutor.

„Odată ajunşi în Şaua Berbecilor, ne-am întâlnit cu un grup de 7 persoane. Ne-am salutat şi am pornit spre Vârful Peleagă. Le-am spus că noi o luăm pe drumul de iarnă şi ne-au spus că şi ei vor face la fel, lucru care nu s-a întâmplat. Ei au luat-o pe drumul de vară, care iarna este interzis. Este cunoscut că în acea zonă se produc avalanşe”, a povestit bărbatul.

Berenghi spune că a decis să trimită trei persoane din grupul său pentru a-i ajuta pe cei surprinşi de avalanşă, în pofida condiţiilor meteorologice nefavorabile. Mai mult de atât, el a povestit şi momentul în care a aflat că cei doi copii alpinişti şi-au pierdut viaţa.

„Când am ajuns acolo mi s-a comunicat prin staţie că există 5 supravieţuitori şi doi copii morţi. Cel mai probabil au decedat in acea avalansa proiectati si izbiti in pietre. Cel mai tragic lucru este faptul că cel pe care l-am trimis să-i salveze a reuşit să-i convingă să abandoneze trupurile celor ramasi acolo”, a mai spus conducatorului scolii de ghizi din Retezat.

Părinţii au fost convinşi cu greu să lase trupurile copiiilor acolo.

„Era decizia cea mai înţeleaptă care putea fi luată în acel moment de criză deoarece temperatura era -15° ,-20°C, cei cinci erau în stare de şoc după avalanşă, după decesul celor doi copii şi după loviturile suferite în timpul avalanşei. În Căldarea Berbecilor unde se aflau accidentaţii nu exista semnal GSM, deci şansele de supravieţuire erau minime. Minunea nu a încetat să apară, cei trei salvatori şi cei cinci supravieţuitori au început să meargă spre noi. Am fost extrem de bucuros pentru că asta însemna salvarea lor. După 40-50 minute au ajuns la locul de regrupare unde au primit de la cei din grupul meu ceai cald şi mâncare. (..) Am evaluat încă o dată starea lor remarcând faptul că un bărbat avea o tăietură foarte urâtă pe faţă, care nu mai sângera, şi faptul că avea piciorul drept, strâmb şi deformat în zona genunchiului. Am bănuit faptul că avea o fractură destul de urâtă, dar bărbatul care avea cam 1.80- 1.90m şi cam 100 kg, se deplasa singur pe picioarele lui ajutat de nişte beţe de schi”, explică bărbatul.

După aproape o oră, cei cinci supravieţuitori ai avalanşei şi cei trei salvatori ai lor au ajuns la locul unde se adăpostise grupul. Conducătorul şcolii de ghizi a ţinut să precizeze şi că grupul lor nu a provocat avalanşa.

Tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, Ovidiu Popescu, aflat alături de fiica sa pe munte în momentul producerii avalanşei din Munţii Retezat, este internat la Spitalul Municipal Hunedoara cu multiple traumatisme, fiind singura persoană care a rămas în unitatea spitalicească din grupul celor cinci persoane care au supravieţuit căderii masive de zăpadă.

Potrivit România TV, reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală care au făcut autopsia în cazul celor doi copii alpinişti surprinşi de avalanşă spun că aceştia au murit la scurt timp de la producerea acesteia din cauza politraumatismelor cranio-cerebrale „deosebit de grave şi incompatibile cu viaţa”.

Aceştia au apreciat că nu se pot pronunţa în privinţa existenţei echipamentului de protecţie avut în momentul producerii catastrofei.

Unul dintre salvamontiștii care a participat la operațiunea de recuperare a trupurilor neînsuflețite ale alpiniştilor Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi spune că aceştia nici măcar nu purtau cască de protecție. Ba mai mult, nu au fost respectate nici măcar proceduri minime de siguranță pe care alpiniștii le folosesc pentru un astfel de traseu. În plus, salvamontiștii din județul Hunedoara apreciază că avalanșa care a avut loc, sâmbătă, în Retezat, ar fi fost declanșată dintr-o eroare a grupului din care făceau parte și cele două victime, observațiile de la fața locului indicând că zăpada a plecat la vale de sub poteca pe care circulau cele șapte persoane.

Avalanșa în care au decedat adolescenții Dor Geta Popescu (14 ani) și Erik Gulacsi (13 ani) a avut loc în zona Șaua Bucurii – Poiana Pelegii, în locul denumit „Căldarea Berbecilor”, zăpada care a venit la vale antrenând și resturi de bolovani.

În avalanșă au mai fost prinse alte cinci persoane care au necesitat îngrijiri medicale în spital, răniții aflându-se acum în afara oricărui pericol.

CUTREMURĂTOR! Ultima postare de pe Facebook a alpinistei Dor Geta Popescu, moartă în Retezat, îţi va da FIORI

Operațiunea de recuperare a celor doi adolescenți decedați în Retezat a durat, duminică, peste 11 ore, cei 23 de salvamontiști și jandarmi montani confruntându-se cu condiții extrem de dificile, din cauza traseului montan accidentat, acoperit cu zăpadă, și a viscolului.

Poliția a deschis un dosar penal, in rem, cu privire la faptă, ancheta fiind coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg. În funcție de complexitatea ulterioară a cauzei, dosarul ar putea fi preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Salvamontiștii și jandarmii montani au avertizat, cu două zile înainte, asupra riscului iminent de avalanșă în masivele Retezat și Parâng, după ce la munte a nins, iar stratul de zăpadă depășea un metru la peste 1.800 de metri altitudine.

Cei doi copii care au murit pe munte fiind loviţi puternic de stânci în momentul declanşării avalanşei în Munţii Retezat sunt Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, cei doi fiind însoţiţi pe munte de către taţii lor.

Cei doi copii au multiple performanţe în alpinism şi sunt foarte cunoscuţi în domeniu.

Dor Geta Popescu avea în palmares şase recorduri mondiale şi unul european. Ea a obţinut primul record când avea 10 ani, în august 2013, devenind cea mai tânără alpinistă din lume care a atins Vârful Ararat (5.137 de metri). Până atunci, recordul era de 12 ani şi 6 luni şi era stabilit de sora ei, în anul 2007.

Un an mai târziu, în august 2014, Geta Popescu a reuşit să cucerească Vârful Damavand (5.671 de metri) din Iran, cel mai înalt vulcan al Asiei. Şi în acest caz, Geta a depăşit recordul surorii sale, stabilit în iulie 2008. În decembrie 2015, Dor Geta Popescu a reuşit să devină cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat pe Ojos del Salado (6.893de metri) la doar 12 ani depăşind din nou recordul surorii ei din 2008.

În luna februarie a anului 2016 a obţinut un alt record mondial de vârstă când a urcat pe Aconcagua (6.962 de metri), cel mai înalt vârf din America de Sus. A depăşit astfel un record deţinut încă din 2002 de o sportivă din America.

Dor Geta Popescu era legitimată la Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov, este campioană naţională la escaladă şi membră a Lotului Naţional de Escaladă – copii, din anul 2011. Deţinea titlul de Căţărătorul Anului în 2013, titlu acordat de Federaţia Naţională de Escaladă. A mai fost desemnată cel mai bun alpinist de altudine al anului 2015 şi din nou în 2016.

Erik Gulacsi avea 12 ani şi era şi el un alpinist profesionist,. fiind coleg de club cu Dor Geta Popescu. Practica alpinismul de la vârsta de opt ani şi a reuşit să escaledeze cele mai înalte vârfuri din România. Erik Gulacsi a reuşit să ajungă în august 2016 pe vârful Elbrus la 5.642 de metri, devenind cel mai tânăr băiat din Europa care a reuşit acest lucru.

În ianuarie 2017, Erik Gulacsi a stabilit un nou record european de vârstă când a atins vârful Aconcagua (6.962 metri), la doar 12 ani.