Omul de afaceri Nelu Iordache rămâne în arest încă 30 de zile

Tribunalul Bucureşti a prelungit, vineri, cu 30 de zile mandatul de arestare preventivă emis pe numele omului de afaceri Nelu Iordache, în dosarul în care este cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocaţi pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad.
Roxana Gagiu
28 dec. 2012, 15:26
Omul de afaceri Nelu Iordache rămâne în arest încă 30 de zile

Instanţa Tribunalului Bucureşti a luat vineri în discuţie cererea procurorilor anticorupţie de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestării preventive în cazul omului de afaceri Nelu Iordache.

Solicitarea a fost dezbătut în şedinţă secretă, iar după deliberări instanţa a admis propunerea procurorilor şi a dispus prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui Nelu Iordache.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Nelu Iordache a fost arestat preventiv în 2 decembrie, în dosarul în care procurorii anticorupţie îl acuză de faptul că, în calitate de administrator al firmei SC Romstrade SRL, ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 25 de milioane de lei, bani încasaţi în vederea proiectării şi execuţiei lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, lucrare finanţată în proporţie de 85 la sută din fondul de coeziune al Uniunii Europene.

Cea mai mare parte din suma destinată pentru construcţia autostrăzii, respectiv 9.724.780 de lei, ar fi fost folosită pentru achitarea unor datorii ale societăţilor în care Nelu Iordache era direct interesat, plăţi făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă. Alţi 9.861.000 de lei au fost retraşi în numerar, „cu scopul declarat al achiziţiei de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare fictive”, susţin procurorii anticorupţie, potrivit Mediafax.

Procurorii au mai arătat că, pentru a ascunde provenienţa acestor bani, Nelu Iordache i-ar fi trecut în facturi care atestau operaţiuni fictive prin firmele administrate de complicii săi. Banii s-ar fi întors cu explicaţia „plată eronată” sau „plată nedatorată” în contul SC Romstrade SRL, deschis la o altă bancă decât cea prin care se derulau operaţiunile de plăţi aferente contractului pentru construirea autostrăzii.

Totodată, potrivit DNA, Nelu Iordache este urmărit penal pentru fapte de corupţie în alte trei dosare, în unul dintre aceste cazuri el denunţând că i-a dat bani unui funcţionar din CNADNR pentru a-i facilita urgentarea încasării unor fonduri.

Nelu Iordache ar fi cercetat într-un dosar în care ar fi luat bani pentru lucrările privind drumul Alexandria – Craiova, iar într-un altul pentru lucrările la centura Bistriţei.

În al treilea dosar în care este cercetat, Nelu Iordache este chiar denunţătorul. Potrivit procurorilor, după momentul arestării, Iordache s-a hotărât să vorbească şi a denunţat un funcţionar din CNADNR, căruia i-ar fi dat 33.000 de lei pentru ca acesta să faciliteze urgentarea încasării unor fonduri ce-i fuseseră aprobate omului de afaceri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT