Omul de afaceri Remus Truică, la DNA

Omul de afaceri Remus Truică a ajuns, joi dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde este audiat în dosarul retrocedărilor ilegale. Acesta nu a făcut declaraţii.
Iulian Tudor
10 mart. 2016, 09:09
Omul de afaceri Remus Truică, la DNA

Procurorii DNA au cerut Curţii de Apel Braşov înlocuirea arestului la domiciliu cu arest preventiv în cazul omului de afaceri Remus Truică, acesta fiind acuzat de noi infracţiuni în legătură cu retrocedarea ilegală a unui teren din Snagov.

Procurorii DNA Braşov arată, într-un comunicat de presă, că „în referatul de propunere a înlocuirii măsurii procurorilor s-a reţinut faptul că, de la momentul la care s-a dispus ultima prelungire a măsurii arestului la domiciliu, respectiv data de 02 februarie 2016, au fost administrate o serie de probe care au condus organul de urmărire penală la constatarea existenţei şi a altor infracţiuni faţă de cele sus menţionate, care au fost reţinute în sarcina inculpatului. Ca urmare a acestui fapt, la data de 02 martie 2016 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Truică Remus pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave şi spălare a banilor”.

Procurorii DNA au extins ancheta în ceea ce îi priveşte pe Paul Philippe al României şi omul de afaceri Remus Truică privind retrocedarea Fermei Băneasa, având suspiciuni în legătură cu retrocedarea nelegală a unei suprafeţe de 47 hectare de pădure situată în localitatea Snagov.

Potrivit comunicatului de presă, procurorii au pus în mişcare acţiunea penală în ceea ce îi priveşte pe omul de afaceri Remus Truică şi Paul Philippe al României, pentru complicitate la abuz în serviciu. De asemenea, DNA a dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Theodor Chiriac, director tehnic în cadrul Direcţiei Silvice Ilfov, delegat în funcţia şef al direcţie menţionate la data la care ar fi fost săvârşite faptele.

În comunicatul de presă al DNA se mai menţionează că fostul prefect al judeţului Ilfov, Nicolae Jecu şi fostul primar al comunei Snagov, Muşat Apostol, sunt cercetaţi sub control judiciar pentru abuz în serviciu.

„Începând din anul 2006, în contextul în care formulase cereri sau intenţiona să ceară restituirea unor terenuri situate în apropierea Capitalei, inculpatul Al României Paul Philippe i-a promis inculpatului Remus Truică şi asociaţilor lui din grupul infracţional, o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului infracţional pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate sau asupra judecătorilor, urmând a se reuşi, în mod injust, obţinerea bunurilor revendicate şi punerea în posesia lor”, arată procurorii în comunicatul de presă.

În acest context „în perioada septembrie noiembrie 2005, la Primăria Snagov s-a înregistrat o cerere şi o revenire prin care inculpatul Al României Paul Philippe solicita restituirea a 47 ha pădure, teren situat în localitatea Snagov”. În martie 2006, susţin procurorii, comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din cadrul primăriei Snagov a constatat că Paul Philippe al României îndeplineşte condiţiile pentru restabilirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa respectivă. Acest lucru s-a întâmplat deşi reprezentantul Ocolului Silvic Snagov s-a opus retrocedării.

„Atât procesul verbal, cât şi anexa 37 au fost semnate de primarul Muşat Apostol şi de secretarul Dima Niculae şi înainte spre validare comisiei judeţene constituite la nivelul Instituţiei Prefectului Ilfov. La dosarul de restituire nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că inculpatul Al României Paul Philippe este persoană îndreptăţită, că antecesorul său a deţinut un titlu pe acel teren, suprafaţa de teren şi faptul că deţinea pădurea la momentul exproprierii”, arată procurorii anticorupţie.

Astfel, comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor i-a recunoscut lui Paul Philippe al României dreptul de proprietate asupra terenului iar ulterior „s-a acţionat apoi pentru punerea efectivă în posesie, demersuri în acest sens fiind făcute cu sprijinul primarului Muşat Apostol, iar pe de altă parte de inculpatul Truică Remus, care a apelat la persoane din cadrul Direcţiei Silvice Ilfov, singura instituţie care putea dispune punerea în posesie”, spun procurorii.

„Imediat după intrarea în posesie, deşi a avut cunoştinţă de decizia din anul 1941 a ÎCCJ (decizie care recunoştea dreptul de proprietate al Statului Român asupra terenului în defavoarea Regelui Carol al II-lea) inculpatul Jecu Nicolae, în calitate de prefect, a emis titlurile de proprietate pe numele inculpatului Al României Paul Philippe”, explică DNA, precizând că prejudiciul în acest caz a fost estimat la 9.523.769 euro.

DailyBusiness
Sorin Grindeanu: „PNL dă premierul până în 2027. Noi ne ținem de protocol”
Spynews
Gina Chirilă, adevărul dureros despre divorțul de Bogdan Vlădău! Prin ce durere a trecut: "Spartă în bucăți..."
Fanatik.ro
Ce riscă românii care nu vor să renunțe la lemnele de foc. Legea care poate schimba felul în care ne vom încălzi
Capital.ro
UE schimbă legea rutieră în România. Valabilitate diferită la permisul auto. Unii șoferi îl vor schimba la câte 5 ani, alții la 15 ani
Playtech.ro
Cât primește un medic de gardă pe lună în 2025: exemple pentru rezidenți, specialiști și primari
Adevarul
„Ruşii îşi omoară propriii soldaţi”. Cum acționează călăii din armata lui Putin
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Sedativul pe care Ștefania Szabo și l-ar fi injectat înainte să moară ar fi cel care i-a adus sfârșitul și lui Michael Jackson. Ies la iveală NOI detalii absolut ȘOCANTE: „Într-o lună câte 32 de...”
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Colegii doctoriței care și-a pierdut viața în camera de gardă fac mărturii sfâșietoare: „Plângea și o simțeam că nu mai poate, a spus că vrea să își dea demisia”
iamsport.ro
Mori de râs! Șumudică e influencer! Vezi cum endorsează un restaurant
MediaFlux
Cresc facturile la încălzire. Cât vor plăti românii de la bloc în noiembrie
stirilekanald.ro
Șocant ce au găsit polițiștii lângă trupul neînsuflețit al doctoriței Ștefania Szabo
substantial.ro
Confidențialitate și profesionalism în activitatea unui detectiv Timișoara