Acuzaţii grave între Salvamont şi ISU. Planorul putea fi găsit din prima zi

Operațiunea de ridicare și transportare a planorului prăbușit în luna august şi decoperit zilele trecute de un turist s-a sistat din cauza vremii nefavorabile, potrivit autorităților brașovene. Pe de altă parte, salvamontiştii au vrut să caute planorul chiar în zona unde acesta se prăbuşise, în luna august, îşi făcuseră un plan, dar ISU Braşov nu a aprobat acest plan.  
Iulian Tudor
23 nov. 2015, 14:49
Acuzaţii grave între Salvamont şi ISU. Planorul putea fi găsit din prima zi

Deși un elicopter ar fi trebuit să ridice luni rămășițele planorului prăbușit în zona Muchia Cheii, operațiunea a fost sistată, din cauza vremii nefavorabile, scrie mytex.ro.

Rămășițele planorului ar fi trebuit transportate la București pentru a fi evaluate de specialiștii în aviație. Marţi este ultima zi în care autoritățile pot ridica planorul din zona în care a căzut, având în vedere că de miercuri se anunță ninsori.

Citeşte şi Cadavrul pilotului Mircea Crăciun a fost dus la Serviciul de Medicină Legală din Braşov

Doi angajați ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov vor rămâne peste noapte pentru a asigura perimetrul în care se află aparatul de zbor.

Planorul a fost găsit sâmbătă, după mai bine de patru luni de căutări. Cadavrul pilotului Mircea Crăciun a fost luat încă de ieri de criminaliști și transportat la IML Brașov.

Planorul dispărut ar fi putut fi găsit încă din prima zi

În prima zi de căutări intense a planorului prăbușit, Mircea Opriș, președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România, a elaborat un plan de căutări chiar pentru zona în care, ulterior, a fost găsit aparatul de zbor și cadavrul pilotului Mircea Crăciun, scrie mytex.ro.

Planul de căutare propus de Mircea Opriș și predat ulterior ISU Brașov de șeful Salvamont Brașov, Alexandru Ferenț, nu ar fi fost aprobat și drept urmare nu s-ar fi pus în practică.

„Planul se află la ISU Brașov. Am fost rugat să fac acest plan. Zona asta era planificată de mine, era chiar prima zonă de căutări. După aia nu m-a mai contactat nimeni, pentru că a preluat domnul Arafat treaba. Aceea era prima zonă, pentru că eu m-am interesat la cei care fac zboruri cu planoarele în zona asta… Cum au căutat, nu știu. Îmi pare rău că nu mai am planurile, că eu le-am dat”, a explicat Mircea Opriș.

Contactat telefonic, Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, a declarat că numai în urma unei solicitări planul poate fi pus la dispoziția presei.

„Faceți o solicitare în baza legii 544, o solicitare scrisă, și o să vedem cum soluționăm această problemă”, a susținut Sfreja.

Salvamontiștii de la Sinaia au văzut planorul înainte de prăbușire

Potrivit șefului Salvamont Sinaia, unul dintre salvatorii montani care a fost de serviciu în ziua de 6 august la Cota 2000 a văzut planorul care se îndrepta spre zona Postăvarul, Piatra Mare.

Citeşte şi PLANORUL DISPĂRUT. Acţiunea de recuperare a epavei şi cadavrului pilotului, întreruptă

„A fost coordonarea ISU, pe ei ar trebui să-i întrebați. Prima mea acțiune de salvare a fost în 1970, cred că am și eu experiență pe munte. Pe noi nu prea ne-a consultat nimeni. Ei ne-au spus mergeți acolo, faceți aia și noi am ascultat ordinele. Eu tot timpul am spus, băiatul meu de la Salvamont care făcea de serviciu la Cota 2000 la ora cinci, cinci și un sfert a urcat cu telecabina de la Cota 1400 spre Cota 2000 și el a văzut un planor care se îndrepta spre Postăvarul, Piatra Mare. Omul ăsta chiar a văzut”, a explicat Nicolae Cojanu, șeful Salvamont Sinaia.

Căutări superficiale: un salvamontist și zece pompieri ISU

Salvamontiștii au participat la operațiunile de căutare și salvare a planoristului Mircea Crăciun ca forță suplimentară.

„În momentul când este un salvamontist și 10 de la ISU și decidem să ne despărțim, să mergem fiecare pe poteca sa, după cinci minute ne întâlneam toți: ba le era frică, ba era prea abrupt. Oamenii nu au nici o vină, ei sunt neechipați și formarea lor profesională este pentru cu totul altceva”, a explicat Nicolae Cojanu.

Zona prăbușirii planorului s-a regăsit în arealul de căutare

„În comunicat am precizat că zona s-a regăsit în arealul de căutare, dar zona în care a fost identificat planorul nu este una care se să regăsească pe vreun traseu turistic. Din elicopter nu se putea vedea, având în vedere că e o pădure deasă acolo. A fost verificată și din aer, și cu drone, dar nu puteam efectiv să pătrundem cu aparatele de zbor prin pădure”, a explicat Cătălin Chircă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Uite pompierii, nu-s pompierii: „Zona a fost măturată de patru ori cu jandarmii montani, salvamontiști și cu alpiniști”

Fără a preciza că și pompierii IGSU au căutat în zona prăbușirii planorului, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a relatat că zona ar fi fost măturată de jandarmii montani, salvamontiști și alpiniști.
„S-a căutat în zona respectivă de patru ori. Și pe calea aerului, dar de patru ori terestru. Nu a fost absolut nimic care nu s-a căutat. Cei de la ISU Brașov au planul, pentru că am lucrat împreună. Planul a fost aprobat. Zona a fost măturată cu jandarmii montani, salvamontiști și cu alpiniști. Postăvarul a fost una din zonele intens căutate și terestru, și cu elicoptere, și cu drona”, a explicat Raed Arafat. 

DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Ce pensie va avea Gigi Becali de la 1 august 2025, după decizia luată de Guvernul Bolojan
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de apartamente. Trebuie să transmită asociației de proprietari
Playtech.ro
Care este distanța minimă legală între vecini: Reguli esențiale pentru construirea unei case lângă proprietăți învecinate
DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Adevarul
Pensionarii, îngenuncheați de măsurile de austeritate. Analist: „Statul ar fi trebuit să fie primul afectat”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Cardul de sănătate se mută pe telefon. Dosar medical online, rețetă electronică și validare prin SMS
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cutremur azi dimineață în România! În ce zonă s-a produs seismul
Cancan.ro
Dublă tragedie la Iași! Mamă și fiu, morți după ce au consumat acest aliment
Playsport.ro
Băiat de 8 ani, găsit trăind printre câini. Nu știe să vorbească, comunică doar prin lătrat și...
Capital.ro
A murit marea actriță. A fost una dintre cele mai frumoase și iubite artiste
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Dentistul care și-a otrăvit soția cu venin de șarpe a primit o veste teribilă după gratii
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Istoria fascinantă a Palatului Kiseleff, clădirea unde funcționează EXIM Bank și e mărul disordiei între premierul Bolojan și RAPPS
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Financial Times: Unirea dintre „urs” și „dragon” sperie Occidentul. Cum îl poate folosi Xi pe Putin