Oprescu a făcut publice cheltuielile ASPA. Află pe ce s-au cheltuit 18,6 milioane de lei

Primarul general Sorin Oprescu a precizat că bugetul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor pe 2013 este de 18,6 milioane de lei, din care 170.000 de lei au fost cheltuiţi pentru sterilizarea cânilor în cabinete private, 70.000 de lei pentru hrană, iar 854.000 de lei, pentru construcţia adăpostului de la Mihăileşti.
Iulian Tudor
05 sept. 2013, 17:18
Oprescu a făcut publice cheltuielile ASPA. Află pe ce s-au cheltuit 18,6 milioane de lei

„Avem un plan şi am prevăzut buget. Însă politicienii pedelişti, care acum ţipă, uită că patru ani de zile au blocat activitatea Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA). Că mi-au respins de şapte ori proiectul cu adăpostul şi nu mi-au dat buget serios pentru funcţionarea ASPA. O confirmă cifrele de buget pe care le-au aprobat, în ciuda solicitărilor noastre. Astfel, bugetul ASPA în 2009 a fost de 2.929.000 lei, în 2010 a fost de 1.726.000 lei, în 2011 a fost de 4.647.000 lei şi în 2012 a fost de 4.288.000 lei. Bugetul ASPA pentru 2013 este de 18,6 milioane de lei”, a explicat joi , primarul general.

Potrivit acestuia, până la 31 august au fost cheluiţi 2,8 milioane de lei, astfel: pentru construcţia adăpostului de la Mihăileşti – 854.000 lei, sterilizare în cabinete private – 170.000 de lei, hrana pentru animale, medicamente şi materiale sanitare – 70.000 de lei, salarii – 468.000 de lei (47 de angajaţi pe opt luni), taxe aferente salariilor – 160.000 de lei, utilităţi (curent electric, gaz, apă) – 162.000 de lei, carburanţi auto – 22.000 de lei, reparaţii auto – 4.400 de lei, poştă, telecomunicaţii, internet – aproape 40.000 de lei şi chiria sediului – 20.000 de lei.

Potrivit datelor prezentate de Oprescu, în ultimul an au fost sterilizaţi 6.512 câini, 3.305 în adăposturile ASPA din Mihăileşti şi Pallady şi 3.207 în cabinetele veterinare partenere, în baza HCGMB nr. 16/2010.

Oprescu a mai spus că, din 26 august, Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor a început programul de sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân.

„Acum, da. Avem buget. Şi măsuri adoptate. Am reuşit să convingem Consiliul General majoritar USL că problema maidanezilor trebuie urgent rezolvată. Şi am făcut asta în prima parte a anului. Şi nu azi, după tragedia lui Ionuţ. Deci, anul trecut, în august am schimbat conducerea Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor. Noua conducere a creionat o strategie coerentă de rezolvare a problemei câinilor fără stăpân. Pe 31 mai 2013, patru dintre propunerile noii conduceri ASPA au fost aprobate în Consiliul General al Municipiului Bucureşti”, a mai spus Oprescu.

Potrivit Hotărârii nr. 145 din 31 mai 2013 privind controlul reproducţiei animalelor în municipiul Bucureşti, cetăţenii, societăţile comerciale, ONG-urile şi instituţiile care au câini şi nu îi declară până la sfârşitul acestui an, riscă de la 1 ianuarie 2014 amenzi de 3.000 de lei, pentru fiecare câine nedeclarat. Totodată, stăpânii trebuie să îşi sterilizeze câinii mai mari de şase luni, celor care nu doresc să facă acest lucru fiindu-le percepută o taxă anuală de 150 de lei pentru fiecare câine, a mai spus Oprescu.

De asemenea, în urma adoptării Hotărârii nr. 148/2013 privind încheierea contractelor de prestări servicii în vederea capturării, transportării şi reteritorializării câinilor fără deţinător de pe raza municipiului Bucureşti, săptămâna viitoare se finalizează procedura de achiziţie, a spus Oprescu.

„Avem buget pentru a acţiona. Dacă mă întrebaţi de ce nu am lucrat masiv până acum, o să-mi amintesc cât de greoaie e birocraţia României. După ce CGMB a aprobat cele patru hotărâri ne-am apucat să facem procedurile legale: de achiziţie, de implementare a deciziilor. Activitatea de prindere poate începe cu adevărat de săptămâna viitoare, când se finalizează procedura de achiziţie. Iar asta, repet, face parte dintr-un proces amplu care a început anul trecut şi s-a concretizat în hotărârile din 31 mai. Şi nu după tragedia acestui copil”, a adăugat primarul Capitalei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Titular de la FCSB intrat pe „lista neagră” a lui Reghecampf: „Nu sunt mulțumiți de el!”
Capital.ro
România se confruntă cu o problemă economică imensă. Radu Georgescu trage un semnal de alarmă: Duce la prăbușirea monedei și hiperinflație
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT