Oprescu: Avem motopompe în zonele cu risc de inundaţii, respectiv în marile intersecţii

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat luni, referitor la codul portocaliu de ploi care va intra în vigoare la ora 21.00, că în zonele cu risc de inundaţii din Bucureşti, respectiv în marile intersecţii, sunt pregătite motopompe, pentru evacuarea apei.
Iulian Tudor
30 sept. 2013, 17:10
Oprescu: Avem motopompe în zonele cu risc de inundaţii, respectiv în marile intersecţii

„Am pus la punct unde să se acţioneze în zonele de risc de indundaţii, care sunt din ce în ce mai puţine, respectiv în marile intersecţii care au dovedit până acum că nu fac faţă. Aş vrea să vă spun că la 80 de litri pe metru pătrat nicio conductă din nicio ţară de largă respiraţie democratică nu face faţă, dar asta nu înseamnă că nu ne-am obişnuit, ca fierarul cu scânteia”, a spus edilul, care a precizat că în respectivele zone există motopompe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţiei Străzilor şi Apa Nova, pentru evacuarea apei.

Pe de altă parte, potrivit lui Oprescu, în parcuri se fac controale, pentru a se verifica starea arborilor, astfel încât aceştia să nu cadă, în cazul unui vânt puternic.

„Din cele 3.200 de cereri primite de la sectoare, au fost verificate, cu poze la faţa locului, şi au fost emise 2.800 de aprobări pentru a tăia pomii, iar de două zile se face verificarea pomilor de pe aleile parcurilor, astfel încât să nu avem situaţii neplăcute”, a mai spus Sorin Oprescu.

CITEŞTE ŞI România, lovită de furtuni şi ploi abundente. ANM: Temperaturile continuă să scadă

Primarul general a adăugat că, odată cu intrarea în vigoare a codului portocaliu, şi staţia de epurare a apelor de la Glina va fi „în alertă”.

„Staţia de epurare intră în alertă odată cu codul portocaliu, în sensul că există o cale de fugă a apei, care să nu mărească presiunea în Barajul Morii”, a explicat Sorin Oprescu.

Capitala şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa se vor afla, în intervalul luni, ora 21.00 – miercuri, ora 2.00, sub cod portocaliu de ploi, fiind aşteptate precipitaţii de până la 80 de litri pe metru pătrat, potrivit unei avertizări emise de ANM.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat