Ora de iarnă 2024. În România schimbarea orei se face de două ori pe an, în două anotimpuri diferite, dar s-a luat în calcul renunțarea la acest sistem. Această schimbare a orei are un impact asupra sănătății, cât și asupra productivității. Studiile care au fost efectuate până acum anunță că trecerea de la o oră la alta nu este bună pentru cei bolnavi și pentru cei care sunt sub tratament.
„Analizele economice arată că beneficiul energetic al schimbării orei este absolut zero, această măsură fiind introdusă între Primul şi al Doilea Război Mondial, cu ideea că o oră suplimentară de lumină pe zi permitea ca energia electrică pentru iluminat să fie folosită de industria militară.
Schimbarea este dăunătoare pentru persoanele care iau medicamente, deoarece le încurcă programul zilnic de administrare. Pacienţilor mei care iau medicamente de trei ori pe zi le recomand încă din ziua de luni din săptămâna dinaintea schimbării orei să-şi modifice medicaţia înapoi cu 10 minute în fiecare zi.
În acest fel, pe măsură ce se obişnuiesc treptat cu noul regim, acesta va fi automat ajustat la noua oră”, a spus psihiatrul bulgar dr. Veselin Gherev, conform rador.ro. Din păcate, toată rutina zilnică se modifică odată cu trecerea la ora de iarnă.
Ora de iarnă 2024. În ce weekend umblăm din nou la ceasuri şi mai stăm 60 de minute în pat
În aceste condiții, la nivelul UE s-a luat în discuție renunțarea la schimbarea orei. Deși Parlamentul European a votat în favoarea renunțării la acest sistem, lucrurile s-au blocat pentru că liderii statelor membre UE nu au putut să ajungă la un consens cu privire la ora care ar trebui respectată.
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a explicat ce s-a întâmplat și care este viitorul acestui proiect. „Comisia Europeană a făcut un sondaj. Mulți oameni au spus că nu ar trebui să mai trecem de la ora de iarnă la ora de vară și invers. Comisia Europeană a făcut o propunere în acest sens, însă guvernele statelor membre nu s-au putut pune de acord și UE nu poate decide niciodată nimic împotriva țărilor membre, pentru că deciziile la nivelul UE sunt luate în Parlamentul European de o majoritate, iar noi în Parlamentul European am spus că am dori să nu se mai facă această trecere.
În Parlamentul European a existat o majoritate, însă guvernele statele membre au blocat acest lucru. Dacă guvernele țărilor membre doresc acest lucru, atunci UE va repune propunerea pe masă”, a declarat Siegfried Mureșan.
În țara noastră schimbarea orei se face de două ori pe an. Prima oară s-a întâmplat acest lucru în ultima duminică din luna martie când toată lumea a trecut la ora de vară, adică ziua a început să fie mai lungă și noaptea mai scurtă.
Ceasurile s-au dat înainte cu o oră. Ora 03:00 a devenit atunci ora 04:00. De această dată fenomenul este unul invers. Așa se face că în ultima duminică din luna octombrie românii vor reveni la ora de iarnă, care este cea standard.
Mai exact, ceasurile se dau înapoi cu o oră, astfel încât ora 04:00 va deveni ora 03:00. Această schimbare are loc în noaptea de 26 spre 27 octombrie 2024. Telefoanele și tabletele conectate la Internet vor trece automat la ora de iarnă.
27 octombrie 2024 este cea mai lungă zi din an, moment care reprezintă o adevărată bucurie pentru foarte multe persoane care vor dormi mai mult. Trecerea la ora de iarnă este foarte benefică din acest punct de vedere.
În noaptea de 26 spre 27 octombrie, în ultima duminică a lunii, se trece la ora de iarnă 2024. Ceasurile se vor da înapoi cu o oră, iar ora 4:00 va deveni ora 3:00. În ultima duminică din luna octombrie, românii vor dormi mai mult cu o oră, deoarece se face trecerea la ora de iarnă 2024.
În fiecare toamnă se face trecerea la ora de iarnă pentru anul în curs, motiv pentru care noaptea se prelungește cu o oră. În 2024, în România se trece la ora de iarnă pe data de 27 octombrie.
Potrivit Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.
Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est.
Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, ora Europei Centrale este ora fusului 1 şi ora Europei Orientale este ora fusului 2.
România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită „timpul legal român”.
Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă, pentru a beneficia mai bine de lumina naturală.
România a instaurat acest sistem, al schimbării orei, în 1917, în timpul Primului Război Mondial. După război s-a renunțat la folosirea orei de vară și a fost reintrodusă schimbarea din 1932 până în anul 1939.
Pe atunci, ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie, ora de vară, respectiv în prima duminică a lunii octombrie, trecerea la ora de iarnă.
Între 1 aprilie 1940 și 2 noiembrie 1942, ora de vară a fost în vigoare permanent pentru România, iar din anul 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.
Din 1979, s-a revenit la acest procedeu în țara noastră. Convenţia a fost semnată prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene.
Așadar, adaptarea la ora de iarnă este naturală, însă este nevoie ca fiecare persoană să adopte un stil de viață echilibrat, cu un program de odihnă corespunzător, de preferat un program de somn, adormire și trezire, la ore asemănătoare în fiecare zi.
Pentru o acomodare mai ușoară a organismului și pentru a nu resimți decalajul orar, se poate face o schimbare treptată a programului de somn din timpul săptămânii, înainte de schimbarea orei din luna octombrie, cu 10-15 minute mai devreme în fiecare zi.
A mai rămas puțin timp până când România va trece de la ora de vară la ora de iarnă. Când se va da ceasul înapoi cu o oră, de fapt, în acest an? Noaptea se prelungește cu o oră, astfel că ora 04:00 devine ora 03:00.
Ideea orei de vară a fost inițiată în anul 1784 de către omul de știință Benjamin Franklin. În proiectul său denumit ”An economical Project” sunt speculate câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat. În Germania a fost introdusă prima dată schimbarea orei – în anul 1916, urmată de Marea Britanie, Belgia, Franța, Italia, Danemarca, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Suedia, Turcia, Portugalia și Tasmania. În prezent, există 70 de țări care au introdus trecerea de la ora de vară la iarnă și invers.
În România, ora de vară a fost introdusă prima dată în anul 1932 și a durat până în 1940. Trecerea la ora de vară se făcea în prima duminică din luna aprilie până în prima duminică din luna octombrie. Schimbarea orei de vară a fost reintrodusă în anul 1979, atunci când România a aderat la Convenția fusurilor orare.
În anul 1997 s-a stabilit oficial ora de vară pe teritoriul României – prin Ordonanța nr.20/1997: ”În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00″.
Ca în fiecare an, în România, schimbarea orei are loc de două ori pe an. Trecerea la ora de vară se face în ultima zi de duminică din luna martie – când ceasul se dă cu o oră înainte, acea zi devenind cea mai scurtă zi din an. Trecerea la ora de iarnă se va face în ultima duminică din luna octombrie, adică în noapte de 26 spre 27 octombrie. Ceasul se reglează cu o oră în urmă, astfel că ora 04:00 devine ora 03:00. Citește și: Ce se întâmplă dacă mănânci merele cu tot cu coajă. Riscurile sunt uriașe
Lista țărilor care au renunțat la schimbarea orei
În anul 2018, un proiect inițiat în Parlamentul European propunea eliminarea schimbării orei și trecerea la ora standard, însă, de-a lungul anilor, doar o parte dintre țări au fost de acord cu această schimbare. Iată care sunt țările din Europa care au ales să nu facă trecerea de la ora de iarnă la ora de vară și invers:
Turcia
Belarus
Rusia
Islanda
În Asia: Vietnam, Afganistan, India, Japonia, Filipine, Singapore, Coreea de Nord, Coreea de Sud, China, Irak.
În America de Nord și de Sud: Ecuador, Guatemala, Nicaragura, Venezuela, Panama, Columbia, Arizona, Insulele Hawaii și Ontario.
În Africa: Tunisia, Namibia și Egipt.
Mai multe detalii, aici