ORA EXACTA A ROMANIEI: Cum afli cat e ceasul după trecerea la ORA DE VARA 2016

În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene. Astfel, în ultima duminică a lunii martie, 27 martie, ora 03.00 devine ora 04.00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie (30).

26 mart. 2016, 11:46
ORA EXACTA A ROMANIEI: Cum afli cat e ceasul după trecerea la ORA DE VARA 2016

ORA DE VARA 2016. Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece țara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică, 26 spre 27 martie 2016, a fost introdusă, în România, pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcționat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, și prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.

AFLĂ ORA EXACTĂ A MOMENTULUI AICI SAU AICI

În 1979, România a semnat Convenția fusurilor orare, iar, în 1997, prin ordonanță guvernamentală, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în țările UE.

Pe continentul european, schimbarea se face în toate țările, cu excepția Islandei, Belarusului și Rusiei. Schimbarea, însă, nu este simultană în toate țările, din cauza diferenței de fus orar. În unele țări, trecerea se realizează în prima duminică a lunii aprilie.

Prin introducerea orei de vară, s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui și de reducerea folosirii luminii artificiale.

Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă într-o satiră, în care menționa că s-ar realiza o economie de lumânări prin folosirea luminii de dimineață a soarelui. Ideea folosirii orei de vară este atribuită neozeelandezului George Vernon Hudson, entomologul care a susținut că ar avea nevoie de mai multă lumină pentru a studia insectele și a venit cu această idee în 1895.

Schimbarea orei a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva țări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie — 1 octombrie). Au urmat britanicii, ce au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai — 16 octombrie), apoi Belgia, Danemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia.

La 31 martie 1918, Ora de vară a fost introdusă și în Statele Unite. Pentru o perioadă mai îndelungată, a fost aplicată în SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 și 30 septembrie 1945.

La data de 13 aprilie 1966, legislativul american a impus respectarea orei de vară la nivel național („Daylight saving time” — DST sau „summer time”), din ultima duminică a lui aprilie, până în ultima duminică din luna octombrie. Douăzeci de ani mai târziu, președintele Ronald Reagan a semnat un act federal pe probleme de mediu, ce conținea și o prevedere care solicita conservarea energiei și respectarea orei de vară. De atunci, ora de vară a rămas stabilită pe o perioadă de șapte luni, între echinocțiul de primăvară și cel de toamnă.

În 2015 au reintrodus ora de vară Chile și Mongolia, iar alte țări precum Egipt, Haiti, Libia, Uruguay au renunțat la aceasta. A renunțat la introducerea orei de vară, Rusia, în 2014. Există multe state care au folosit sau folosesc doar experimental acest sistem orar. China a utilizat experimental ora de vară în perioada 1986-1991. De asemenea, țările ecuatoriale și tropicale nu aplică această oră, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului.

Ora de vară 2016. Cea mai scurtă zi din an

Când se schimbă ora: România trece la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00. După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore. Duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore.

Când se schimbă ora: Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă. România a aderat la ora de vară în 1932.

Când se schimbă ora: Pentru următorii ani, trecerea la ora de vară şi la ora de iarnă se va face la următoarele date:

2015 – 29 martie – 25 octombrie

2017 – 26 martie – 29 octombrie

2018 – 25 martie – 28 octombrie

2019 – 31 martie – 27 octombrie

2020 – 29 martie – 25 octombrie

ORA DE VARA 2016

Când se schimbă ora. Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

Când se schimbă ora. Fusul orar

Când se schimbă ora. În conformitate cu Convenţia fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.

Când se schimbă ora. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2. România se află în fusul orar 2.

Când se schimbă ora. Ora oficială de vară este aplicată mereu între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora oficială de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că duminică, 27 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an.

Când se schimbă ora. Mersul trenurilor nu va fi afectat

CFR Călători informează că începând cu data de 27 martie 2016, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03.00 devenind ora 04.00.

Când se schimbă ora. Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarelor prevăzute în mersul trenurilor.

Când se schimbă ora. Trenurile de călători vor circula după ora acutală (de iarnă) până în noaptea de 26 spre 27 martie a.c. la ora 03.00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Când se schimbă ora. Trenurile de călători aflate în circulație după ora 03.00, care devine ora 04.00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul când orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.

Când se schimbă ora. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 27 martie 2016, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

Când se schimbă ora. Înainte de călătorie, CFR recomandă tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Când se schimbă ora. De când se aplică ora de vară în România

Când se schimbă ora. Ora de vară s-a aplicat la noi în țară din 1922 încoace. Iată intervalele în care a funcţionat şi în care va funcţiona ora de vară:

1932 – 22 mai – 2 octombrie
1933 – 2 aprilie – 1 octombrie
1934 – 8 aprilie – 7 octombrie
1935 – 7 aprilie – 6 octombrie
1936 – 5 aprilie – 4 octombrie
1937 – 4 aprilie – 3 octombrie
1938 – 3 aprilie – 2 octombrie
1939 – 2 aprilie – 1 octombrie
1940 – 1 aprilie – 2 noiembrie

Când se schimbă ora. Între 1941 şi 1978 ora de vară nu a fost luată în considerare. A fost reintrodusă în 1979.

1979 – 25 mai – 29 septembrie

1980 – 6 aprilie – 27 septembrie
1981 – 29 martie – 26 septembrie
1982 – 28 martie – 25 septembrie
1983 – 27 martie – 25 septembrie
1984 – 25 martie – 29 septembrie
1985 – 31 martie – 28 septembrie
1986 – 20 martie – 27 septembrie
1987 – 29 martie – 26 septembrie
1988 – 27 martie – 26 septembrie
1989 – 26 martie – 23 septembrie
1990 – 25 martie – 29 septembrie
1991 – 31 martie – 28 septembrie
1992 – 29 martie – 26 septembrie
1993 – 28 martie – 25 septembrie
1994 – 27 martie – 24 septembrie
1995 – 26 martie – 23 septembrie
1996 – 31 martie – 28 septembrie
1997 – 30 martie – 25 octombrie
1998 – 29 martie – 24 octombrie
1999 – 28 martie – 30 octombrie
2000 – 26 martie – 28 octombrie
2001 – 25 martie – 27 octombrie
2002 – 31 martie – 26 octombrie

2003 – 30 martie – 25 octombrie

2004 – 28 martie – 30 octombrie
2005 – 27 martie – 30 octombrie
2006 – 26 martie – 28 octombrie
2007 – 25 martie – 27 octombrie
2008 – 30 martie – 25 octombrie
2009 – 29 martie – 25 octombrie
2010 – 28 martie – 31 octombrie
2011 – 27 martie – 30 octombrie
2012 – 25 martie – 28 octombrie
2013 – 31 martie – 27 octombrie
2014 – 30 martie – 26 octombrie
2015 – 29 martie – 25 octombrie
2016 – 27 martie – 30 octombrie
2017 – 26 martie – 29 octombrie
2018 – 25 martie – 28 octombrie
2019 – 31 martie – 27 octombrie
2020 – 29 martie – 25 octombrie

Când se schimbă ora. Cum ne afectează trecerea la Ora de vară

Când se schimbă ora. Medicii consideră că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.

Când se schimbă ora. „Cei mai mulţi dintre noi îşi vor ajusta ceasul biologic destul de rapid. După câteva zile se vor obişnui cu noul program”, spune Xiaoyong Yang, un profesor asistent la Universitatea Yale.

Ora de vară 2016. „Totuşi, pentru anumite grupuri de oameni, cei care suferă de depresie sau de probleme cardiace, unele cercetări sugerează că (n.r. ei) dezvoltă un risc mai mare de sinucidere, respectiv, atacuri de cord”, spune Yang.

Când se schimbă ora. Organismul are nevoie de o perioadă de acomodare

Când se schimbă ora. Schimbarea orei poate perturba ceasul biologic și odată cu el pot surveni și dereglări hormonale, mai ales în ceea ce privește melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului.

Când se schimbă ora. Trecerea la ora de vară poate declanșa scăderea vigilenței și chiar oboseală accentuată. Studii recente au arătat că schimbarea orei poate afecta în cazuri extreme sănătatea mintală. Potrivit unei cercetări efectuate de oameni de știință australieni, numărul de sinucideri este mai mare în primele săptămâni după trecerea la ora de vară față de restul anului.

Când se schimbă ora. Mai mult, studiile arată că în perioada imediat următoare trecerii la ora de vară au loc mai multe accidente rutiere decât în mod normal. Asta tocmai pentru că această schimbare favorizează apariția oboselii și a lipsei de atenție în cazul multor persoane.

Când se schimbă ora. Ora de vară este ora legală adoptată de unele țări sau teritorii pe timpul unei părți a anului, cu începere la o dată din timpul primăverii și până la o dată din timpul toamnei. Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este de multe ori numită, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă.

Când se schimbă ora.  Acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activități umane să se desfășoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economisește energia electrică necesară iluminatului.

Ora de vară 2016. În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939 ora de vară a funcționat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 și prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, și 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.

Când se schimbă ora. Un studiu australian din 2008 a descoperit că riscul bărbaţilor de a se sinucide la câteva săptămâni după trecerea la ora de vară este mai mare decât în restul anului. O altă cercetare realizată în 2008, în Suedia, a relevat că numărul atacurilor de cord a crescut cu 6 sau chiar 10 procente în primele trei zile lucrătoare după schimbarea orei.

Ora de vară 2016. Studiile au demonstrat că pe perioada de vară sunt mai puţine infracţiuni şi accidente rutiere, iar oamenii consumă mai puţină energie electrică. De asemenea, ţările cu mai multe ore de lumină naturală au locuitori mai fericiţi.

Când se schimbă ora. Cum te influenteaza trecerea la ORA DE VARĂ

Când se schimbă ora.  Din pacate, trecerea la ora de vara te influenteaza negativ, spun medicii si psihologii deopotriva. Organismul resimte mai puternic perturbarea ceasului biologic la schimbarea orei de primavara, decat la cea din perioada iernii. Prin urmare, creierul si corpul tau au nevoie de o perioada de acomodare la noul bioritm, in general cuprinsa intre 2 si 6 saptamani.

Când se schimbă ora.  Studiile cercetatorilor au evidentiat o serie de efecte negative ale trecerii la ora de vara, printre care se numara:

– irascibilitatea, tulburarile de somn si cresterea nivelului de stres, care atrag dupa sine probleme de concentrare si invatare

– perturbarea rutinei zilnice, care ne ajuta sa fim organizati si sa ne dozam energia corespunzator

– cresterea riscului de infarct cu 10%, in special in prima saptamana dupa trecerea la ora de vara

– cresterea ratei de sinucidere la barbati, potrivit unui studiu australian efectuat in 2008 de publicatia Sleep and Biological Rhythms

– instalarea asteniei de primavara, manifestata prin letargie, lipsa de energie si insomnie

Când se schimbă ora. Cum scapi de efectele negative ale trecerii la ORA DE VARĂ

Când se schimbă ora. Inainte de toate, medicii recomanda o programare inteligenta a orelor de somn. Incearca sa te culci seara cu minimum 1 ora mai devreme, astfel incat organismul tau sa nu simta privarea de odihna atat de intens.

Când se schimbă ora. O alta masura importanta de prevenire a influentelor negative aduse de schimbarea orei de iarna este introducerea in alimentatie a produselor care furnizeaza organismului vitamine, minerale si alti nutrienti esentiali. Legumele, verdeturile si fructele te energizeaza, au un efect tonic asupra organismului si imbunatatesc starea de psihic.

Ora de vară 2016. In plus, incearca sa petreci cat mai mult timp in bataia blanda a razelor de soare, astfel incat sa devii mai vesela si mai optimista, dar si sa ajuti corpul sa produca vitamina D. Pe langa toate acestea, cat mai multa miscare te ajuta sa fii in forma!

Când se schimbă ora. Sfaturile medicilor

Majoritatea oamenilor se adapteaza cu usurinta la modificarea orei, modificarile adaptive ale organismului facandu-se complet in circa cincisprezene zile. Particularitatile fizice si psihice individuale influenteaza modul cum se realizeaza aceasta adaptare si de aceea unii pot prezenta o simptomatologie polimorfa mergand pana la agravarea sau decompensarea unor afectiuni.

Când se schimbă ora. Invocand faptul ca se perturba nejustificat populatia si ca pierderile din diverse domenii socioeconomice depasesc castigurile unele tari au renuntat la schimbarea orei de iarna-vara sau nu au aplicat-o vreodata.

Când se schimbă ora. Duminică vom dormi mai puțin cu o oră si chiar de luni se vor simti efectele schimbării orei dintre care unele pot fi chiar periculoase:

1.creste riscul de infarct cu 5-10%, timp de trei zile după trecerea la ora de vară in special persoanele tinere, active profesional;

2.creste riscul suicidar.timp de doua saptamni de la modificarea orei in special la depresivi si la cei vulnerabilitati psihoemotionale.

Când se schimbă ora. Scurtarea duratei somnului cu o ora precum si trezirea cu ora mai devreme duce la un stres la care organismul reactioneaza prin creșterea activitatii sistemului nervos simpatic si a nivelului citokinelor proinflamatorii Acestea se asociaza expunerii prelungite la lumina si modificari in secretia melatoninei cu efect asupra reglatii ritmului circadian (somn-veghe) determinand modificari:

a)cardiovasculare manifestate prin variatii ale tensiunii arteriale si variate tulburari de ritm cardiac;

b)neuropsihice: modificari ale calitatii somnului (insomnie, somnolenta), astenie, apatie, anhedonie, agitatie, irascibilitate, anxietate, tulburari de concentrare si memorie, cefalee, vertij,moficarea apetitului (inapetenta sau bulimie), pana la dereglari afective sezoniere si ideatie suicidara.

Când se schimbă ora.  Reamintim ca sub aceasta simptomatologie se pot ascunde si alte cauze si de aceea este bine sa fiti evaluati corespunzator de catre un medic pentru a nu omite un alt diagnostic.

Pentru evitarea sau diminuarea simptomatologie neplacute recomandam planificarea corespunzatoare a programului si evitarea suprasolicitarii datorata stimulentelor nervoase, substantelor psihoactive sau situatiilor conflictuale.

 Nu e de neglijat petrecerea a cat mai mult timp in aer liber si miscarea chiar sub forma unor simple plimbari precum si alimentatie bogata in fructe si legume proaspete.

Când se schimbă ora.  Află cum îţi poate influenţa sănătatea această schimbare şi de ce este considerată o adevărată povară pentru organismul uman!

Când se schimbă ora.  Îţi dă peste cap toată rutina zilnică care te ajuta să fii mai organizat.

Când se schimbă ora.  Perturbă ceasul biologic

Când se schimbă ora. Se pare că organismul uman nu se poate adapta acestei treceri la ora de vară şi ne influenţează ceasul biologic, potrivit unui studiu semnalat în publicaţia Current Biology. Acest efect este mai accentuat în cazul persoanelor care obişnuiesc să se trezească foarte devreme dimineaţa, avertizează specialiştii de la Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen.

Când se schimbă ora. Creşte riscul de infarct cu 10%

Când se schimbă ora. Trecerea la ora de vară ne afectează sănătatea inimii. Potrivit unui studiu apărut in publicaţia New England Journal of Medicine şi realizat de specialiştii de la Institutul Karolinska din Suedia, această schimbare creşte riscul de infarct miocardic, în special în săptămâna de după schimbarea orei.

Când se schimbă ora. Cum a luat naștere mecanismul schimbării orei

Când se schimbă ora. Conceptul numit ora de vară a fost prima dată adus în discuție în anul 1895, în Noua Zeelenadă. Cel care a venit cu această idee a fost entomologul George Vernon Hudson. Sistemul are ca scop folosirea luminii Soarelui pe o perioadă cât mai lungă din zi. În acest mod, activitățile se desfășoară cât mai mult posibil pe lumină naturală, iar acest lucru este benefic din cel puțin două puncte de vedere. Lumina naturală, spre deosebire de cea artificială, este un stimulator al tonuslui fizic și psihic. În al doilea rând, prin trecerea la ora de vară se economisește și energia electrică necesară iluminatului artificial.

Ora de vară 2016. În prezent mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, respectiv trecerea la ora de vară și la ora de iarnă, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă.

Când se schimbă ora. Ora de vară 2016 în România

Ora de vară 2016. România a aderat la ora de vară pentru prima dată în anul 1932. Între anii 1943-1979 practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. În anul 1997 România a intrat în rândul celorlalte țări europene care aderau la ora de vară în ultima duminică din luna martie, iar acest lucru este valabil și în prezent.

Ora de vară 2016. Schimbarea orei, fie ea de vară sau de iarnă, are, de cele mai multe ori, repercusiuni asupra psihicului și sănătății populației care are nevoie de o anumită perioadă de acomodare.

Când se schimbă ora. Efectele negative ale trecerii la ora de vară

Când se schimbă ora. Pe lângă cele câteva beneficii aduse de această schimbare, se pare că balanţa înclină mai mult către efectele negative generate de ea. Numeroasele studii realizate în acest sens scot în evidenţă motivele pentru care trecerea la ora de vară este o acţiune inutilă şi ne influenţează în mod negativ sănătatea.

Ora de vară 2016. Îţi dă peste cap toată rutina zilnică care te ajuta să fii mai organizat.

Când se schimbă ora. Ne perturbă ceasul biologic. Se pare că organismul uman nu se poate adapta acestei treceri la ora de vară şi ne influenţează ceasul biologic, potrivit unui studiu semnalat în publicaţia Current Biology.

Ora de vară 2016. Creşte riscul de infarct cu 10%. Potrivit unui studiu apărut in publicaţia New England Journal of Medicine şi realizat de specialiştii de la Institutul Karolinska din Suedia, această schimbare creşte riscul de infarct miocardic, în special în săptămâna de după schimbarea orei.

Când se schimbă ora. Creşte rata sinuciderilor la bărbaţi. Un studiu australian apărut în 2008, publicaţia Sleep and Biological Rhythms a descoperit că riscul bărbaţilor de a se sinucide la câteva săptămâni după trecerea la ora de vară este mai mare decât în restul anului.

Când se schimbă ora.  Creşte nivelul de stres şi cauzează tulburări de somn. Cercetările au scos la iveală creşterea nivelului de stres în condiţiile în care pierzi o oră de somn, continuând cu dificultăţile de concentrare şi învăţare cu care ne confruntăm la serviciu/şcoală.