Orașul din Italia unde un garaj costă cât un apartament cu cel puțin trei camere din București

Prețurile garajelor și a locurilor de parcare continuă să crească într-unul dintre cele mai aglomerate orașe din Italia. Un garaj poate ajunge să coste chiar și 200.000 de euro, o sumă comparabilă cu prețul unui apartament cu cel puțin trei camere în București.
Bianca Bocioacă
15 sept. 2026, 18:19
Orașul din Italia unde un garaj costă cât un apartament cu cel puțin trei camere din București
Orașul din Italia unde un garaj costă 200.000 de euro

Este vorba despre Roma, unde lipsa locurilor de parcare și cererea ridicată au dus la o nouă creștere a prețurilor. Potrivit unei abalize realizate de departamentul de cercetare al Grupului Tecnocasa, prețurile garajelor din capitala Italiei au crescut cu 3,1% în a doua jumătate a anului 2025, comparativ cu prima jumătatee a anului, notează Roma Today.

În cazul locurilor de parcare neacoperite, creșterea a fost de 2,3%. Roma s-a situat astfel peste media marilor orașe italiene, unde prețurile garajelor au crescut cu 2,2%, iar cele ale locurilor de parcare neacoperite cu 1,8%.

Capitala Italiei a fost depășită doar de Florența, unde garajele s-au scumpit cu 4,8%, iar locurile de parcare cu 3%.

Citește și: Operaţiunea „Vivaldi” a fost declanşată în Ucraina. Se dau lupte grele, anunţ de ultimă oră şi de la Moscova după armistiţiul cerut de Trump

Suma colosală cerută pentru un garaj

Un garaj poate costa până la 200.000 de euro în Roma, în condițiile în care lipsa locurilor de parcare și cererea ridicată au dus la creșterea prețurilor.

În cartierele centrale, un garaj costă între 135.000 și 200.000 de euro. Suma este comparabilă cu prețul unei garsoniere în zonele mai îndepărtate ale orașului.

În cartierele precum Città Giardino, costul unui loc de parcare ajunge la 40.000 de euro, iar în Buffalotta ajunge la 30.000 de euro. În Prati Fiscali și Serpentara, prețurile sunt în jur de 25.000 de euro.

Și în alte zone prețurile sunt uriașe. În Alberone, Furio Camillo, San Giovanni și Appia Nuova, un garaj costă între 45.000 și 57.000 de euro. În Ostiense, un loc de parcare ajunge la 60.000 de euro, iar în Monteverde, la aproximativ 60.000 de euro.

În Giardinetti, Castelverde și Borghesiane, prețurile sunt cuprinse între 10.000 și 20.000 de euro.

Lipsa spațiilor disponibile îi determină pe unii proprietari să transforme inclusiv foste spații comerciale în garaje.

Citește și: Trei persoane au murit în urma unui accident aviatic, în Germania. Avionul în care se aflau s-ar fi prăbușit din cauza unor defecțiuni tehnice

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT