Ordonanţa privind MIGRAŢIA aleşilor locali, ADOPTATĂ în comisii la Camera Deputaţilor

Ordonanţa de urgenţă 55/2014 privind aleşii locali a primit marţi raport de adoptare de la comisiile juridică şi pentru administraţie ale Camerei Deputaţilor.
Iulian Tudor
16 sept. 2014, 13:31
Ordonanţa privind MIGRAŢIA aleşilor locali, ADOPTATĂ în comisii la Camera Deputaţilor

În cadrul dezbaterilor de la comisii, deputaţii PNL, PDL şi PP-DD au declarat că vor vota împotriva actului normativ, relatează Agerpres.

Ordonanţa prevede că aleşii locali îşi pot schimba formaţiunea în termenul de 45 de zile prevăzut de OUG o singură dată, iar opţiunea lor poate fi pentru un partid, organizaţie a minorităţilor naţionale sau statutul de independent.

Ordonanţa 55/2014 urmează să intre săptămâna aceasta în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor care este for decizional.

CITEŞTE ŞI KLAUS IOHANNIS, AUDIAT LA DNA VIDEO

Klaus Iohannis s-a prezentat, marţi, la DNA, după ce a depus plângere penală împotriva lui Liviu Dragnea, ca urmare a adoptării de către Guvern a ordonanţei privind migraţia aleşilor locali. 

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a început urmărirea penală in rem, cu privire la faptă, în dosarul constituit ca urmare a plângerii PNL faţă de emiterea ordonanţei privind migraţia aleşilor locali.

„Am susţinut plângerea, am reiterat motivele plângerii şi astfel procedura a fost îndeplinită”, a declarat Klaus Iohannis, la ieşirea din sediul DNA.

 

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Ce nebunie! Și-au dat afară antrenorul la 2 dimineața și l-au înlocuit cu un tehnician care a fost demis recent de ultima clasată. Update
Capital.ro
Dezvăluirea momentului. Acum s-a aflat ce a făcut Călin Georgescu în timpul pandemiei
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu numele magazinelor Carrefour din România, după preluarea de frații Pavăl
Trupele NATO au fost „bătute măr” de ucraineni în cadrul unor exerciții în Estonia. „Suntem condamnați”
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș a murit după ce a băut lapte de... Vezi mai mult
iamsport.ro
Adevărul despre fotbalistul Horia Ivanovici. Prietenul său din copilărie a dezvăluit totul: ”Băi, lasă-mă în pace!”
MediaFlux
Ministrul Transporturilor a confirmat: Portul Constanța va prelua singurul port al Republicii Moldova, Giurgiulești
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat