Declaraţii BOMBĂ ale MARTORILOR în procesul lui OSCAR PISTORIUS. Prima reacţie după ce ŞI-A UCIS IUBITA

Campionul paralimpic sud-african Oscar Pistorius a fost distrus după ce şi-a ucis prietena, au declarat doi martori, prezenţi imediat după drama din februarie 2013, luni, când procesul în care sportivul este acuzat de omor a fost reluat după două săptămâni.
Filip Stan
05 mai 2014, 16:48
Declaraţii BOMBĂ ale MARTORILOR în procesul lui OSCAR PISTORIUS. Prima reacţie după ce ŞI-A UCIS IUBITA

Johan Stander, administratorul vilei fortificate din Pretoria în care locuia sportivul, este prima persoană sunată de acesta după ce a ucis-o pe prietena sa Reeva Steenkamp, în dimineaţa zilei de Sfântul Valentin a anului trecut.

Stander a fost citat luni de apărare. Foarte emoţionat, el a spus că a fost sunat de sportiv în dimineaţa crimei: ‘Oom (unchiule) Johan, te rog, te rog, vino la mine, am tras în Reeva, credeam că e un intrus!’.

Venit împreună cu fiica sa, el a intrat la Pistorius pe uşa întredeschisă.

‘L-am văzut pe dl. Pistorius coborând scările cu Reeva în braţe. (…) Dl. Pistorius a părut uşurat când ne-a văzut’, a povestit Stander, adăugând că sportivul plângea, cerând ajutor pentru a-şi duce victima la spital.

‘Expresia feţei lui, o expresie de tristeţe, o expresie de durere, plânge, se roagă. (…) E ca şi cum ar fi fost sfâşiat… zdrobit, disperat, implorând…’, a povestit martorul.

‘Trebuia să vezi cum se ruga lui Dumnezeu ca ea să rămână în viaţă’, a adăugat el.

Fiica lui Stander, Carice Viljoen, a declarat şi ea la proces că Pistorius se ruga în acele momente pentru ca Reeva să rămână în viaţă.

Spre deosebire de alţi martori, care spun că au auzit o femeie – care ar fi fost Reeva, speriată de asasinul său – , doamna Viljoen a afirmat că a auzit un bărbat – Pistorius – strigând în momentul dramei.

‘Vocea pe care am auzit-o, sunt sigură, mi-a părut că este o voce de bărbat’, a spus o Carice Viljoen emotivă, susţinând teza apărării, potrivit căreia Pistorius singur a chemat în ajutor. Tribunalul din Pretoria a fixat ca termen data de 16 mai pentru a încheia această lungă serie de audieri, televizate, care ţin Africa de Sud cu sufletul la gură din 3 martie, dar acuzarea ar putea prelungi acest termen prin chemarea de noi martori.

Oscar Pistorius (27 ani) a ucis-o pe Reeva Steenkamp (29 ani) în noaptea de 13 spre 14 februarie 2013, în vila sa de lux din Pretoria. Sportivul a tras mai multe focuri de armă în prietena sa, prin uşa închisă a toaletei, afirmând ulterior că a crezut că este vorba de un hoţ care a pătruns în locuinţa sa.

Dacă va fi găsit vinovat de crimă cu premeditare, Oscar Pistorius riscă să stea în spatele gratiilor cel puţin 25 de ani.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Momentul în care un balon cu aer cald lovește o clădire și apoi se prăbușește în centrul orașului. Totul a fost fost filmat 
Fanatik.ro
Mirel Rădoi a fost aşteptat la FCSB de fanul care a plâns în aeroport la plecarea în Arabia: “E o mare bucurie că s-a întors acasă! A fost idolul meu, avem 7-8 ani şi eram afectat”. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu, apel național. Gestul pe care românii trebuie să-l facă sâmbătă, la 12 fix: În curte, la biserică sau la margine de drum
Playtech.ro
Cum să tai trandafirii primăvara pentru flori bogate în vară. Trebuie să fii atent la muguri
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri” din vest, la jumătate. Finalizarea ei în 2026 devine tot mai incertă
wowbiz.ro
Accident mortal pe DN6, în Giurgiu! Momentul impactului dintre cele două autoturisme. Ce s-a văzut pe camera de bord
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Gabriela Ciobanu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Bacău
iamsport.ro
Bombă! La ce echipă va merge Mirel Rădoi din vară, după FCSB. Este în primăvara europeană: 'Am o informație'
MediaFlux
Cea mai așteptată autostradă din România este aproape de finalizare. Noi detalii despre stadiul lucrărilor pe A0
stirilekanald.ro
Bărbatul înjunghiat de vecin, în Crevedia, a murit: A făcut...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj