OSCE afirmă că alegerile din Ucraina au fost democratice şi transparente

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a salutat luni desfășurarea alegerilor locale din Ucraina, pe care le-a caracterizat drept 'democratice' și 'transparente', în pofida anulării procesului de vot într-un oraș strategic din estul țării, dar a subliniat necesitatea de a desfășura mai multe reforme.
Iulian Tudor
26 oct. 2015, 14:23
OSCE afirmă că alegerile din Ucraina au fost democratice şi transparente

Alegerile de duminică au fost ‘în general bine organizate și campania a fost în general una care a respectat procesul democratic’, a subliniat OSCE într-un raport elaborat împreună cu Consiliul European și Parlamentul European. ‘Votul și numărătoarea voturilor au fost transparente’, se spune în raport.

În același timp, OSCE a denunțat ‘dominația puternicelor grupuri economice asupra procesului electoral’, precum și lipsa de independență a mass-media, ceea ce a arătat ‘necesitatea de a continua reformele’.

‘Puterea crescândă și politizarea grupurilor mass-media afectează atât media naționale, cât și cele regionale. Mass-media depășesc adesea linia între propaganda politică și informație, compromițând astfel capacitatea alegătorilor de a face o alegere clară’, a precizat OSCE.

Ucrainenii erau, luni, în așteptarea primelor rezultate din aceste alegeri locale, care constituie un test pentru președintele Petro Poroșenko. Popularitatea lui s-a perimat considerabil după un an și jumătate de mandat, marcat de conflictul sângeros din est și de o gravă criză economică.

Mai mult de 200.000 de candidați s-au înscris în cursa pentru posturile de primari și alți aleși municipali și regionali.

Citeşte şi ALEGERI LOCALE în Ucraina. Unele secţii de votare nu au BULETINE DE VOT

Însă, de la deschiderea urnelor, scrutinul a fost umbrit de anularea voturilor la Mariupol, port strategic cu jumătate de milion de locuitori, unde forțele proruse erau date drept câștigătoare. Secțiile de votare nu au fost pur și simplu deschise, pentru că ‘buletinele au fost imprimate cu încălcări grosiere’, care ar fi putut favoriza frauda, a explicat Comisia Electorală Locală.

Pe marginea acestei probleme, OSCE a declarat că ‘imprimarea și distribuirea buletinelor de vot s-au dovedit problematice în numeroase zone ale țării’.

Organizația a denunțat, de asemenea, metodele de finanțare a campaniilor electorale, ‘insuficient de transparente’.

OSCE ‘a primit numeroase plângeri privind cumpărarea voturilor. În unele regiuni, campania a fost marcată de amenințări și agresiuni fizice având drept țintă candidați și membri ai echipei de campanie’, se mai spune în raport.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
Audienţa de la Dinamo – FCSB 2-1 a spulberat-o pe cea de la CSA Steaua – CS Dinamo 0-0! Câţi oameni au urmărit la TV cele două derby-uri
Capital.ro
Bani în plus la pensie pentru români. Noul sistem de economisire intră în vigoare de la 1 ianuarie 2027
Playtech.ro
Cum arată noile cupoane de pensii, ce se schimbă concret și cine le primește primul. Pensionarii reacționează: „Grafica era importantă!”
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
Avertisment de la vârful BNR pentru români: Este o capcană
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT