Pacientă bolnavă de cancer, plimbată între spitale şi trimisă acasă. Reacţia medicilor

O clujeancă în vârstă de 72 de ani, diagnosticată cu o formă de cancer pulmonar, a fost plimbată cu ambulanța între trei spitale și, în final, a fost trimisă acasă, după ce un medic de la Spitalul de Pneumoftiziologie "Leon Daniello" din Cluj ar fi refuzat să o primească să îi facă o puncție, motivând că nu are paturi libere.
Iulian Tudor
12 mart. 2015, 10:23
Pacientă bolnavă de cancer, plimbată între spitale şi trimisă acasă. Reacţia medicilor

Nepotului pacientei, Andrei M., a povestit că bunica sa face periodic puncție, deoarece din cauza bolii de care suferă i se acumulează lichid în plămâni, potrivit voceatransilvaniei.ro. Marți, femeia s-a simțit rău, ceea ce însemna că avea nevoie de o nouă puncție, însă din cauză că medicul pneumolog care o are în evidență este în concediu, nepotul său a încercat să o ducă la medicul de gardă de la secția de Chirurgie Toracică a Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj.

„Medicul de gardă, Popovici Bogdan, mi-a spus că nu ține de ei să facă puncții și că această procedură o poate face orice absolvent de Medicină, apoi mi-a spus să nu îi mai pierd timpul. Pentru că bunica mea se simțea tot mai rău, am chemat ambulanța, care a dus-o la Unitatea de Primiri Urgențe. Aici am așteptat câteva ore până au preluat-o, pentru că era foarte aglomerat, i-au făcut toate analizele, radiografii, au monitorizat-o și chiar au încercat să îi facă ei o puncție. I-au scos 300 de mililitri de lichid, apoi au zis că e riscant să îi mai scoată, i-au făcut scrisoare medicală și au trimis-o cu ambulanța la Chirurgie Toracică. Asta se întâmpla noaptea la ora 2:00„, a povestit nepotul femeii.

De la Chirurgie Toracică, pacienta a fost trimisă înapoi la Unitatea de Primiri Urgențe pe motiv că „nu este caz chirurgical”. „Am ajuns cu bunica la Chirurgie Toracică, a preluat-o asistenta, însă doctorul Popovici, tot el era de gardă, a spus că nu îi face puncție, că nu e caz chirurgical și că nu are paturi libere pentru bunica. Însă, repet, bunica nu avea nevoie de internare, toată procedura dura o oră, până când îi făcea acea puncție. Ambulanța a dus-o înapoi la UPU, medicii de acolo i-au pus un dispozitiv pe mână pentru a-i măsura nivelul de oxigen din sânge, au ținut-o până dimineața într-o rezervă, iar dimineața au trimis-o la Oncologie”, a mai spus Andrei M.

Numai că, la Oncologie, altă surpriză neplăcută. Medicul de acolo a trimis-o cu ambulanța direct acasă. „Pe când am ajuns eu la Oncologie, am aflat de la medicul oncolog care se ocupă de bunica mea că a trimis-o acasă, au pus-o să semneze, că ei nu au ce să îi facă. Și am găsit-o pe bunica în fața porții, în Ambulanță. E un om bolnav, are cancer, noi știm ca va muri, dar nu o putem lăsa să se chinuie, trebuie să îi ușurăm suferința„, a mai spus nepotul femeii.

VEZI ŞI: Sistem sanitar BOLNAV. O bătrână cu accident vascular, plimbată 6 ORE între trei spitale

Directorul Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Vasile Mureșan, a declarat că spitalul este supra-saturat, nu sunt locuri libere în condițiile în care pe fiecare secție vin zilnic minimum 150 de pacienți, iar bolnavii care suferă de cancer în ultimele faze nu pot fi internați în spital doar pentru supraveghere, deoarece nu există capacitatea necesară.

Nepotul clujencei bolnave va depune plângeri pe numele medicului Popovici și va da în judecată Spitalul TBC.

CITEŞTE ŞI: Calvarul unei paciente: A fost plimbată 12 ore între spitale până s-au prins medicii ce are VIDEO

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Fotbalistul celebru s-a despărțit de mama copiilor săi, după ce s-a vehiculat că are o amantă. Anunțul momentului
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România. S-a stins o mare cântăreață. Toată lumea a iubit-o
Playtech.ro
Cuvântul care a fost căutat de aproape 2.400 de ori în doar zece minute duminică seară în România. De ce a stârnit atât de mult interes
Adevarul
Capcana armistițiului în Ucraina. Visul lui Zelenski versus termenul american din iunie: „Asta e lecția de care trebuie să ținem cont”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Vestea serii despre Mircea Lucescu! FRF a confirmat decizia!
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj