Pandurii au intrat oficial în INSOLVENŢĂ

Pandurii au intrat oficial în insolvență, miercuri, după ce Narcis Răducan a afirmat că echipa a scăpat de depunctare.
Filip Stan
19 oct. 2016, 18:44
Pandurii au intrat oficial în INSOLVENŢĂ

Tribunalul Gorj a aprobat cererea de intrare în insolvență, iar Adunarea Generală a Acționarilor se va întruni mâine pentru a discuta care este pasul următor ce trebuie făcut în ceea ce privește administrarea clubului. La Adunarea Generală vor fi, alături de președintele Narcis Răducan și tehnicianul Petre Grigoraș, patru fotbaliști care vor reprezenta echipa și cei cinci acționari ai clubului.

„Am ajuns în punctul în care nu mai putem continua cu diplomație și promisiuni. Avem nevoie de un ajutor clar și imediat. Dintr-un buget de 6-7 milioane am ajuns la unul de 4 milioane și ceva într-un an. Cred că este apreciat, în condițiile în care performanța a fost actualizată: de la o echipă care s-a bătut la retrogradare, la una care s-a calificat în cupele europene. Sunt convins că, dacă aveam o minimă siguranță financiară anul acesta, ne vom puteam bate în aceeași zonă a play-off-ului”, a spus Narcis Răducan.

„Nici nu știu dacă o să ajungem la București (n.r. – pentru meciul cu Dinamo), nu mai sunt bani. După aceea avem o altă deplasare la Timișoara și apoi jucăm cu Craiova. I-am zis soției mele că o să vin acasă să cheltuim banii împreună, decât să fiu eu într-o parte, ea în alta și să cheltuim în două părți”, a afirmat și Petre Grigoraș.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Pădurariu vs Macalou, duel „delicios” la Cluj! Unde a greșit perla pe care Gigi Becali visează 40 de milioane de euro
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT