Papa Francisc, în mesajul de Paşte, i-a îndemnat pe oameni „să nu cedeze în faţa logicii armelor”

"Războiul este întotdeauna o absurditate şi o înfrângere! Să nu permitem ca vânturile războiului să bată tot mai puternic în Europa şi în regiunea Mării Mediterane. Să nu cedăm în faţa logicii armelor şi a reînarmării", a adăugat Papa Francisc.
Filip Stan
31 mart. 2024, 15:24
Papa Francisc, în mesajul de Paşte, i-a îndemnat pe oameni

Din Ucraina şi până în Gaza, Papa Francisc a făcut duminică o amplă trecere în revistă a conflictelor din lume, reînnoindu-şi apelul prin care îi îndeamnă pe oameni „să nu cedeze în faţa logicii armelor”, cu ocazia mesajului său de Paşte de la Vatican, care s-a axat în acest an pe nevoia de pace, informează agenţiile de presă internaţionale.

Papa Francisc şi-a oferit duminică o lungă baie de mulţime, la bordul ”papamobilului”, după slujba de Paşte, înainte să dea lumii binecuvântarea ”Urbi et Orbi” de la Roma, pe fondul unor îngrijorări cu privire la starea sănătăţii precare a Suveranului Pontif în vârstă de 87 de ani, relatează AFP.

Papa Francisc a prezidat duminică dimineaţă Sfânta Liturghie de Paşte în Piaţa Sfântul Petru din Roma, care a fost arhiplină, iar apoi a transmis binecuvântarea şi mesajul său „Urbi et Orbi” („Către oraş şi lume”) din balconul central al Bazilicii Sfântul Petru.

Bugetarii de lux din Parlament au ZI LIBERĂ luni, de Paştele catolic, indiferent de religie 

Slujba prezidată de liderul de la Vatican s-a desfăşurat pe fondul unei securităţi stricte asigurate de autorităţile italiene. Celebra piaţă a fost decorată ca de obicei cu multe flori şi plante, cele mai multe dintre ele fiind aduse din Ţările de Jos.

Măsurile de securitate stricte au fost în vigoare ca de obicei, dar au fost sporite în acest an ca urmare a recentului atac terorist comis într-o sală de concerte din apropierea Moscovei, atac revendicat de o grupare teroristă islamistă cu sediul în Afganistan, Provincia Statului Islamic Khorasan (ISKP).

 

La intrările în piaţă s-au format cozi lungi, în timp ce Poliţia italiană făcea verificări şi controla identităţile participanţilor.

După slujbă, papa Francisc a urcat în papamobilul său descoperit pentru a face un tur al pieţei şi al bulevardului care leagă Vaticanul de râul Tibru şi pentru a saluta zecile de mii de oameni care au stat la coadă pentru a îl vedea şi a îl ovaţiona pe suveranul pontif.

„Să nu lăsăm ca ostilităţile în curs de desfăşurare să continue să afecteze grav populaţia civilă, care este acum epuizată, în special copiii. Câtă suferinţă vedem în ochii lor! Prin ochii lor, ei ne întreabă: ‘De ce? De ce atât de mulţi morţi? De ce atâtea distrugeri?'”, a spus suveranul pontif în timpul binecuvântării „Urbi et Orbi” („Către oraş şi lume”).

 

„Războiul este întotdeauna o absurditate şi o înfrângere! Să nu permitem ca vânturile războiului să bată tot mai puternic în Europa şi în regiunea Mării Mediterane. Să nu cedăm în faţa logicii armelor şi a reînarmării”, a adăugat papa Francisc.

Menţionând mai mult de zece ţări, din Orientul Mijlociu (Liban şi Siria) până în Africa (Sudan, Mozambic şi Republica Democratică Congo), trecând prin Haiti, Birmania şi citând „dialogul” dintre Armenia şi Azerbaidjan, liderul de la Vatican a trecut în revistă multe dintre conflictele care zguduie în prezent omenirea.

Calendar ortodox aprilie 2024: Sfântul Gheorghe, Floriile 2024 şi 10 sărbători cu cruce neagră înainte de Paşte
Într-o perioadă în care urmează să înceapă o nouă rundă de negocieri pentru un armistiţiu între Israel şi Hamas, papa Francisc şi-a reînnoit apelul pentru eliberarea ostaticilor israelieni şi pentru o încetare imediată a bombardamentelor în Gaza.

„Solicit încă o dată ca accesul ajutorului umanitar în Gaza să fie garantat, cerând încă o dată eliberarea rapidă a ostaticilor răpiţi pe 7 octombrie, precum şi o încetare imediată a focului în Fâşia Gaza”, a declarat liderul de la Vatican.Papa Francisc le-a cerut liderilor politici „să nu precupeţească niciun efort în combaterea flagelului traficului de persoane, lucrând neobosit pentru a demantela reţelele de exploatare şi pentru a reda libertatea celor care îi sunt victime”.

De asemenea, suveranul pontif, în vârstă de 87 de ani, a îndemnat la „un schimb general al tuturor prizonierilor între Rusia şi Ucraina”, o frază care a fost aplaudată de cei 60.000 de credincioşi reuniţi în Piaţa Sfântul Petru din Roma.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
România – Polonia, echipa de start a lui Gică Hagi. Coman, vârf! Dar încă o mare surpriză! Update Exclusiv
Capital.ro
Pensia nu este singurul venit posibil. Cine are dreptul la încă 2.163 de lei în fiecare lună
Playtech.ro
Cum să plătești mai puțin pentru încălzire în această iarnă. Temperatura la care să setezi termostatul când ești acasă și când pleci
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Horoscopul weekendului 14-15 noiembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România