Parchetul General cere amendarea lui Mircea Diaconu în dosarul privind conflictul de interese

Un procuror de la Parchetul General le-a solicitat joi magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sancţionarea cu amendă a europarlamentarului Mircea Diaconu, în procesul în care acesta este acuzat de conflict de interese, transmite Agerpres.
Filip Stan
30 oct. 2014, 11:32
Parchetul General cere amendarea lui Mircea Diaconu în dosarul privind conflictul de interese

La termenul de joi al procesului, procurorul de şedinţă a cerut ca Mircea Diaconu să fie doar amendat, cu minimum 250 de lei pentru fiecare dintre cele cinci infracţiuni de conflict de interese.

Procurorul a adus ca argumente ‘remarcabila’ carieră lui Mircea Diaconu şi faptul că acesta nu şi-a favorizat soţia.

Tot acum, Mircea Diaconu a refuzat să mai dea o declaraţie în faţa instanţei, susţinând că nu mai are nimic de spus.

Procesul se află în faza de apel, după ce în luna martie Curtea de Apel Bucureşti l-a achitat pe Mircea Diaconu în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, acesta primind o amendă administrativă, în cuantum de 1.000 de lei.

Mircea Diaconu a fost trimis în judecată în noiembrie 2012 de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub acuzaţia de conflict de interese (5 fapte), dosarul fiind deschis în urma unei sesizări a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

Procurorii susţin că Mircea Diaconu, în calitate de director al Teatrului ‘C.I. Nottara’, a participat la negocierea condiţiilor contractuale şi apoi a semnat, la data de 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale (regie) având ca obiect realizarea de către soţia sa, Diana Lupescu, a unui spectacol, contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.

Tot în calitate de director al teatrului, Mircea Diaconu ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale pentru punerea în scenă a altor trei spectacole, după care a semnat contractele de drepturi conexe (autor) cu soţia sa, care urma să îndeplinească diverse funcţii (cum ar fi regizor, scenograf, colaborator şi colaborator-actor).

De asemenea, la data de 13 august 2007, Mircea Diaconu a prezidat Comisia de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic la această instituţie publică de cultură (după ce anterior aprobase şi tematica de concurs pentru regizorul artistic şi cunoştea cu exactitate că numai soţia sa se va prezenta la această competiţie pentru promovarea în funcţie), i-a acordat calificative maxime iar apoi a emis o decizie de promovare a soţiei sale, act administrativ în baza căruia aceasta a realizat un folos material direct concretizat în creşterea salarială aferentă.

Parchetul susţine că prin cele patru contracte acordate de Mircea Diaconu a fost realizat un folos material pentru soţia sa în cuantum total de 29.112 lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Sacul lui Moș Crăciun. Ce cadouri îi pot bucura pe copii fără să cheltui o avere. Variante surprinzătoare de la 50 la 200 de lei
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașină răsturnată în Cluj, după ce un tânăr de 25 de ani a ajuns pe sensul opus și a lovit alte patru autoturisme
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România