Părintele Ovidiu-Mihai Ungurianu a murit în Postul Paştelui. La doar 45 de ani, un suflet curat a plecat la Domnul sub rugăciunile lui IPS Teofan

Părintele Ovidiu-Mihai Ungurianu a trecut la cele veșnice la vârsta de 45 de ani, lăsând în urmă o moștenire spirituală profundă și o viață dedicată în întregime slujirii altarului. Slujba de înmormântare a fost oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Viorel Dobran
30 mart. 2026, 17:44
Părintele Ovidiu-Mihai Ungurianu a murit în Postul Paştelui. La doar 45 de ani, un suflet curat a plecat la Domnul sub rugăciunile lui IPS Teofan

IPS Teofan a săvârșit slujba înmormântării pentru părintele Ovidiu-Mihai Ungurianu, slujitor al Parohiei Borniș, care s.a stins din viaţă la doar 45 de ani.
Slujba prohodirii a fost oficiată în biserica pe care părintele a slujit-o cu dăruire timp de peste două decenii, înconjurat de rugăciunea unui sobor de preoți și diaconi, în prezența familiei îndurerate, a credincioșilor din parohie, a fiilor duhovnicești și a tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.

Calendar ortodox aprilie 2026. Ce sărbători cu cruce roșie au loc în această lună. Tradiții și superstiții de Florii şi Paşte, când e păcat să muncești

Părintele Ovidiu-Mihai Ungurianu a trecut la cele veșnice în dimineața zilei de 27 martie 2026, după o suferință îndelungată, purtată cu multă răbdare și credință, provocată de o boală hematologică gravă. Timp de 13 ani, a purtat crucea bolii cu demnitate, trecând prin numeroase spitalizări și intervenții chirurgicale, fără a-și pierde nădejdea în Dumnezeu și dragostea față de slujirea sacerdotală.

Născut la 4 aprilie 1980, la Piatra Neamț, din părinții Mihai și Olguța Ungurianu, părintele Ovidiu a urmat drumul formării teologice încă din anii adolescenței, absolvind Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, iar apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, unde a urmat și cursurile de master.

În anul 2005 a primit harul preoției prin hirotonia săvârșită de Părintele Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, la Catedrala Mitropolitană din Iași. În același an, la 15 martie, a fost numit preot paroh la Borniș, locul în care avea să-și împlinească întreaga vocație pastorală.

Timp de 21 de ani de slujire, părintele Ovidiu-Mihai Ungurianu a desfășurat o bogată activitate misionară, pastorală, administrativă, social-filantropică și culturală. Prin osteneala sa, biserica parohială a fost restaurată integral, au fost înlocuite ferestrele, a fost ridicată o casă socială modernă, cu toate utilitățile necesare, precum și un apartament parohial. Totodată, în curtea bisericii a zidit o fântână și o troiță, iar la școala din sat a înălțat un monument-troiță în memoria eroilor, cu prilejul Centenarului Marii Uniri.

Dincolo de realizările materiale, părintele a rămas în inimile credincioșilor drept un păstor blând, apropiat de oameni, statornic în rugăciune și jertfelnic în slujire.

Alături i-a stat permanent doamna preoteasă Roxana-Elena, profesor de educație vizuală și religie, împreună cu care a crescut și educat trei copii: David-Dumitru, Maria-Ștefania și Mina-Nicolae, familie frumoasă care a fost pentru părintele sprijin, bucurie și întărire în anii grei ai suferinței.

Un moment aparte al slujirii sale l-a constituit și proiectul cinematografic realizat împreună cu fiul său, David-Dumitru, intitulat „Bornișul și oamenii săi”, o mărturie de suflet despre comunitatea pe care a iubit-o și a slujit-o până la capăt.

La finalul slujbei de înmormântare, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a adresat celor prezenți un cuvânt de condoleanțe, subliniind faptul că despărțirea de cei dragi nu este una definitivă, ci o plecare vremelnică în lumina Învierii lui Hristos:

„Cei care pleacă din această lume, de fapt, nu mor, ci doar pleacă. Pleacă pentru puțin timp, până când, peste mulți ani sau mai puțini, sau poate peste multe decenii, și noi, ca preoți, vom pleca — astăzi, mâine, peste decenii —, cât îi este rânduit fiecăruia. Și tot acolo va pleca și doamna preoteasă, sau copiii ei, sau enoriașii aflați aici, de față. Părintele a propovăduit, de la altar, taina că Hristos a înviat. Și, dacă Hristos a înviat, înseamnă că și părintele, sufletul lui, nu moare, ci este doar puțin plecat.

Aceasta este esența lucrării pe care părintele a săvârșit-o și pe care o amintim acum, în ceasul plecării sale. Căci a slujit aici, s-a îngrijit de cele ale bisericii, de cele din jurul bisericii, de cele legate de Liturghie, de cele legate de spovedanie, de binecuvântarea celor care se nasc, a celor care își unesc viața în Sfânta Taină a Cununiei, a celor care pleacă de aici, apoi de sfințirea caselor, de toate cele care sunt legate de misiunea preoțească.

Calendar ortodox 1 aprilie 2026. Sărbătoare de Sfânta Maria Egipteanca, cea care îi aduce pe cei rătăciţi pe calea cea dreaptă

Acum, Dumnezeu, chemându-l la Sine, după gândul Său, foarte greu de înțeles pentru noi, cei poate prea mult aplecați spre lucrurile de jos, îl primește în iubirea Sa.

Dar Dumnezeu, primindu-l la Sine, are El încredințarea, și o avem și noi, că taina credinței în Înviere este cea care, cu toată tristețea omenească pe care o au toți cei de față, în primul rând doamna preoteasă și copiii, aduce mângâiere. Tristețea omenească firească este dublată, însă, de credința în Înviere.

Prin slujba săvârșită duminică de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, clerul și credincioșii au adus un ultim omagiu celui care a fost un slujitor devotat al Sfântului Altar și un părinte iubitor pentru comunitatea din Borniș.

Dumnezeu să îl odihnească în lumina Împărăției Sale și să așeze sufletul său în ceata drepților!”, potrivit Doxologia.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cadoul lui Gigi Becali pentru Teodora, fata lui Meme Stoica, a doua zi după operaţie!
Capital.ro
Armata europeană, susținută de 82% dintre români. România, printre țările fruntașe în clasamentul european
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România