Părintele Vasile Ioana, despre semnificația pe care o are Prohodul Domnului pentru credincioși

Părintele Vasile Ioana a vorbit despre semnificația Prohodului Domnului, slujbă la care credincioșii participă, prin tradiție, în număr foarte mare.
Alina Costache
02 mai 2024, 23:07
Părintele Vasile Ioana, despre semnificația pe care o are Prohodul Domnului pentru credincioși
Părintele Vasile Ioana, despre Prohodul Domnului

Părintele Vasile Ioana, parohul Bisericii Sfântul Nicolae, a dezvăluit ce semnificație are slujba Prohodul Domnului pentru credincioși. Vinerea Mare este ziua în care Iisus a murit pentru mântuirea lumii.

„Noi suntem creştini pentru că Iisus Hristos a înviat din morţi şi Mormântul Domnului este cel mai sfânt loc de pe pământ şi cei care au ajuns cel puţin odată acolo păstreaza vie amintirea aceasta.

Mormântul lui Iisus Hristos este în fiecare biserică astăzi. Trecerea pe sub masă înseamnă intrarea în mormânt, adică şi noi credincioşii din toate colţurile lumii, din toată ţara, la noi acasă, la ţară, în oraşe, peste tot la munte şi la mare, la bisrica de la coltul străzii când intrăm astăzi în biserică si trecem pe sub masă poate acest cuvant poate ca duce în eroare oameni, trecerea pe sub masa nu este nicio masa. Acolo este epitaful sfânt şi trece pe sub sfânta masa, ca şi cum am intra în mormantul lui Iisus şi acolo în faţă este crucea, adică Golgota. Deci sărutăm şi noi cu multa evlavie şi pioşenie, picioarele lui Iisus răstignit pe cruce astăzi.

Citește și: Cât de mare e păcatul dacă speli haine în Vinerea Mare! Părintele Vasile Ioana, răspunsul așteptat de toți credincioșii

Ce putem să facem noi astăzi la Prohod, decât să fim alături de pătimirile Domnului, să plângem cu El, să suferim cu El, să ne doară cum l-a durut pe El, pentru ca să ne şi bucurăm apoi de victoria aceasta uriaşă asupra morţii, împreuna cu El.

Aşadar, este o împreună pătimire. Haideti fraţilor veniti la Prohod în seara aceasta. Nu rămâneţi în faţa televizoarelor. Recomand oamenilor să plece de acasă. Să veniţi la Prohod în seara aceasta, să mergeţi de trei ori împrejurul bisericilor voastre din cartierele voastre ca să simţiţi că sunteţi şi voi la priveghi cu Hristos.

De aceea, vinerea ţinem post pentru că răstignirea lui Hristos înseamnă biruinţa iubirii, a binelui, a păcii asupra răului, a urii, asupra răutăţii. Iisus Hristos nu era un împărat care să îi salveze pe iudei de imperiul roman. El a fost şi este împaratul inimilor. El a venit sa ne salveze sufletele noastre şi de aceea primul cuvânt a Lui, în momentul în care a fost răstignit pe cruce, a fost „Iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac”.

Citește și: Momente emoționante în Săptămâna Mare! Părintele Vlad Roșu și Vasile Ioana, alături de Corul Tronos, au ridicat în picioare Sala Palatului

El ne-a dăruit nouă acest dar uriaş, iertarea păcatelor. El a topit în iubirea Lui mare toate păcatele noastre. El ne-a dăruit iertarea Lui şi acest lucru ne obligă şi pe noi conform rugăciunii domneşti „şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. E limpede că sărbătoarea aceasta este sărbatoarea iertării şi dacă noi primim iertare de toate păcatele noastre, este cinstit ca şi noi să dăm iertare celui care ne-a greşit. Dacă noi nu facem asta, efectul iertării păcatului Domnului nu este la fel de mare”, a spus părintele Vasile Ioana.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT