Paris, fiica lui Michael Jackson, relaţie controversată cu un top-model. Cele două, surprinse sărutându-se în public

Paris Jackson, fiica regretatului star Michael Jackson, ar avea o relaţie cu top-modelul englez Cara Delevingne, cele două fiind surprinse recent sărutându-se în public, potrivit contactmusic.com.
Iulian Tudor
26 mart. 2018, 10:51
Paris, fiica lui Michael Jackson, relaţie controversată cu un top-model. Cele două, surprinse sărutându-se în public

O sursă apropiată familiei Jackson a declarat pentru RadarOnline că Prince, fratele lui Paris, ar fi spus că tatăl lor „ar fi mândru” de relaţia fiicei sale, scrie MEDIAFAX.

Citeşte şi Mama copiilor lui Michael Jackson se luptă cu cancerul. Incredibil cum arată femeia acum FOTO

„Prince a declarat că tatăl lor ar fi mândru de fiica sa, care îşi urmează inima, aşa cum a făcut-o mereu. Michael i-a învăţat că iubirea nu cunoaşte limite, iar acest lucru include şi orientarea sexuală şi de rasă”, a declarat sursa.

Deşi zvonurile despre o relaţie dintre Paris, în vârstă de 19 ani, şi Cara, în vârstă de 25 de ani, circulă de mai mult timp, cele două au fost surprinse sărutându-se în public abia săptămâna trecută, în timpul unei cine cu naşul lui Paris, actorul Macaulay Culkin, şi iubita acestuia, Brenda Strong.

Se pare că cele două s-au cunoscut la ediţia de anul trecut a premiilor MTV Movie şi au fost deja în vacanţe împreună, la Londra, în Italia şi Cehia.

Citeşte şi Te bufneşte plânsul. Ce a făcut fiul lui Michael Jackson în memoria tatăui său

Totuşi, People scrie că, potrivit unei alte surse, Delevigne şi Jackson au un „flirt prietenos”, dar nu o relaţie.

Paris-Michael Katherine Jackson, născută pe 3 aprilie 1998, este actriţă şi model. Este cel de-al doilea copil şi singura fiică a lui Michael Jackson – decedat în iunie 2009, la vârsta de 50 de ani – şi Debbie Rowe.

Cara Jocelyn Delevingne este model şi actriţă şi lucrează pentru mari case de modă, precum Burberry, Chanel, Mulberry, Dolce & Gabbana şi Jason Wu. În 2017, a jucat unul dintre rolurile principale din filmul lui Luc Besson „Valerian and the City of a Thousand Planets”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT