Parlamentarii CHIULANGII, ameninţaţi de Dragnea. Ce anunţ a făcut liderul PSD

Liderul PSD Liviu Dragnea îi avertizează pe parlamentarii partidului care absentează de la muncă că, începând de săptămâna viitoare, se va ţine o evidenţă "strictă" a prezenţei acestora în cele două Camere. Dragnea spune că prezenţa la activitatea Parlamentului va fi primul criteriu de care se va ţine seama la alcătuirea listelor de la alegerile de anul viitor. 
Ionela Marcu
13 oct. 2015, 12:52
Parlamentarii CHIULANGII, ameninţaţi de Dragnea. Ce anunţ a făcut liderul PSD

Liviu Dragnea a criticat, marţi, absenţa senatorilor PSD de la votul din plenul Seantului pe proiectul de lege privind Agenţia Bunurilor Sechestrate.

„Au lipsit 20. Asta nu e un lucru bun. Pentru că nu a fost o mobilizare foarte bună, am vorbit cu noul lider de la Senat şi i-am spus că nu aşa trebuie gestionată activitatea în grupul nostru de la Senat. Vom avea o discuţie zilele următoare. Sper să fie ultimul accident de acest gen. Aş vrea să nu merg la Senat pentru că nu sunt dirigentele clasei. (…) E vorba de respectul celor care ne-au trimis în Parlament”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă se gândeşte la sanctiuni în cazul senatorilor care au absentat, Dragnea a spus: „Nu poti sa sancţionezi, pentru că nu vorbim de pedepse. Aici este vorba de o abordare serioasa şi respectuoasă faţă de cei care ne-au trimis în Parlament”.

CITEŞTE ŞI Senatul A RESPINS proiectul de lege privind Agenţia Bunurilor Sechestrate. REACŢIA lui Ponta

Dragnea a avertizat însă că prezenţa la Parlament din această legislatură va fi un prim criteriu de care se va ţine cont la scrutinul de anul viitor.

„Este primul criteriu care va fi luat în calcul de PSD. Toti dintre noi începem să dăm explicatii din ce in ce mai greu cetăţenilor de ce nu vin parlamentarii la serviciu şi nu mai vrem să dăm asemenea explicatii. Va fi primul criteriu.

O sa îi rog pe colegii mei ca de saptămâna viitoare sa existe un sistem de evidenţă mult mai strict, care să fie făcut şi public astfel incât cetăţenii României să ştie cum sta cu prezenţa fiecare parlamentar. Activitatea parlamentară în sine  şi specializarea fiecarui posibil candidat vor fi alte criterii„, a mai spus Dragnea. 

În ceea ce priveşte  proiectul de lege privind Agenţia Bunurilor Sechestrate, Dragnea a spus că va fi votat în Camera Deputaţilor. „Dincolo de cei cativa absenti din partea noastra, nu am reusit sa intelegem de ce PNL a votat impotrivă„, a arătat Dragnea.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
„Colegul meu de bancă a fost împușcat! Două gloanțe în cap”. Dezvăluire șocantă a lui Meme Stoica. Exclusiv
Capital.ro
Lege la bloc în 2026. Proprietarii sunt obligați să plătească în acest caz. Nu contează la ce etaj locuiesc
Playtech.ro
De ce asfaltul pare ud când afară sunt peste 35°C. Fenomenul pe care îl observă șoferii în zilele caniculare
Adevarul
Tradiții de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este zi de post aspru pentru ortodocși
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Imagini uluitoare! Grecii au găsit-o pe Bernadette Szocs pe 'Insula Milionarilor'. Nicole Kidman a fost și ea acolo
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru anii de facultate și armată. Legea Pensiilor prevede cât valorează
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat