Parlamentarii din comisia specială merg la Roşia Montană peste o săptămână

Parlamentarii din Comisia specială pentru proiectul de lege privind Roşia Montană au decis miercuri să meargă peste o săptămână la faţa locului, vizita urmând să dureze două zile.
Iulian Tudor
18 sept. 2013, 11:27
Parlamentarii din comisia specială merg la Roşia Montană peste o săptămână

„Marţi seară sau dimineaţă ne vom deplasa la Roşia Montană, două zile, miercuri şi joi ne întoarcem. Vom avea întâlniri cu toţi reprzentanţii, şi ai minerilor, şi ai firmelor, şi ai autorităţilor şi ONG-uri, care doresc să participe”, a precizat preşedintele Comisiei, Darius Vâlcov, potrivit Mediafax.

El a precizat că luni de la ora 13.00 comisia specială se va reuni în şedinţă la care vor fi invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi ai Ministerului Justiţiei.

De asemenea, Comisia se va reuni în şedinţă şi marţi, când vor fi invitaţi la dezbateri reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Ministerului Marilor Proiecte şi ANRM.

După aceste întrevederi, miercuri şi joi va avea loc vizita la Roşia Montană.

Anterior, liderul Sindicatului „Viitorul Mineritului” de la Roşia Montană, Cristian Albu, a declarat că minerii şi localnicii care susţin proiectul minier au suspendat pentru moment protestele şi aşteaptă ca membrii comisiei speciale să vină la Roşia Montană şi să vadă la faţa locului ce va presupune noua exploatare.

Albu a spus că aceasta a fost una dintre solicitările protestatarilor de la Roşia Montană şi ale minerilor care s-au blocat în subteran.

El a adăugat că premierul Victor Ponta le-a promis că membrii comisiei vor veni la Roşia Montană şi acesta a fost motivul pentru care minerii şi localnicii au suspendat protestele.

Albu a afirmat că protestele au fost suspendate până vineri, inclusiv, şi se aşteaptă o decizie din partea comisiei, iar în cazul în care parlamentarii vor decide să nu vină la Roşia Montană, minerii şi localnicii care susţin exploatarea sunt hotărâţi să reînceapă acţiunile de protest.

VEZI ŞI Proiectul Roşia Montană, scos din procedură de urgenţă

Prima şedinţă a Comisiei parlamentare speciale pe proiectul de lege privind Roşia Montană a avut loc, miercuri la prânz. Comisia a fost constituită, marţi, prin votul plenului reunit, iar din aceasta fac parte parlamentari PSD, PNL, PC, UDMR, PPDD şi de la minorităţi. Democrat-liberalii au refuzat să-şi desemneze membri în comisie.

Preşedintele comisiei este senatorul PSD Darius Vâlcov, iar din comisie mai fac parte Ioan Dârzu, Florin Iordache, Viorel Ştefan, Emacu Gheorghe, Ioan Chelaru, Gabriela Firea, Toni Greblă (PSD), Andrei Gerea, Gigel Sorinel Ştirbu, Mircea Dolha, Dumitru Popescu, Petru Ehegartner (PNL), Haralambie Vochiţoiu, Tudor Ciuhodaru (PPDD), Attila Korodi, Alexandru Vegh (UDMR), Oana Manolescu (minorităţi naţionale), Ioan Moldovan (PC).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cum poate România să învingă Polonia astăzi. Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România