Parlamentarii Neculai Răţoi şi Florin Constantinescu, trimşi în judecată sub control judiciar

Procurorii DNA Iași au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a deputatului Neculai Rățoi și senatorului Florin Constantinescu, alături de alte 30 de persoane, într-un dosar referitor la scutirea unei societăți comerciale de la plata unor obligații către bugetul Consiliului Local Pașcani.
Alina Costache
26 iun. 2015, 13:02
Parlamentarii Neculai Răţoi şi Florin Constantinescu, trimşi în judecată sub control judiciar

Deputatul PSD este acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, se arată în comunicatul DNA.

Aceleaşi măsuri au fost dispuse şi în cazul lui Florin Constantinescu, fost consilier local, președinte al Comisiei Juridice și membru al Comisiei economice, buget, finanțe ambele în cadrul Consiliului Local al Municipiului Pașcani, la data săvârșirii faptei. Senatorul PSD este acuzat şi el de abuz în serviciu.

Citeşte şi: ELIBERARE în dosarul „Gala Bute”. Primarul din Lupeni, Cornel Resmeriţă, mutat în arest la domiciliu

Măsura urmării penale şi a controlului judiciar a fost luată şi în cazul altor 26 de persoane, în ceea ce priveşte scutirea de plata unor obligații către bugetul Consiliului Local Pașcani.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Donald Trump vrea la Casa Albă un sportiv din Rusia!
Capital.ro
Avertisment de la Poliția Română pentru șoferi. Mai multe drumuri sunt afectate de ceață și vizibilitate redusă. Ce artere rutiere sunt vizate
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT