Parlamentarii PNL propun REDUCEREA cu încă 5 puncte a CAS la angajator

PNL va iniția un proiect de reducere cu încă 5 puncte a CAS la angajator, din 2017, cu intenția ca, până în 2018, contribuțiile să ajungă la 16% atât pentru angajator, cât și pentru angajat, aliniindu-se la cota unică de impozitare.
Iulian Tudor
20 ian. 2016, 19:28
Parlamentarii PNL propun REDUCEREA cu încă 5 puncte a CAS la angajator

Co-președinții comisiei de finanțe și buget din PNL, Eugen Nicolăescu și Gheorghe Ialomițianu, au declarat pentru Profit.ro că Biroul Politic Național al partidului a aprobat această prioritate legislativă a liberalilor pentru sesiunea parlamentară care începe în februarie.

Proiectul de lege va prevede scăderea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator începând cu 1 ianuarie 2017 sau 1 iulie 2017, a declarat pentru Profit.ro Eugen Nicolăescu.

Potrivit acestuia, liberalii din comisia de finanțe și buget încă mai calculează impactul pe care o astfel de reducere îl va avea asupra bugetului și, în funcție și de evoluția economiei în acest an, vor decide care ar fi cel mai potrivit termen de intrare în vigoare a reducerii.

Liberalii au în vedere ca, până în 2018, cel mai târziu 2019, CAS la angajat și angajator să ajungă la un nivel identic de 16%, astfel încât taxarea muncii să fie egală cu cota unică de impozitare.

„Pasul următor va fi, undeva pentru 2018-2019, să reducem cu 0,5 puncte procentuale contribuțiile pentru angajat și cu aproximativ 1,5 puncte, cât mai rămâne, pentru angajator, în funcție de tipul acestuia, ajungându-se la o egalizare a CAS cu cota unică”, a precizat deputatul liberal.

În prezent, pentru veniturile din salarii, de exemplu, este datorat un impozit de 16% și contribuții de asigurări cumulate pentru angajat, de 16,5%, și pentru angajator, de 23%.

La rândul său, Gheorghe Ialomițianu, fost ministru al Finanțelor, estimează că impactul acestei reduceri nu va fi unul considerabil, urmând să fie absorbit la nivelul veniturilor bugetare în aproximativ un an. În opinia acestuia, beneficiul major al ușurării poverii fiscale asupra angajatorului va consta în stimularea angajărilor și crearea de noi locuri de muncă.

Surse apropiate liberalilor au declarat pentru Profit.ro că proiectul de unificare a cotelor va deveni punctul central al programului de guvernare pe care îl vor prezenta înainte de debutul campaniei pentru alegerile locale și parlamentare din acest an. Inițiativa de a reduce cuantumul contribuțiilor la 16%, atât pentru angajat, cât și pentru angajator, se înscrie într-o logică electorală. Unificarea nivelului contribuțiilor ar putea relua tema campaniei din 2004, când introducerea cotei unice de impozitare de 16% a contribuit considerabil la câștigarea alegerilor.

Sloganul din acest an ar urma astfel să conțină de trei ori cifra 16, reprezentând cifra impozitului unic și pe cea a viitoarelor cuantumuri ale contribuțiilor de asigurări sociale pentru angajat și angajator.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Ararat Armenia, fără antrenor principal la meciul cu Universitatea Craiova!
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
BREAKING | E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică! Ilie Bolojan, anunț privind formare unui Guvern
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat