Parlamentarii sunt decişi să îşi MAJOREZE salariile: „E anormal ca cei din conducere să aibă salarii mai mari”

Discuţiile privind majorarea salariilor aleşilor vor fi reluate în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, odată cu discutarea ordonanţei de urgenţă privind creşterea indemnizaţiilor pentru înalţii demnitari. Deputatul PSD Florin Iordache spuen că "este anormal ca membrii Biroului Permanent să aibă salarii mai mari decât ceilalţi".  
Ionela Marcu
08 ian. 2016, 13:50
Parlamentarii sunt decişi să îşi MAJOREZE salariile:

Ordonanţa de urgenţă prin care au fost majorate salariile unor categorii de demnitari, emisă în vara anului trecut de Gabriel Oprea, în calitate de premier interimar, a fost respinsă de Senat la 18 noiembrie 2015, dar zace în sertarele comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor, în condiţiile în care Camera este for decizional în ceea ce priveşte actul normativ, scrie Mediafax.

În contextul dezbaterii acestei ordonanţe, este readusă în discuţie amendarea actului normativ astfel încât majorările să fie aplicate şi deputaţilor şi senatorilor, care s-au arătat nemulţumiţi anul trecut pentru că nu au fost incluşi printre categoriile de demnitari, ci doar membrii Birourilor permanente.

Ordonanţa ar urma să fie dezbătută la începutul sesiunii din februarie, într-o şedinţă comună a comisiilor de muncă şi buget-finanţe.

Deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu, membru în comisia de buget, a precizat, că majoritatea parlamentară care a susţinut vechiul Guvern a discutat posibilitatea de a majora şi salariile parlamentarilor, ca să nu mai fie o diferenţă atât de mare între salariile celor din Biroul Permament şi ale celorlalţi deputaţi.

CITEŞTE ŞI Călin Popescu Tăriceanu, PROPUNERE-ŞOC în privinţa indemnizaţiilor parlamentarilor VIDEO

Ordonanţa a venit cu raport de respingere (de la Senat – n.r), dar vedem că partidele care au susţinut Guvernul Ponta vor să extindă majorarea indemnizaţiilor şi pentru parlamentari. (…) În prezent, salariul net al chestorilor este 13.000 de lei, dacă parlamentarilor le-ar majora salariile la 11.500-12.000 de lei, suma netă care ar ieşi din buget ar fi 250 de milioane, automat se majorează şi alte sume care sunt legate de indemnizaţia parlamentarilor”, a declarat Ialomiţianu, precizând că parlamentarii PNL vor vota împotrivă.

Vicepreşedintele PSD al Camerei Deputaţilor Florin Iordache, membru în comisia de muncă, a declarat în schimb că „este anormal ca membrii Birourilor permanente să aibă nişte salarii mai mari decât ceilalţi parlamentari”.

„În februarie va fi discutată, fără îndoială. Eu am spus că, pentru a fi discutată, este nevoie de punctul de vedere al noului Guvern şi de avizele unor comisii din Parlament. În funcţie de aceste avize şi de o poziţie pe care o vom avea la nivel de grup vom discuta dacă o vom respinge, cum este la Senat, sau o extindem. (…) Am spus că este anormal ca membrii Biroului Permanent să aibă salarii mai mari decât ceilalţi„, a declarat Iordache.

Vicepreşedintele PSD al Comisiei de Buget, Iuliu Nosa, a declarat, la rândul său, că trebuie aşteptată legea salarizării şi abia, ulterior, aleşii ar trebui să ia în discuţie alte modificări.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la bloc. Fiecare proprietar în parte va plăti. Așa prevede legea!
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet