Parlamentarii USR „protestează” faţă de poziţiile ambasadorului Rusiei: Sunt neavenite şi denaturează semnificaţia protestelor

Parlamentarii USR membri ai Comisiilor de politică externă protestează faţă de poziţiile exprimate de ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin, care în opinia lor sunt „neavenite” şi „denaturează” semnificaţia celor mai mari proteste înregistrate după Revoluţia din 1989.
Filip Stan
12 feb. 2017, 10:06
Parlamentarii USR

„Intervenţiile publice ale reprezentantului unui regim autocrat vin în sprijinul unui guvern al României care şi-a început abuziv mandatul. Considerăm că afirmaţiile şi comentariile făcute de Excelenţa Sa Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, în interviul acordat publicaţiei Adevărul, sunt neavenite. Condamnăm tentativele ambasadorului Federaţiei Ruse de a minimaliza şi de a denatura semnificaţia celor mai mari proteste înregistrate după revoluţia din 1989, prin care societatea românească a transmis un mesaj clar guvernului PSD/ALDE, şi anume că românii nu mai sunt dispuşi să accepte actul de guvernare sub forma furtului generalizat”, au precizat reprezentanţii USR într-un comunicat.

Parlamentarii Uniunii Salvaţi România au mai afirmat că ambasadorul Rusiei la Bucureşti „şi-a exprimat speranţa că societatea românească va fi suficient de matură să iasă din impasul creat de această problemă minoră de a declara sau nu o amnistie”.

„Ambasadorul Federaţiei Ruse ne anunţă că în ţara sa «au fost două momente când preşedintele Putin a dezincriminat câteva fapte penale cu caracter minor. Au fost mai mult infracţiuni cu caracter economic». Rusia de astăzi nu este din păcate şi nu poate fi considerată, în niciun fel, un model pentru democraţie. USR respinge o asemenea atitudine de girare a corupţiei şi îşi reafirmă angajamentul ferm faţă de o Românie europeană, în care statul de drept funcţionează, nimeni nu este mai presus de lege, iar actele de corupţie sunt pedepsite”, se arată în documentul citat.

USR a mai precizat că ambasadorul Kuzmin a susţinut că guvernul anterior al României „nu a făcut nimic”, afirmaţia fiind „cel puţin o dovadă de lipsă acută de informare”.

„Suntem bucuroşi să îi punem la dispoziţie o copie după raportul de activitate al guvernului Dacian Cioloş. Intervenţiile publice ale reprezentantului unui regim autocrat care îngrădeşte dreptul de expresie şi dreptul la adunări publice, hărţuieşte dizidenţii şi opoziţia publică, vin în sprijinul unui guvern al Romaniei care şi-a început abuziv mandatul, în defavoarea statului de drept”, au completat reprezentanţii USR.

Uniunea Salvaţi România s subliniat faptul că „militează pentru o Europă unită şi puternică în faţa agresiunilor regionale ale Federaţiei Ruse”.

„Ne exprimăm solidaritatea cu opozanţii şi dizidenţii supuşi unor presiuni deosebite de către regimul de la Moscova. USR susţine ferm angajamentele asumate de statul român  faţă de integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei. USR susţine europenizarea Ucrainei prin reforme politice, economice şi sociale. De asemenea, susţinem de-oligarhizarea Republicii Moldova prin realizarea reformelor absolut necesare privind independenţa justiţiei, lupta anti-corupţie, însănătoşirea sectorului bancar şi investigarea fraudelor. Aceste state, ca şi România, au nevoie de bună guvernare”, au conchis parlamentarii USR.

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a acordat, săptămâna trecută, un interviu cotidianului „Adevărul“, în care a catalogat drept „problemă minoră“ încercarea Guvernului Grindeanu de a modifica Codurile penale.

„Sper că societatea românească va fi suficient de matură să iasă din impasul creat de această problemă minoră de a declara sau nu o amnistie. În ţara noastră au fost două momente când preşedintele Putin a dezincriminat câteva fapte penale cu caracter minor. Au fost mai mult infracţiuni cu caracter economic. Sper că aceste discuţii publice să nu împiedice Guvernul să continue relaţiile şi proiectele economice“, a afirmat Valeri Kuzmin.

Ambasadorul a mai afirmat că Guvernul Cioloş „nu făcea nimic” deoarece avea un mandat limitat.

„Primele cinci luni de când am sosit aici le-am dedicat aşteptării rezultatelor alegerilor, care ar fi trebuit să aducă un guvern cu mai multă stabilitate. Nu e doar impresia mea când spun că mulţi dintre colegii mei din corpul diplomatic susţineau acelaşi lucru ca şi mine: fostul guvern nu făcea nimic. Nu neapărat din rea-voinţă, dar pentru că avea un mandat limitat. Era aproape imposibil să menţinem contacte şi să avansăm pe orice palier de cooperare“, a precizat ambasadorul Valeri Kuzmin. 

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Fosta iubită a unui celebru fotbalist va fi concurentă la Insula Iubirii. Cum se descrie frumoasa vedetă
Capital.ro
Doliu fără margini: a murit Marea Doamnă a televiziunii din România. Sanda Țăranu avea 87 de ani
Playtech.ro
Se schimbă modul de taxare a gunoiului în București. Cine va plăti mai mult și cine ar putea plăti mai puțin
Adevarul
Un angajat al primăriei a găsit din întâmplare lingouri de aur de 40.000 de euro în timp ce tundea iarba
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când vor putea reveni acasă locatarii blocului lovit de dronă în Galaţi! Oameni vor fi ajutați de stat pentru reparaţia apartamentelor
iamsport.ro
Gigi Becali l-a văzut la Sfânta Liturghie și i-a zis direct: ”Vreau să lucrezi pentru mine!”
MediaFlux
Rusia face un anunț de ultimă oră! Putin ia măsuri după drona căzută la Galați
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți