DNA cere încuviinţarea reţinerii şi arestării parlamentarului Adrian Gurzău pentru trafic de influenţă

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie cer președintelui Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și a arestării preventive a deputatului Adrian Gurzău, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Filip Stan
27 sept. 2016, 06:49
DNA cere încuviinţarea reţinerii şi arestării parlamentarului Adrian Gurzău pentru trafic de influenţă

În același dosar, procurorii anticorupție au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a inculpaților Toncescu Angela, Hosu Dan și Tatu Ion-Sorin. Ei vor fi prezentaţi, marţi, la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În perioada 8 aprilie 2015 – 1 noiembrie 2015, inculpata Toncescu Angela, membru și începând cu data de 2 iulie 2015, președinte al Consiliului de Administrație al S.C. CARPATICA ASIG SA, i-a promis inculpatului Gurzău Adrian, deputat în Parlamentul României și administrator în fapt al unei firme, care a și acceptat promisiunea, întocmirea unui contract de prestări servicii între firma respectivă, în calitate de prestator și S.C. CARPATICA ASIG SA, în calitate de beneficiar.

Contractul susmenționat a fost încheiat în data de 2 noiembrie 2015, la solicitarea și în complicitate cu inculpata Toncescu Angela. Obiectul contractului îl constituia furnizarea, de către firma controlată de deputat, a unor servicii specializate de ”relații clienți, info-line, contact center vânzare și marketing”, pe o durată minimă de 5 ani. Valoarea contractului pentru primele trei luni (perioada pilot test) a fost stabilită la suma de 10.000 de euro + TVA, plătită de S.C. CARPATICA ASIG SA lunar, urmând ca pentru următoarele 60 de luni, valoarea contractului să fie de 4.000 de euro+TVA, pe fiecare lună. Așadar, valoarea totală a contractului pe perioada preconizată este de 270.000 de euro+TVA. Contractul încheiat a fost păgubos pentru CARPATICA ASIG SA, în contextul în care, la momentul încheierii, societatea de asigurări avea un departament compus din patru angajați ai societății, care desfășurau activități similare, la costuri mult mai scăzute.

În schimbul acestor promisiuni și, ulterior, în schimbul încheierii contractului, începând cu 8 aprilie 2015 și până în 14 martie 2016, inculpatul Gurzău Adrian a susținut că își exercită influența pe care o avea asupra unor membri din conducerea A.S.F, astfel încât să fie influențat votul din Consiliul A.S.F. pentru urgentarea procedurii de avizare a lui Toncescu Angela în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al S.C. CARPATICA ASIG SA și pentru ca aceasta să nu fie sancționată pentru nereguli constatate în activitatea anterioară. Totodată, deputatul Gurzău Adrian, prevalându-se de calitatea de demnitar și de membru al Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților, și-a traficat influența asupra unor membri din conducerea A.S.F, astfel încât membrii Consiliului A.S.F. să aprobe prelungirea perioadei de redresare pe bază de plan a S.C. CARPATICA ASIG S.A., deși prin adresa Direcției de supraveghere și control – Sectorul asigurări-reasigurări din 14.07.2015, se propusese Consiliului A.S.F. constatarea stării de insolvență a S.C. CARPATICA ASIG S.A.„, se arată în comunicatul DNA. 

Parlamentarul Adrian Gurzău a fost audiat, în cursul nopţii de luni spre marţi, la sediul DNA, acesta fiind vizat în dosarul în care au fost reţinuţi Angela Toncescu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C Carpatica Asig, şi Dan Hosu, soţul fostului procuror şef interimar al DIICOT.

Deputatul a ajuns la sediul DNA în cursul nopţii, în baza unui mandat de aducere. În aceeaşi cauză au fost reţinute trei persoane care vor fi prezentate, marţi, judecătorilor de la instanţa supremă cu propunere de arestare preventivă.

Dan Hosu, administrator al unei firme, este acuzat de trafic de influenţă, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi dare de mită.

Angela Toncescu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C Carpatica Asig S.A. Sibiu şi fost preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a fost reţinută pentru cumpărare de influenţă iar Ion – Sorin Tatu, administrator al unei firme, pentru trafic de influenţă.

 În aceeaşi cauză este cercetat sub control judiciar şi Marian Cătălin Cataramă, şeful Serviciului de combatere a traficului cu migranţi din cadrul Poliţiei Române, acuzat de acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi luare de mită.

Potrivit DNA, începând cu luna martie a anului 2015, Angela Toncescu, membru în Consiliul de Administraţie al S.C Carpatica Asig S.A ar fi făcut demersuri pentru a fi numită în funcţia de preşedinte al consiliului şi pentru a ASF să nu adopte decizii nefavorabile firmei.

Printre persoanele care au acţionat în vederea favorizării/susţinerii intereselor inculpatei Toncescu Angela se numără inculpaţii Tatu Ion-Sorin, Hosu Dan şi o altă persoană, administratori de drept sau în fapt ai unor societăţi comerciale cu activitate în domeniul asigurărilor. Astfel, în perioada 30 martie 2015 – 14 martie 2016, în schimbul influenţei asupra unor persoane din conducerea ASF, persoanele susmenţionate au pretins şi primit foloase necuvenite constând în indemnizaţii lunare de la S.C. Carpatica Asig SA. Primirea banilor era mascată prin încheierea, cu societăţile administrate de inculpaţi sau interpuşi ai acestora, a unor contracte păguboase pentru societatea de asigurări, valoarea acestora ajungând în unele cazuri până la 480.000 euro fără TVA„, transmite DNA printr-un comunicat de presă.

Ion-Sorin Tatu şi Dan Hosu ar fi încercat influenţarea voturilor din 04 august 2015 în cadrul Consiliului ASF astfel încât să fie demarată procedura de avizare a Angelei Toncescu în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. Carpatica Asig SA, să nu fie sancţionată pentru nereguli în activitatea anterioară şi „să fie menţinută, în mod artificial, măsura de redresare pe bază de plan, a S.C. Carpatica Asig S.A., în contextul în care societatea încă din luna iulie 2015 avea o situaţie financiară care impunea închiderea procedurii de redresare financiară, retragerea autorizării de funcţionare şi constatarea stării de insolvenţă (urmare a necapitalizării acesteia cu o sumă de circa 100 milioane de euro)”, spun procurorii.

În data de 03 august 2016, inculpatul Hosu Dan, prevalându-se de ascendentul moral pe care-l avea asupra inculpatului Cataramă Cătălin Marian, ca fost şef al Serviciului de combatere a traficului cu migranţi, din cadrul IGPR-DCCO, l-a instigat pe acesta din urmă să acceseze, fără drept, sistemul informatic administrat de către M.A.I. – Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date şi să-i furnizeze datele de identificare ale unor persoane decedate„, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, Dan Hosu ar fi „urmărit să încheie mai multe înţelegeri patrimoniale cu urmaşii persoanelor decedate cu scopul obţinerii unui procent semnificativ pentru sine din sumele ce urmau a fi acordate de către societăţile de asigurări responsabile civilmente. În data de 26 august 2016, pentru “ajutorul” acordat, inculpatul Hosu Dan i-a oferit cu titlu gratuit inculpatului Cataramă Cătălin Marian un sejur într-un resort de pe litoralul românesc, lucru pe care acesta din urmă l-a acceptat”.

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
TJ Miles și Francisca s-au căsătorit religios! Cum a arătat artista în rochie de mireasă. Primele imagini de la eveniment
Fanatik.ro
Stadionul Steaua devine Stadionul Emeric Ienei? Propunere în memoria celui mai mare antrenor din istoria echipei din Ghencea
Capital.ro
Doliu în teatru și televiziune. S-a stins un iubit actor. A reușit să devină o sursă de forță artistică și inspirație
Playtech.ro
Cât trebuie să câștigi ca să-ți permiți un credit pentru locuință în 2025: Prețurile s-au dublat în marile orașe
Adevarul
Imperiul lui Putin se prăbușește sub propria greutate. China câștigă teren
wowbiz.ro
Corneliu Botgros, în doliu: „Prea devreme, neașteptat...”
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Veste URIAȘĂ pentru români! Se întâmplă între 7 și 16 noiembrie
iamsport.ro
Acuzații extrem de grave la adresa lui Istvan Kovacs! Susține că arbitrul ar fi vinovat pentru decăderea unei echipe din România: ”Și-a băgat cineva coada!”
MediaFlux
EXCLUSIV Dezvăluiri fără precedent din Rompetrol! Posibil mecanism de influență creat de Cardoil care afectează stabilitatea companiei și piața de energie din România
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume