Parlamentul a votat pe articole legea bugetului de stat până la ora 2.00, toate amendamentele au fost respinse UPDATE: votul final se dă marţi

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat, luni, pe articole, proiectul legii bugetului de stat pe 2021 în forma transmisă de Guvern. Toate amendamentele ale opoziției au fost respinse. Dezbaterile se reiau marţi, la ora 10.00.
George Russo
02 mart. 2021, 06:31
Parlamentul a votat pe articole legea bugetului de stat până la ora 2.00, toate amendamentele au fost respinse UPDATE: votul final se dă marţi
UPDATE:

În cursul zilei de marţi, plenul Legislativului continuă dezbaterile pe anexele proiectului Legii bugetului de stat şi pe proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.

La finalul dezbaterilor, cele două proiecte vor fi supuse votului final al Parlamentului. Ședința ar urma să se reia, marți, de la ora 10.00.

UPDATE ora 21.55. Parlamentarii au luat o pauză după adoptarea proiectului, după care vor continua luni seară cu dezbaterea anexelor la legea bugetului. Votul final este programat să aibă loc marți.

ŞTIREA INIŢIALĂ. Parlamentul se va reuni în plen reunit, Camera Deputaţilor şi Senat, şi urmează să aibă dezbateri generale pe proiecte şi dezbateri pe articole şi anexe, luni de la ora 16.00, iar marţi va fi dat votul final în Parlament. Premierul Florin Cîţu va participa la dezbaterile din Legislativ, a anunţat Executivul.

Proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2021 urmează să intre, luni, în dezbaterea plenului reunit al Parlamentului, iar marţi să primească votul final.

Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor şi Senatului începe la ora 16,00.

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au dat, sâmbătă, raport favorabil celor două proiecte, în forma în care acestea au fost transmise de Guvern. Nu a fost adoptat niciun amendament.

Conform proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 173,700 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 326,407 miliarde lei credite de angajament şi în sumă de 261,050 miliarde lei credite bugetare, cu un deficit de 87,349 miliarde lei.

Parlamentul dezbate proiectul de lege a bugetului şi marţi votează

La nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei.

Proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creştere de 4,31% prevăzută pentru anul 2021.

Conform proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetul aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 90,08 miliarde lei lei, şi identic la cheltuieli, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare.

Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 283,325 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 140,395 milioane lei, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 142,93 milioane lei.

La elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi al asigurărilor pentru şomaj pe anul 2021 s-au avut în vedere următoarele: valoarea punctului de pensie de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% la 1 septembrie 2020; creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2021 la 5.380 lei, faţă de 5.150 lei estimat pentru anul 2020 şi 4.853 lei realizat în anul 2019; creşterea numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se astfel la finele anului 2021 la 310.000 persoane, de la 305.000 persoane la finele anului 2020, şi creşterea ratei şomajului înregistrat, ajungându-se astfel la finele anului 2021 la 3,6% faţă de 3,5% la finele anului 2020, se menţionează în nota de fundamentare a proiectului.

PSD ia în calcul sesizarea CCR pe tema legii bugetului pe 2021

Marcel Ciolacu a anunţat că PSD analizează dacă va sesiza la Curtea Constituţională proiectul legii bugetului de stat pe 2021, iar decizia va fi luată zilele următoare.

„Există o majoritate. Este posibil. A rămas ca specialiştii partidului să ne dea un verdict dacă poate să fie făcut acest atac la CCR sau nu. E o decizie pe care o să luăm zilele următoare. Sunt două, trei elemente pe care le studiem, inclusiv încălcarea Regulamentului Camerei şi Senatului la şedinţele comune. Să vedem cum decurg discuţiile la buget”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat luni dacă PSD se gândeşte să atace bugetul la Curtea Constituţională, în cazul în care nu trec amendamentele social-democraţilor la proiect.

Citeşte şi: Dan Voiculescu, despre interzicerea cumului pensie – salariu. „Am convingerea că actualul Guvern nu va repeta abuzurile regimului Băsescu”

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Scandal uriaș în showbiz! Fiica unei cântărețe din România ar fi fost jefuită de rude în Anglia. A intervenit poliția
Fanatik.ro
Gigi Becali, prima reacție despre plecarea lui Mirel Rădoi de la FCSB: „Ce mă interesează pe mine?”
Capital.ro
Obligatoriu la ieșirea și intrarea în țară. Nu ai voie cu acești bani. Poliția de Frontieră verifică pe toată lumea
Playtech.ro
Harta puterii economice a României. Județul care produce cei mai mulți bani din exporturi și domină economia
Adevarul
„România este una dintre prăzile cele mai facile pentru Putin”. De ce debarcarea lui Orban nu aduce liniște la București
wowbiz.ro
Ultimul drum pentru Mihai și David, tinerii morți în accidentul din pădurea Snagov. Scene sfâșietoare de la înmormântare. Părinții victimelor, la capătul puterilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sute de zboruri ar putea fi anulate în următoarele săptămâni, în Europa! Totul depinde de situația din Orientul Mijlociu
iamsport.ro
BOMBĂ! Rapid i-a găsit deja înlocuitor lui Gâlcă: un antrenor din SuperLiga! ”Am auzit că au semnat contractul”. Cât costă rezilierea înțelegerii actualului tehnician
MediaFlux
PAPARAZZI Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine zilnic la instituție cu un Lamborghini Urus de 300.000 de euro FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Trump, avertisment șocant către Europa
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj