Parlamentul e obligat să adopte normele care transpun o decizie a Curţii, eliminând viciile constatate. Motivare CCR

Pe 29 iulie, Curtea Constituţională a României a admis, în unanimitate, sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală.

„Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reţine că, în cadrul procedurii de punere de acord a unei legi/ norme declarate neconstituţionale cu o decizie a CCR, Parlamentul, în principiu, are libertatea de a decide dacă modifică acea lege/ normă strict în sensul celor statuate de Curte sau dacă abandonează intervenţia asupra textului în cauză prin eliminarea normei sau chiar prin respingerea legii. Însă, (…) această libertate a Parlamentului este restrânsă atunci când se interpune o decizie a Curţii Constituţionale pronunţată în cadrul controlului a posteriori prin care norma în vigoare, care face obiectul intervenţiei legislative, a fost declarată neconstituţională. Într-o atare ipoteză, Parlamentul este obligat ca, odată declanşată procedura de modificare a legii în vederea punerii sale de acord cu Constituţia, să adopte normele care transpun actul jurisdicţional al Curţii, eliminând viciile de neconstituţionalitate constatate”, se precizează în motivare.

Judecătorii constituţionali menţionează că Legea fundamentală stabileşte clar că Parlamentul deţine un rol activ în procesul de constituţionalizare a normelor legale.

„Această obligaţie izvorăşte direct din textul constituţional al art. 147 şi impune Parlamentului un rol activ în procesul de constituţionalizare a normelor legale, în acord cu deciziile instanţei constituţionale. Într-o interpretare contrară, ar însemna că, în aplicarea art. 147 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, legiuitorul, în cadrul procedurii de punere de acord a legii cu deciziile Curţii Constituţionale, are un drept de selecţie cu privire la acestea, prin actul său decizional putând chiar să menţină în legislaţie norme afectate de vicii de neconstituţionalitate, fapt ce nu poate fi acceptat”, se notează în document.

Alte articole

Răsturnare de situație! Klaus și Carmen Iohannis nu mai apar pe lista rușinii Primăriei Sibiu. Cuplul și-a plătit taxele și impozitele pe 2025

Greșeală imensă în CV-ul lui Bolojan de pe site-ul Senatului. Premierul i-a ”furat” un mandat de președinte lui Klaus Iohannis

Cu alte cuvinte, arată judecătorii constituţionali, în cadrul procedurii de reexaminare a legii, conformarea cu obligaţia prevăzută de articolul 147 alineatul (2) din Constituţie implică, pe de o parte, o intervenţie legislativă permanent limitată la considerentele şi dispozitivul deciziei Curţii Constituţionale şi, pe de altă parte, odată declanşată procedura de modificare a legii în scopul punerii sale de acord cu o decizie a Curţii Constituţionale pronunţată în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, intervenţia ulterioară a legiuitorului nu poate fi abandonată, acesta fiind obligat să adopte normele care transpun actul jurisdicţional al Curţii.

„Admiterea unei soluţii contrare care ar permite legiuitorului să opteze pentru abandonarea procedurii legislative cu un atare scop ar echivala cu păstrarea soluţiei legislative declarate neconstituţionale pe calea controlului de constituţionalitate a posteriori şi, implicit, lipsirea de efecte juridice a deciziei Curţii care a stat la baza iniţiativei legislative modificatoare. O astfel de conduită a Parlamentului ar anula însuşi scopul legiferării, acela de a armoniza legislaţia cu deciziile Curţii Constituţionale, încălcând obligaţia constituţională consacrată de art. 147 alin. (2) din Legea fundamentală. Or, în conformitate cu rolul Curţii Constituţionale şi cu valenţele controlului de constituţionalitate, procesul de reexaminare a legii implică în mod obligatoriu o conduită loială din partea Parlamentului şi o analiză aplicată şi responsabilă a tuturor textelor declarate neconstituţionale, prin raportare la considerentele deciziei”, precizează CCR.