Parlamentul grec a adoptat legea privind restructurarea sectorului public

Parlamentul grec a adoptat duminică seara o lege privind noile măsuri de austeritate cerute de troika UE-BCE-FMI, care include în principal restructurarea sectorului public şi disponibilizarea a 15.000 de funcţionari. Cum era de aşteptat, decizia a creat o mare nemulţumire în Grecia, unde oamenii au ieşit din nou în stradă.
Iulian Tudor
29 apr. 2013, 11:22
Parlamentul grec a adoptat legea privind restructurarea sectorului public

Reducerea numărului de funcţionari a fost una dintre condiţiile impuse de creditori pentru deblocarea unei noi tranşe de împrumut de 8,8 miliarde de euro, de care Grecia are nevoie pentru a-şi plăti salariile şi pensiile, potrivit Mediafax.

Un ajutor total de 240 de miliarde a fost convenit încă din 2010, pentru a ajuta această ţară să evite falimentul, în schimbul continuării măsurilor de austeritate.

Noua lege a fost adoptată la încheierea unei dezbateri aprinse în Parlament, cu votul a 168 de deputaţi din cei 292 prezenţi. Un număr de 123 de deputaţi au votat împotrivă, în timpul ce unul a votat pur şi simplu „prezent”.

Prevăzând disponibilizarea a 15.000 de funcţionari până la sfârşitul lui 2014, dintre care 4.000 în 2013, această lege deschide calea plăţii unei noi tranşe de 8,8 miliarde de euro din împrumutul de 240 de miliarde de euro convenit cu UE şi FMI.

Funcţionarii care vor fi concediaţi sunt cei sancţionaţi pentru corupţie sau incompentenţă, cei determinaţi să iasă la pensie voluntar sau cei ale căror posturi vor fi restructurate după închiderea a zeci de organisme publice.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Sfat pentru Gigi Becali: „FCSB și-a meritat soarta! Fratele meu, Gigione, să mai lase fotbalul și să-și vadă de afaceri!”
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Pensionar în România sau în Grecia? Ce poți cumpăra cu aceeași pensie de 5.000 de lei într-o lună
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care un copac se prăbușește peste mai multe mașini, în București. Un livrator a fost vătămat
iamsport.ro
Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”
MediaFlux
Când intră pensiile pe card în luna octombrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte