Partidul Laburist din Malta a marcat cea mai mare victorie electorală din istoria ţării

Partidul Laburist din Malta, aflat la guvernare, a înregistrat cea mai mare victorie electorală din istoria ţării, obţinând 55% din voturi în alegerile europarlamentare desfăşurate sâmbătă, a anunţat duminică premierul maltez Joseph Muscat, potrivit dpa.
Alina Costache
26 mai 2019, 13:14
Partidul Laburist din Malta a marcat cea mai mare victorie electorală din istoria ţării

Pe poziţia a doua s-a plasat Partidul Naţionalist, care a obţinut cu 45.000 mai puţine voturi decât social-democraţii.

”Este un vot împotriva acelora care gândesc negativ. Este un vot contra celor care îi fac pe oameni să se teamă de probleme care nu există”, a spus Muscat, potrivit Agerpres.

Prezenţa la vot la scrutinul desfăşurat sâmbătă în Malta a fost de 72,6%, cu patru puncte sub cea înregistrată în 2014.

Rezultatele oficiale sunt aşteptate cel mai devreme la ora 21:00 GMT, când se vor închide secţiile de votare din Italia. Duminică se desfăşoară alegeri europene în 21 de state membre ale Uniunii Europene, după ce în precedentele trei zile au votat alegătorii din celelalte şapte ţări membre.
 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România