Pas important pentru reducerea facturilor la energie! Decizia esențială luată de ANRE

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a luat o decizie esențială în contextul demersurilor pentru reducerea facturilor pe care le plătesc românii - printre cele mai mari din Europa.
Irina Dumitrescu
01 iul. 2026, 13:50
Pas important pentru reducerea facturilor la energie! Decizia esențială luată de ANRE

ANRE a aprobat înființarea Registrului național al comunităților de energie, demers considerat ca fiind foarte important pentru dezvoltarea unui nou model de consum și producție a energiei electrice în România. Datorită acestei decizii, românii care produc energie din panouri fotovoltaice ar putea să o împartă cu vecinii, cu alți membri ai unei asociații sau chiar la nivelul unui cartier ori al unei localități.

Comform ordinului adoptat de ANRE, comunitățile de energie sunt asocieri formate din persoane fizice, autorități locale, întreprinderi mici și mijlocii sau alte entități care se unesc pentru a produce, consuma, stoca și gestiona energie electrică, în beneficiul membrilor lor.

Înregistrarea într-un registru național devine condiția necesară pentru recunoașterea oficială a unei astfel de comunități și pentru desfășurarea activităților specifice.

Datorită registrului înființat de ANRE, se deschide drumul pentru ca energia produsă, de pildă, de panourile fotovoltaice instalate de o asociație sau de mai mulți proprietari să fie utilizată în comun de membrii comunității. Acest model este aplicat deja în mai multe țări din Europa.

Potrivit experților din domeniu, astfel de comunități pot contribui la:

  • reducerea facturilor la electricitate
  • utilizarea mai eficientă a energiei produse local
  • creșterea independenței energetice
  • încurajarea investițiilor în panouri fotovoltaice și soluții de stocare

Citește și Salariul minim urcă la 4.325 de lei brut de miercuri, 1 iulie. Printre consecințe – crește valoarea punctului de amendă, se scumpește asigurarea la pensie opțională

În practică, comunități de energie ar putea apărea la nivelul unor blocuri de locuințe, cartiere, sate sau chiar al unor zone industrial, notează Știripesurse.

Potrivit deciziei luate  de ANRE, dintr-o comunitate de energie pot face parte:

  • persoane fizice
  • autorități și instituții publice
  • unități administrativ-teritoriale
  • întreprinderi mici și mijlocii
  • asociații și alte entități juridice

Registrul național al comunităților de energie va cuprinde informații despre comunitățile constituite și va permite monitorizarea dezvoltării acestui nou segment al pieței energetice.

În mai multe state din Uniunea Europeană, comunitățile de energie au devenit un instrument important pentru reducerea costurilor la electricitate și pentru accelerarea tranziției către energia verde.

Prin crearea Registrului național al comunităților de energie, România face primul pas concret pentru implementarea acestui model și pentru extinderea participării cetățenilor la producția de energie regenerabilă.

Pentru românii care au deja panouri fotovoltaice sau intenționează să investească în astfel de sisteme, noul cadru poate deschide, în viitor, posibilitatea de a produce și utiliza energia într-un mod mai flexibil și mai eficient, mai notează sursa citată.

Citește și Tarifele pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar în București se dublează. Cea mai ieftină variantă va costa 1.000 lei

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Anunț din Polonia despre transferul tricolorului: „Sunt discuții!”
Capital.ro
O categorie de pensionari poate primi bani în plus la pensie. Înalta Curte a stabilit cine beneficiază de majorare
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă radarul te prinde cu 60 km/h unde limita este 50. Regula pe care mulți șoferi o înțeleg greșit
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România