PAŞTE 2019. De ce se mănâncă pască, miel şi ouă roşii de Învierea Domnului

Nu este de ajuns să spunem pentru că aşa am pomenit din bătrâni, pentru că bucatele tradiţionale de Paşte au o valoare simbolică legată de plecarea dintre cei vii şi Învierea lui Iisus.
Iulian Tudor
27 apr. 2019, 10:16
PAŞTE 2019. De ce se mănâncă pască, miel şi ouă roşii de Învierea Domnului

Potrivit istoricilor, când vorbim de bucatele tradiţionale de Paşte, cu semnificaţie aparte pentru toţi creştinii, trebuie să amintim în primul rând de pâine şi vin, menţionate de mai multe ori în textul sacru al Bibliei ca alimente încărcate de o bogată simbolistică, scrie secretele.com.

Citeşte şi TRADIŢII DE PAŞTE: Ce trebuie să facă femeile să se mărite mai repede

În ceea ce priveşte ouăle de Paşte, la începuturi, tradiţia ne spune că acestea erau vopsite exclusiv în culoarea roşie, apoi aşezate într-un coş şi oferite la sfânta biserică pentru a fi sfinţite. Culoarea roşie se spune că ar trimite cu gândul la sânge, la jertfa făcută de Iisus pe cruce.

Tradiţia mai spune că la răstignirea lui Iisus, Maica Domnului a adus un cos cu ouă pe care a vrut să le dea paznicilor.

Pentru că aceştia au refuzat, batjocorindu-l pe Mântuitor, Maica Domnului a lăsat coşul la picioarele acestuia. Sâ ngele Domnului a căzut peste ouăle din coş, înroşiindu-le. În acest fel, ouăle roşii au devenit un simbol al Învierii Mântuitorului.

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Rupe tăcerea după ce a fost acuzat că pariază pe meciurile propriei echipe din SuperLiga: „Normal că am cont! Dar n-au ei treabă cu pariurile mele!”
Capital.ro
Bursa de Valori București a închis pe roșu. Indicele BET a scăzut cu peste 1%
Playtech.ro
Ce fac grecii ca să scape de peștele-iepure. Măsura luată pentru protejarea turiștilor
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia din Tulcea care și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Reguli noi privind pensia, șomajul și alte drepturi. Noua lege a fost adoptată de UE
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?