Patriarhia: Şedinţa Sinodului Permanent în cazul episcopului de Huşi va avea loc pe 17 şi 18 august

Patriarhia Română a transmis, luni, că cercetările disciplinare nu pot fi făcute în posturi, astfel că în cazul episcopul Huşilor, filmat în ipostaze intime cu un elev de seminar care la acel moment ar fi avut 17 ani, Comisia pentru Statut şi regulamente a Bisericii Ortodoxe Română a fost convocată pentru sfârşitul acestei luni, iar şedinţa de lucru a Sinodului Permanent va avea loc în 17 şi 18 august.
Alina Costache
17 iul. 2017, 15:20
Patriarhia: Şedinţa Sinodului Permanent în cazul episcopului de Huşi va avea loc pe 17 şi 18 august

Potrivit Patriarhiei, Patriarhul Daniel a convocat Comisia pentru Statut şi regulamente a Bisericii Ortodoxe Române în 27 şi 28 iulie, iar şedinţa de lucru a Sinodului Permanent în 17 şi 18 august.

„Fixarea acestor date ţine cont de prevederile statutare şi regulamentare, care nu permit cercetări disciplinare în posturi, inclusiv postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), precum şi pe necesitatea unui cvorum de 2/3 din membrii Sinodului Permanent pentru validitatea şedinţelor de lucru ale acestuia”, precizează Patriarhia Română într-un comunicat de presă transmis luni.

Vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei Marian Timofte a declarat luni, după ce a vizionat filmul în care ar apărea epsicopul Huşilor Corneliu Bârlădeanu, că una dintre cele două persoane care apare în înregistrare pare a fi Bârlădeanu, spunând însă că pentru veridicitate ar trebui făcută o expertiză. El a precizat că discuţiile din înregistrare nu sunt inteligibile, dar vocea pare a fi a episcopului Bârlădeanu.

Imaginile apărute în spaţiul public în care episcopul Huşilor este filmat în ipostaze intime cu un elev de seminar care la acel moment ar fi avut 17 ani au fost difuzate de Cancan, iar Patriarhia şi Mitropolia Moldovei au solicitat publicaţiei înregistrările.

Citeşte şi Episcopul de Huşi, sfătuit să se retragă după filmul obscen, nu a solicitat autospendarea

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT