Patriarhul Daniel a sfinţit cantina Arhiepiscopiei Sibiului, de care vor beneficia elevi nevoiaşi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a sfinţit miercuri cantina ''Sfântul Stelian'' a Arhiepiscopiei Sibiului, de serviciile căreia vor beneficia elevii de la două instituţii de învăţământ şi cazuri sociale aflate în evidenţa Arhiepiscopiei, conform unui comunicat postat pe site-ul Mitropoliei Ardealului.
Alina Costache
05 sept. 2018, 14:36
Patriarhul Daniel a sfinţit cantina Arhiepiscopiei Sibiului, de care vor beneficia elevi nevoiaşi

Slujba de sfinţire a fost oficiată de patriarhul Daniel, alături de un sobor de preoţi în care s-au aflat arhiepiscopul Sibiului şi mitropolitul Ardealului, Laurenţiu, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Ilarion Făgărăşanul, preoţi şi diaconi.

Patriarhul României, Daniel, a oferit cantinei Arhiepiscopiei Sibiului o icoană a Sfintei Treimi şi i-a felicitat pe toţi cei implicaţi în realizarea acestui proiect cu caracter social-filantropic.

„Această icoană ne ajută să legăm totdeauna împreună liturghia cu filantropia. În liturghie se vede iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni pe care noi o celebrăm în Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie mai ales, iar în filantropia Bisericii se arată iubirea oamenilor către semenii lor, ca răspuns la iubirea milostivă şi smerită, darnică a Preasfintei Treimi. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să legăm totdeauna liturghia cu filantropia împreună şi să avem atât bucuria rugăciunii, cât şi bucuria faptei bune”, a spus patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

La rândul său, mitropolitul Ardealului, Laurenţiu, a vorbit despre misiunea acestei cantine şcolare, care a fost reactivată după ce a fost abandonată timp de 30 ani.

„Dăm slavă Bunului Dumnezeu că, după o stăruinţă cam îndelungată şi după un efort nu mic, am reuşit să reactivăm o cantină a elevilor abandonată timp de 30 de ani şi să-i dăm aceeaşi menire, aceeaşi funcţionalitate. Întâi de toate avem grijă de copii noştri, pentru că sunt mulţi elevi la Şcoala Gimnazială nr. 15 şi la Colegiul Naţional „Octavian Goga”, aflate în incintă. Cantina aceasta va avea şi un caracter social pentru că vom da masa şi celor care nu au posibilitate să mănânce, copiilor noştri, în primul rând. Pe timpul vacanţelor, sâmbăta şi duminica, această cantină va funcţiona cu caracter social, iar Departamentul social eparhial va lua de aici mâncare şi va duce persoanelor care nu se pot deplasa, activitate în cadrul Programului „Masa pe roţi”, a spus mitropolitul Ardealului.

La sfinţirea şi inaugurarea Cantinei „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Sibiului au fost prezente autorităţi centrale şi locale, în cadrul evenimentului fiind înmânate mai multe distincţii bisericeşti.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cel mai vechi blestem din fotbal care le interzice lui Cristiano Ronaldo, Harry Kane sau Vini Jr să viseze la Cupa Mondială 2026. Durează de 96 de ani
Capital.ro
Noua lege a pensiilor schimbă regulile. Cine beneficiază de reducerea vârstei de pensionare. Se scad până la 3 ani și 6 luni
Playtech.ro
Ce joburi se găsesc ușor și sunt plătite bine în 2026. Românii au făcut topul meseriilor pe care le-ai putea începe rapid
Adevarul
Zelenski și-a schimbat aeroportul de plecare pentru vizitele externe. Liderul ucrainean a utilizat pentru prima dată aeroportul din Chișinău nu pe cel din Polonia
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
5 cu Claudiu Răducanu. Cursul valutar l-a dat peste cap pe fostul atacant
MediaFlux
Planul președintelui Nicușor Dan în cazul în care Guvernul Tomac nu e învestit! S-a aflat acum!
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți