Patron Colectiv: Ştiam de la constructor că buretele de pe stâlpii de susţinere şi tavan era ignifug – rechizitoriu

Alin George Anastasescu, unul dintre patronii de la Clubul Colectiv, le-a declarat procurorilor că știa de la constructor că buretele aplicat pe stâlpii de susținere și pe tavan era ignifug și a recunoscut că, la un moment dat, acel burete a fost spălat cu detergent.

24 apr. 2016, 12:16
Patron Colectiv: Ştiam de la constructor că buretele de pe stâlpii de susţinere şi tavan era ignifug – rechizitoriu

Procurorii de la Parchetul General au finalizat ancheta în dosarul Colectiv, urmând ca în scurt timp cei trei patroni ai clubului să fie trimiși în judecată, potrivit Agerpres.

În draftul de rechizitoriu se află și declarațiile celor trei patroni de la Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu.

În declarațiile date anchetatorilor, cei trei explică împrejurările în care au fost realizate amenajările în interiorul clubului Colectiv, cum s-a efectuat antifonarea cu un burete a stâlpilor de susținere și a tavanului și cine a luat decizia de a amplasa containerul la intrare.

Rechizitoriul în dosarul Colectiv, finalizat. Ce acuzaţii li se aduc patronilor după ce 64 de tineri şi-au pierdut viaţa

Declarație Alin George Anastasescu: „În perioada aprilie – mai 2013, împreună cu prietenul meu Mincu Costin am înființat firma Music Hall SRL, cu scopul de a crea Clubul Colectiv ce urma să funcționeze la adresa din București, str. Tăbăcarilor nr. 7, clădire C15, sector 4, unde anterior funcționase Clubul Guantanamo. La această adresă s-a stabilit și sediul social al SC Music Hall SRL. De la proprietarii Clubului Guantanamo am cumpărat mobilierul și investiția făcută de aceștia în club, reprezentând instalația electrică, sanitară, compartimentarea spațiului, barul. Totodată, am încheiat un contract de închiriere a spațiului cu SC Pionierul SA, proprietara spațiului, pentru 3 ani. Am făcut și noi investiții în mobilier și echipament tehnic de sunet și lumini. În luna septembrie 2013, clubul Colectiv a fost inaugurat, organizând două evenimente cu această ocazie, unul privat pentru apropiați și presă și altul pentru public. Noi am preluat spațiul de la SC Salsa, la momentul respectiv fiind 2 administratori, eu și Mincu Costin. Îmbunătățirile pe care le-am adus la clădire au fost aplicarea buretelui antifonant în spațiul interior și tavanul fals din lemn. Ca modificări structurale a fost scurtat barul cu 2 metri pe o parte. (…) Materialele pe care le-am folosit la renovare, respectiv buretele care a fost aplicat pe stâlpii de susținere și pe tavan, știam de la constructor că era ignifugant. La momentul respectiv, din discuția pe care am avut-o cu constructorul, am vrut să alegem alt burete. Scopul buretului era asigurarea unei acustici corecte în sală. Nu ne-a interesat prețul atunci când am ales buretele. Aceste amenajări au avut loc în anul 2013, august. Spațiul respectiv avea din construcție o ieșire care este funcțională și încă o ieșire care corespundea cu clubul Salsa. Ieșirea către Salsa este blocată, fiind închisă. Nu îmi aduc aminte cum era închisă ușa dinspre Salsa, pe partea noastră fiind montate stații de amplificare. Nu știu cu ce era închisă ușa. Ușa a fost închisă în anul 2013, de la momentul la care noi am preluat clubul. Aparatura pe care noi am pus-o era până la nivelul genunchiului. În incinta clubului se fuma. Aerisirea se făcea prin intermediul a 4 ventilatoare, 2 de inducție și 2 de extracție. Și la toaletă era aerisire. Ferestre nu erau prevăzute în club, doar la ușa de acces erau geamuri (…).

Întrebare: A cui a fost opțiunea de a se aplica acel container la intrare?

Răspuns: A fost ideea noastră, pentru a lega garderoba de intrarea în club. S-a ocupat aceeași firmă care a făcut amenajarea clubului în 2013. Nu-mi aduc aminte cine a stabilit dimensiunile ușii. Singura discuție a fost ca ușa să se deschidă în exterior.

Întrebare: Care era stadiul fizic al spațiului închiriat de către SC Music Hall SRL la preluarea acestuia de la SC Pionierul SA?

Răspuns: Era un fost club, Guantanamo. Spațiul era exact ca și acum, cu ferestrele închise, cu scena amplasată unde este, toaleta la fel. Pe tavan era un alt material, iar pe pereți era aplicat un material textil; existau ventilatoarele pe poziție.

Întrebare: Care au fost amenajările/ modificările aduse spațiului închiriat de SC Music Hall SRL?

Răspuns: Am dat materialul textil jos de pe pereți și am vopsit pereții, am dat jos materialul de pe tavan, am lipit buretele pe tavanul de beton, am pus tavanul fals din lemn, am dărâmat o bucată din bar, s-a pus un perete fals din rigips la backstage și s-a pus containerul de la intrare pentru a se face legătura între garderobă și intrare. Am atașat tubulatura la ventilatoarele existente. Am modificat și galeria de artă unde erau puse tablourile.

Întrebare: Ce materiale de construire au fost utilizate la amenajări/ modificări?

Răspuns: Am folosit buretele recomandat de către cel care a efectuat lucrarea. Am folosit burete din plăci de 2×1 metri, pe tavan a fost aplicat integral. Pe perete, în partea superioară, dinspre strada Verzișori, a fost aplicată câte o placă de 2×1 metri. Cu alte cuvinte, a fost aplicat pe toată lungimea peretelui plăci la 2×1 metri. Am văzut efectiv aceste plăci de burete. Adezivul era lichid, la găleată și îl aplicau cu un pistol. Adezivul era special pentru tratament acustic. Nu-mi aduc aminte să fi avut miros sau culoare specifică. (…) Buretele de pe stâlpi a fost pus la o lună sau două după ce a fost aplicat buretele pe tavan, la recomandarea inginerilor de sunet și formațiilor. Acesta era autoadeziv. Bucățile erau 50×50 centimetri. Una dintre bucăți, un rest mai mic fiind pus în garderobă. Această aplicare a fost făcută de către mine și Stanciu Viorel, angajat. În vara anului 2015, în luna august, buretele a fost spălat. Mai exact a fost igienizat, pentru că era îmbibat de praf și fum. Am căutat pe OLX, unde am găsit un furnizor care s-a oferit să efectueze el lucrările de igienizare. Nu mai țin minte cum îl cheamă. Știu doar numărul de telefon. L-am precizat și în declarațiile anterioare. Lucrările au fost făcute pe timp de noapte și au fost supravegheate de un băiat adus de Gancea Cătălin. Tavanul de lemn a fost demontat de mine și cu un fost angajat, un anume Biți, despre care cred că era angajat cu forme legale. Biți a fost adus de Mincu Costin, iar ultima dată lucra în clubul Fratelli. Ulterior, tavanul a fost montat de alți muncitori aduși de Gancea Cătălin. La igienizare, a fost folosit un detergent adus de posesorul aspiratorului. A fost inclus în preț. Nu există documente justificative/ contabile pentru această igienizare. Buretele nu a fost odorizat (…).

Întrebare: Referitor la ușa comună a clubului Colectiv cu clubul Salsa, care era stadiul fizic al acesteia?

Răspuns: La momentul preluării clubului Music Hall de la Pionierul, acea ușă a fost folosită pentru a se departaja de clubul Salsa. În concret a fost închisă și asigurată, pe partea noastră fiind aplicat un lanț, probabil de către unul dintre angajați. Pe partea dinspre clubul Salsa, era sigur închisă; în primă fază, la noi nu a fost asigurată, deoarece era în amenajări, ulterior a fost închisă și de către noi. Când ni s-a predat spațiul, ușa era asigurată deja dinspre clubul Salsa (…).

Întrebare av. Florescu: Dacă și cine anume a solicitat amenajarea cu acel burete și cine a recomandat acel tip de burete, precum și dacă v-au fost prezentate mai multe tipuri de burete cu prețuri aferente?

Răspuns: Luxory Media ne-a recomandat să aplicăm buretele, în calitate de acusticieni, pe care noi i-am angajat pentru amenajarea acustică a spațiului. Buretele a fost recomandat de Luxory Media, deoarece au mai făcut lucrări similare, fiindu-ne prezentate pe Youtube și pe un website lucrări similare cu același tip de burete. Îmi aduc aminte de un club, Union Jack din Galați, prezentat de către Luxory Media. Nu mi-au fost prezentate alte materiale pentru izolare fonică, a existat o discuție referitoare la fața buretelui, dacă să fie cofrat sau nu. La recomandarea lui Suto Ștefan, l-am ales pe cel recomandat de către acesta. Nu s-a discutat despre ignifugarea buretelui. Știam că toate tipurile de burete sunt ignifugate. Acest lucru mi l-a spus Suto Ștefan”. 

Declarație Costin Mincu: „Inițial, eu și Anastasescu Alin am închiriat spațiul fabricii Pionierul în care funcționa clubul Guantanamo, care era deținut de aceiași proprietari ai clubului Salsa. În anul 2013, Alin Anastasescu a contactat o firmă a cărei denumire nu mi-o amintesc, dar despre care știu că persoana de contact era Ștefan, iar din câte cunosc se ocupa cu tratamente acustice, echipamente audio și amenajări interioare. La discuțiile purtate de Alin și respectivul Ștefan, la unele dintre ele am participat și eu, și acel domn Ștefan își oferea disponibilitatea să ne furnizeze în special boxe. Am participat la discuția referitoare la amenajarea interioară a spațiului. Anastasescu Alin dorea să aibă o acustică bună în interiorul clubului, iar din acest considerent a vorbit cu mai multe persoane din domeniul respectiv. Din câte am înțeles, s-a interesat pe internet, dar și comunicând cu mai multe persoane în ce modalitate poate fi tratat acustic spațiul respectiv. Știu că la un moment dat a fost aleasă pentru acel tratament acustic al spațiului firma acestui domn Ștefan, fără să știu criteriile. În vara anului 2013, respectivul domn Ștefan prin firma lui și cu angajații săi s-au apucat de lucrarea ce însemna tratamentul acustic. Inițial, Ștefan cu angajații săi a curățat tavanul, după care a fost aplicat un burete pe tavan, iar la final a montat un panou din lemn peste buretele respectiv. Fac precizarea că în perioada respectivă am văzut din când în când această activitate efectuată, dar nu până la finalizare, întrucât mă deplasam la Vama Veche unde aveam o altă afacere. Eu ajungeam la începutul săptămânii în București și plecam spre finalul acesteia la Vama Veche. Nu cunoșteam proprietățile materialului folosit, respectiv buretele despre care am făcut vorbire, în sensul dacă este ignifug sau ușor inflamabil. Respectivul domn Ștefan ne-a asigurat verbal de calitatea lucrării efectuate. Nu am avut de la început decât o idee de buget estimativ, în scopul amenajării acestui spațiu, inclusiv din punct de vedere al acusticii pe care asociatul meu Alin o dorea, iar persoana care a efectuat lucrările nu ne-a prezentat de la început un deviz estimativ, ceea ce s-ar traduce în faptul că Alin îi spunea ce dorește, domnul Ștefan spunea că va face lucrul respectiv, iar ulterior, după ce era efectuat, primeam devizul. Așa s-a făcut că cheltuielile au depășit bugetul propus inițial. Din acest motiv, între mine și Alin au început să apară niște discuții, pe care le apreciez ca fiind întemeiate reciproc. După ce au fost efectuate lucrări de amenajare, am dat drumul la club, folosind aparatură de sonorizare pe care o închiriam de la diverse persoane. (…) Când am intrat să vedem clubul, am remarcat că din clubul Colectiv se putea ieși direct afară, prin intermediul unei alte uși metalice. Noi am montat containerul, am lărgit ușa de la intrare, pentru a ușura accesul. După ce am creat această ieșire, ușa din spate care corespunde cu clubul Salsa a fost închisă, pentru că așa au dorit cei de la Salsa care nu au dorit să rămână deschisă ușa. În acest spațiu funcționa clubul Guantanamo. Barul era exact cum este, o parte din scenă așa cum a rămas, mai puțin extensia din metal, etajul era la fel, băile de sub etaj au rămas la fel, ventilatoarele industriale care erau încastrate în dreptul ferestrelor; nu exista tubulatura.

Întrebare: Care au fost amenajările/ modificările aduse spațiului închiriat de SC Music Hall SRL?

Răspuns: La momentul respectiv, a fost adăugată tubulatura, buretele de pe tavan, tavanul fals din lemn și mobilierul din incinta clubului (mese, scaune). Scena din lemn a rămas pe aceeași poziție, pe care am extins-o cu un modul de scenă din metal profesională. A fost pus și containerul de la intrare, precum și garderoba. Containerul a fost așezat pentru a asigura o intrare. Existau niște cuști metalice care au fost scoase. Exista o ușă între spațiul închiriat și clubul Salsa. Clubul Guantanamo a aparținut acelorași proprietari ai clubului Salsa. Din câte știu eu, ușa dintre noi și Salsa nu era funcțională. Dânșii de la Salsa au spus să o închidem pentru că dădea în clubul lor. Nu știu să spun cum am asigurat ușa. Toate amenajările și modificările au fost efectuate efectiv de o companie, pe care a găsit-o Anastasescu Alin pe internet. Această firmă era reprezentată de un anume domn Ștefan. Acesta ne-a prezentat un portofoliu, din care reieșea că se ocupă cu amenajări acustice și închiriere de echipament audio. A enumerat câteva cluburi amenajate de către această societate. Containerul a fost poziționat de noi, Anastasescu Alin l-a găsit pentru a fi cumpărat, iar amenajarea (decupare, amplasare ușă de acces) a fost realizată de noi (mă refer la mine și la Anastasescu) la momentul amenajării spațiului, în anul 2013. Adică eu și Anastasescu am contractat o firmă care a amenajat containerul efectiv, despre care nu mai știu cum se numește.

Întrebare: Ce materiale de construire au fost utilizate la amenajări/ modificări?

Răspuns: Am participat foarte puțin la discuțiile cu acel domn Ștefan, majoritatea deciziilor și soluțiilor au fost luate de către domnul Ștefan cu Anastasescu Alin, dar tot ce ne-a prezentat domnul Ștefan au fost prezentate ca soluții optime; din cauza opțiunilor făcute de Alin, costul amenajărilor a crescut de la factură la factură și am ajuns la discuții în contradictoriu cu Anastasescu, iar acesta mi-a explicat că cheltuielile sunt justificate, deoarece domnul Ștefan execută lucrări la un standard de excelență. Din câte știu eu, nu au fost folosite materiale ieftine sau de proastă calitate.

Întrebare: Care au fost amenajările/ modificările aduse spațiului închiriat de SC Colectiv Club SRL?

Răspuns: A mai fost construit un grup sanitar în interior, lângă celălalt grup sanitar. Nu vă pot oferi detalii, deoarece nu am participat. Nu știu când și de către cine au fost tapetați stâlpii cu burete”.

Declarație Paul Gancea: „În legătură cu amenajările din interior, pot preciza că era burete antifonant amplasat pe stâlpii de protecție, cât și pe tavan. Scopul acestor bureți este de a izola fonic, știu acest aspect de la Alin Anastasescu. Nu știu cum se întrețin acești bureți și nici nu știu dacă au fost întreținuți. Știu doar că au fost spălați la un moment dat, probabil cu apă. Nu am fost prezent la momentul în care s-a făcut curățenie. Ca atare, nu știu cine a efectuat activitatea respectivă și în ce fel. Incinta era dotată cu 4 ventilatoare, fiind montate aproape de tavan, diametral opuse, dispuse 2 pe o parte, 2 pe o parte. Nu știu cum funcționează aceste ventilatoare. În general, la spectacole la care participă multe persoane, aceste ventilatoare funcționează. Se fuma în interiorul clubului. Întrucât eu așa am intrat în societatea Colectiv, nu am făcut niciun fel de verificare cu privire la materialele care sunt pentru izolare acustică, ca atare, nu am verificat dacă sunt ignifuge sau ușor inflamabile (…). Referitor la cea de-a doua ușă, pot preciza că nu se poate trece dintr-o parte din alta, dar nu știu de ce nu se poate trece. Acolo este pusă instalația de sunet (…).

Întrebare: Care au fost amenajările/ modificările aduse spațiului închiriat de SC Colectiv Club SRL?

Răspuns: În interior au fost amenajate niște băi, alături de cele existente. În concret, au fost amenajate cele destinate fetelor, în exterior au fost amenajate alte două băi în gangul alăturat. Alte amenajări nu s-au realizat după ce am intrat eu în societate.

Întrebare: Cunoșteați ce amenajări s-au efectuat anterior intrării în firmă?

Răspuns: Nu, nu știam ce elemente existau ori nu; am observat buretele aplicat și pe stâlpi după ce am intrat în societate; știam de la Alin că este burete fonic destinat unei acustici mai bune.

Întrebare: Ați adus ceva modificări la container în perioada cât ați fost administrator?

Răspuns: Nu, am menținut aceeași stare de la momentul venirii mele în societate”.