Patronul Gregory Tour: Şoferul autocarului era detaşat la noi şi avea toate actele în regulă

Patronul Gregory Tour, Ştefan Grigore, a declarat că şoferul care conducea autocarul în momentul producerii accidentului din Muntenegru era angajat al unei alte companii şi fusese detaşat, având toate actele în regulă.
Filip Stan
28 iun. 2013, 16:37
Patronul Gregory Tour: Şoferul autocarului era detaşat la noi şi avea toate actele în regulă

Adrian Kritikos, inspector la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), a spus că imediat după producerea accidentului a fost în control la sediul firmei Gregory Tour, cea care a asigurat transportul turiştilor implicaţi în accidentul din Muntenegru, iar patronul acesteia nu a putut prezenta contractul de muncă, avizul medical şi cel psihologic pentru George Ciobanu, poliţist şi şoferul autocarului.

De cealaltă parte, George Grigore a declarat că reprezentanţii ISCTR au fost în control la firma sa luni, când toţi cei de-acolo erau bulversaţi şi nu au găsit, în acel moment, documentele solicitate, asigurând inspectorii că le vor prezenta de îndată ce le vor găsi, potrivit Mediafax.

„George Ciobanu avea toate actele necesare, inclusiv avizul medical. (…) Ulterior le-am găsit şi sunt valabile. Dosarul lui (Geroge Ciobanu n.r.) era complet la plecare”, a spus Ştefan Grigore, precizând că, la controalele ulterioare, ale Poliţiei Economice, Poliţiei Rutiere, Inspecţiei Muncii şi Parchetului General, firma sa a pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate.

În ceea ce priveşte contractul de muncă, Grigore a explicat că George Ciobanu era angajat al unei alte firme, Aly Euroline, din Ilfov, patronată de fiul poliţistului. Gregory Tour a solicitat detaşarea sa pentru circuitul în Muntenegru, Aly Euroline acceptând detaşarea şi predând copii după actele privind angajarea lui Ciobanu, inclusiv după analizele medicale ale acestuia.

Ştefan Grigore a mai spus că nu are cunoştinţă de nicio sancţiune aplicată firmei sale în urma controalelor efectuate în legătură cu accidentul din Muntenegru.

Inspectorul ISCTR Adrian Kritikos a spus, tot vineri, că s-au găsit mai multe nereguli în controlul efectuat la Gregory Tour, motiv pentru care patronul firmei a primit dublul amenzii maxime. „Chiar eu i-am scris procesul verbal de amendă, pe care mărturisesc că l-am completat cu satisfacţie”, a spus Kritikos, fără a preciza cuantumul amenzii.

Ştefan Grigore s-a mai referit şi la informaţiile apărute în presă privind viteza cu care era condus autocarul în momentul accidentului din Muntenegru. El a precizat că directorul de transport al Gregory Tour se află, de la începutul săptămânii, în Muntenegru, unde ţine legătura cu procurorul de caz, care i-a spus că nu poate să îi dea nicio informaţie până la finalizarea anchetei.

Un autocar al firmei Gregory Tour, în care se aflau turişti români, s-a răsturnat într-o prăpastie, duminică, în jurul orei 18.00, ora României. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa 18 persoane, printre care şi şoferul autocarului, iar alte 29 au fost rănite. Răniţii au fost aduşi în România marţi, cu două aeronave militare, şi internaţi la spitalele Universitar, Floreasca, Elias şi Bagdasar-Arseni.

Citeşte şi: PRIMELE imagini din avionul care i-a transportat pe românii răniţi în Muntenegru la Bucureşti

Autocarul era condus de George Ciobanu, care lucra ca şofer în cadrul Poliţiei Capitalei, la Logistică. Potrivit oficialilor din Poliţia Capitalei, el lucra din septembrie 2012 şi la firma care a transportat turiştii în Muntenegru.

Patronul firmei Gregory Tour, Ştefan Grigore, declara marţi, după ce a fost audiat la Parchetul instanţei supreme, că George Ciobanu, care era şi angajat al Poliţiei Capitalei, a fost „detaşat temporar” pentru această deplasare de la o firmă patronată de fiul acestuia, după ce angajatul programat iniţial pentru cursă a intrat în concediu.

El a adăugat că le-a dat procurorilor informaţii privind starea tehnică şi juridică a autocarului, precum şi despre şoferii firmei.

Patronul de la Gregory Tour a mai spus că a fost solicitat de procurori să aducă documente justificative de la firmă şi că va sprijini, în acest caz, şi cercetările Inspectoratului Teritorial de Muncă.

La Parchetul instanţei supreme a fost, marţi, şi directorul agenţiei de turism Mareea Travel, Marius Usturoiu. Acesta declara că a fost chemat de anchetatori pentru a i se spune ce documente necesare pentru anchetă să aducă.

Mareea Travel este agenţia care a organizat circuitul turistic în care s-a produs accidentul, Usturoiu afirmând, luni, că responsabilitatea pentru pagubele produse în urma acestuia aparţine transportatorului, Gregory Tour.

Parchetul instanţei supreme face o anchetă în cazul accidentului, sesizându-se din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut sprijinul autorităţilor din Muntenegru în acest caz, au precizat reprezentanţii instituţiei.

Anchetatorii muntenegreni au stabilit că autocarul se deplasa cu o viteză de 80 de kilometri pe oră, aceasta fiind de două ori mai mare decât limita admisă pentru acest sector de drum, potrivit datelor înregistrate de tahograf, furnizate de poliţie şi citate de presa locală.

DailyBusiness
Preţuri mai mari ca niciodată în staţiunea din Grecia adorată de români. Cât costă un gyros în vara lui 2025
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Cât ia Andra Măruță pentru un concert de o oră, în iulie 2025: Tu muncești un an și nu câștigi suma asta!
Fanatik.ro
Lună Plină în Capricorn. De pe 10 iulie, de la ora 7 dimineața, cinci zodii vor renaște din cenușă. Se întoarce roata norocului și pentru ele
Capital.ro
Decizie pentru cei cu card Visa. Cum se vor efectua plățile. Schimbare radicală în toate țările UE, inclusiv România
Playtech.ro
Amenzi automate pentru șoferii români. O schimbare importantă intră în vigoare în Bulgaria, din acest weekend
DailyBusiness
Ce îi supără cel mai tare pe românii care călătoresc cu avionul: schimbările de zbor şi dificultatea de a contacta call center-ul
Adevarul
Recomandările Europei pentru România, traduse de un cunoscut economist: „Concediați 20% din bugetari, inclusiv din sistemul de Educație”
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Vulcanii de sub ghețari, în pericol să erupă din cauza încălzirii globale
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Criminalul Andei este de negăsit. Bărbatul a abuzat în trecut o copilă de 13 ani, dar nu a făcut închisoare
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Adrian Brîncoveanu, după ce Andreea Marin a confirmat despărțirea lor. Unde s-a retras, de fapt
Playsport.ro
Vremea, la extreme. ANM a emis avertizări de vreme rea! Singurele două judeţe în care canicula persistă azi
Capital.ro
UE ne împinge în prăpastie! Liviu Dragnea, anunț șoc: Unde va fi următorul teatru de război? În România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Reacții dure după moartea violentă a Sorinei Lupșa. Judecătoarea s-a aruncat în gol de la etajul 7: „Ăștia care aplaudați, aveți sângele ei pe mâinile voastre”
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Ministerul Muncii promite o nouă majorare pentru pensionari. De unde vin banii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un Ministru al Transporturilor spre Lumea de Apoi. Cele mai misterioase morți din elita rusă a afacerilor