Patru ministere importante vor avea câte o copie a DNA

Patru ministere importante vor avea cate o copie a DNA. Este vorba despre ministerul Economiei, Transporturilor, Finanţelor şi Justiţiei. Totul face parte din staregia naţională anticorpuţie pe următorii 4 ani, informează România TV.
Filip Stan
04 iul. 2016, 11:11
Patru ministere importante vor avea câte o copie a DNA

Structurile din ministere vor fi atente ca toate contractele în care ministerele încheie angajamente cu firme particulare să nu existe fapte de corupţie, iar dacă există sa le sesizeze procurorilor DNA.

Aceste structuri vor exista in toate ministerele, dar cele patru de mai sus sunt primele care le vor implementa, iar primul termen in cazul lor este finele anului 2017, transmite România TV.

Ministerul Justiției a lansat spre dezbatere publică proiectul de hotărâre a Guvernului privind aprobarea Strategiei Naționale Anticorupție (SNA) 2016 – 2020.

Scopul principal al SNA 2016-2020 este promovarea integrității, prin aplicarea riguroasă a cadrului normativ și instituțional de prevenire și combatere a corupției în România. Pentru fiecare tip de intervenție, sunt identificate obiective generale și specifice. Toate acestea sunt dezvoltate prin asumarea transparenței decizionale și a guvernării deschise ca principii ale prezentului document strategic, dublate de o abordare axată pe trei direcții de intervenție strategică în domeniul anticorupție: prevenire, educație și combatere.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Mirel Rădoi peste Reghe! Fostul antrenor își trimite secunzii la FCSB să-l ajute pe Reghecampf! Exclusiv 
Capital.ro
O nouă alertă aeriană luni la granița cu Ucraina. Avioane F-16, ridicate de la sol după detectarea unei ținte în apropiere de Sulina
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Vouchere la energie pentru români. Ministerul Energiei anunță pe cei care nu primesc deja ajutor de la stat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT