Patru persoane rănite într-un accident cu trei autoturisme, în apropiere de Neptun. O tânără de 25 de ani, în stare critică VIDEO

Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, fiind în stare de comă, în urma unui accident rutier petrecut vineri seară pe DN 39, în apropierea staţiunii Neptun, în care au fost implicate trei autoturisme înmatriculate în Constanţa.
Iulian Tudor
12 iul. 2019, 18:33
Patru persoane rănite într-un accident cu trei autoturisme, în apropiere de Neptun. O tânără de 25 de ani, în stare critică VIDEO

Persoana rănită grav este o tânără de 25 de ani, pentru scoaterea acesteia dintre fiarele contorsionate ale maşinii pe care o conducea fiind necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”.

„Un bărbat de 32 de ani a condus un autoturism pe DN 39, dinspre Mangalia către Constanţa şi, ajungând la kilometru 37 + 700 m, din cauza nepăstrării distanţei în mers, a intrat în coliziune faţă-spate cu un autoturism condus de o femeie de 25 de ani, care a oprit pe a doua bandă cu intenţia de a efectua manevra de întoarcere peste marcajul dublu continuu. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, care circula din sens opus pe a doua bandă. După producerea impactului, cel de-al treilea autoturism a fost proiectat către dreapta, unde a intrat în coliziune cu un scuar din beton de la intrarea în benzinărie”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Conform sursei citate, în urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a şoferiţei de 25 de ani şi vătămarea uşoară a primului conducător auto, a celui de al treilea şofer, precum şi a unei femei, pasageră în cel de al treilea autoturism.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, tânăra de 25 de ani este în stare critică, două dintre victime au suferit traumatism abdominal şi la un picior, respectiv traumatism cranio-facial, iar o a treia victimă – fractură de claviculă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Prețurile locuințelor în România au devenit cele mai accesibile din UE. Ce se întâmplă cu chiriile
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România