Paul Stănescu: Creșterea pensiilor și a salariului minim sunt obiective comune ale coaliției

Salariații cu venit minim și pensionarii sunt printre cei care resimt cel mai mult povara inflației, avertizează Paul Stănescu, secretarul general al PSD. "O decizie fermă pentru creșterea pensiilor și a salariului minim de la 1 ianuarie, nu mai târziu, trebuie luată în cea mai apropiată ședință de coaliție", afirmă Paul Stănescu.
Filip Stan
22 sept. 2022, 11:13
Paul Stănescu: Creșterea pensiilor și a salariului minim sunt obiective comune ale coaliției

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, spune că majorarea pensiilor şi a salariilor este o necesitate pentru că „salariații cu venit minim și pensionarii sunt printre cei care resimt cel mai mult povara inflației”.

„Nu trebuie să ne ascundem în spatele unor calcule sofisticate sau să așteptăm proiecția bugetară ca să avem o decizie fermă în coaliție. Inflație de 15% înseamnă tot atâția bani în minus în veniturile celor mai vulnerabili români.

Mărturisesc că am înțeles cu greu reacțiile inițiale furibunde la propunerile PSD. Nu am ajuns în situația de a vinde iluzii sau de a crea false așteptări. Nu suntem într-un context în care să ne permitem jocuri de imagine. Eu cred că oamenii știu deja că, atunci când PSD avansează cifre și propuneri, o face cu responsabilitate. Și, mai ales, nu am aruncat în spațiul public cu cine știe ce promisiuni exotice. Ba din contră, am pus pe masa coaliției soluții la probleme sociale. Cu acest ping-pong al declarațiilor incerte despre mărirea pensiilor și a salariului minim, riscăm să dăm senzația de târguială. De aceea, cred că avem nevoie cât mai repede de un angajament ferm în cadrul coaliției, că de la 1 ianuarie 2023 românii vor beneficia de aceste creșteri”, spune Paul Stănescu.

Citeşte şi: Klaus Iohannis: ”Este corect, rezonabil și așteptat să crească și salariile, și pensiile”

Secretarul general al PSD subliniază că „niciun ministru PSD nu face propuneri cu impact asupra a milioane de români fără acordul partidului”.

„Mai mult, nu trebuie să se autocenzureze nici PSD, nici PNL, când sunt propuse soluții pentru o viață mai bună a românilor. Nu trebuie să ne fie frică să le discutăm public. Să ne fie frică de deciziile pe care nu le luăm sau nu le luăm la timp.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu anunţă că e posibil să meargă cu premierul Ciucă la Bruxelles să negocieze majorarea pensiilor. Ce spune despre propuneri „inflaționiste” reclamate de liderul PNL

Creșterea salariului minim și a pensiilor sunt proiecte comune ale coaliției. Iar scopul nostru, al celor trei partide, este să avem la îndemână măsuri de menținere a unei vieți demne pentru români.

De aceea, eu cred că o decizie fermă pentru creșterea pensiilor și a salariului minim de la 1 ianuarie, nu mai târziu, trebuie luată în cea mai apropiată ședință de coaliție”, consideră Paul Stănescu.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT