PDL doreşte includerea în Legea Educaţiei Naţionale a organizării şcolilor de vară

Vicepreşedintele Comisiei pentru Artă şi Media din Senat, Marius Paşcan, a anunţat joi, la Târgu Mureş, că împreună cu alţi senatori a iniţiat o propunere de includere în Legea Educaţiei Naţionale a organizării şcolilor de vară şi a unui program continuu în grădiniţe, facultativ, pe perioada vacanţelor.
Iulian Tudor
26 sept. 2013, 12:03
PDL doreşte includerea în Legea Educaţiei Naţionale a organizării şcolilor de vară

Motivul acestei propuneri, a spus Paşcan, ar fi că în cea mai mare parte a vacanţelor copiii nu beneficiază de niciun fel de educaţie, unii rămân nesupravegheaţi, iar în unele cazuri părinţii sunt nevoiţi ca pe perioada vacanţelor să recurgă la concedii medicale sau la angajarea de bone, fapt ce afectează inclusiv bugetele familiilor, potrivit Agerpres.

„De aceea, iniţiem această propunere legislativă de modificare a Legii Educaţiei Naţionale în sensul impunerii organizării şcolilor de vară pentru elevi şi a unui program continuu în grădiniţe, facultativ, pe perioada vacanţelor. Cum aceste programe de şcoală de vară se pot organiza cu un număr mai mare de elevi repartizaţi unui profesor şi cum nu toţi elevii vor participa la program (acesta fiind facultativ), nu vor fi necesare creşteri bugetare în învăţământul şcolar ci numai programarea vacanţei profesorilor în mod alternativ pentru a exista cadre didactice disponibile pentru activitatea din vacanţe. În privinţa grădiniţelor, activitatea din vacanţe va fi suportată de părinţii care economisesc astfel sumele plătite unor bone sau compensează plata prin posibilitatea desfăşurării neîntrerupte a activităţii profesionale”, a spus senatorul.

Paşcan a arătat că în multe ţări sunt organizate cursuri de vară pentru elevi, care îmbunătăţesc major educaţia copiilor prin activităţi şi instructiv-recreative, iar astfel de activităţi organizate de fiecare şcoală pe timpul vacanţelor de vară, „ar reprezenta un bun remediu împotriva izolării copiilor în lumea virtuală”.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Compania de stat, cu un singur angajat la birou, cere bani de la Guvernul Bolojan. Cum au tocat „aprozarele” lui Petre Daea milioane de lei
Capital.ro
Costuri obligatorii pentru proprietari la bloc. Legea te face dator chiar dacă nu locuiești acolo. Toată lumea plătește
Playtech.ro
Pot fi folosite mesajele de pe WhatsApp, Instagram sau Facebook în instanţă ca probă? Explicaţia clară a avocaţilor
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Mesaje creștine de Buna Vestire 2026. Ce poți să le transmiți prietenilor și apropiaților tăi
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj