Peiu, despre Veștea: ”Nu era Cezar sau Alexandru Macedon, vreun mare strateg, să fim serioși”

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, face dezvăluiri despre negocierile pentru susținerea cabinetului condus de Adrian Veștea, subliniind în cheie ironică faptul că acesta n-a avut calități să poată convinge pentru suportul necesar la votul din parlament. ”Pe ce se putea baza domnul Veștea? Adică nu era Cezar sau Alexandru Macedon, vreun mare strateg să suplinească lipsa numărului cu nu știu ce calitate, să fim serioși”, a spus Peiu.
Alina Costache
28 iun. 2026, 15:18
Peiu, despre Veștea: ”Nu era Cezar sau Alexandru Macedon, vreun mare strateg, să fim serioși”

Petrișor Peiu a rememorat ziua în care cabinetul fostului premier desemnat Adrian Veștea a picat testul votului din parlament.

Liderul senatorilor AUR a subliniat că Veștea nu s-a putut baza pe ”o armată numeroasă” și nici nu a probat calități care să-i poată aduce susținerea necesară.

”În clipe tensionate cum au fost atunci, în momentul în care intri într-o astfel de bătălie și în momentul în care nu ești Cezar sau Alexandru cel Mare, trebuie să te bazezi pe o armată numeroasă. Pe ce se putea baza domnul Veștea? Adică nu era Cezar sau Alexandru Macedon, vreun mare strateg, să suplinească lipsa numărului cu nu știu ce calitate, să fim serioși”, a spus Peiu.

Citește și Peiu susține că un guvern Grindeanu poate trece testul votului din parlament, cu ”o majoritate fragilă”. ”Va reuși, pentru că lumea în clasa politică parlamentară este cam cu nervii la pământ”

În același context, liderul senatorilor AUR a subliniat că Adrian Veștea a venit degeaba să negocieze la sediul AUR, câtă vreme partidul condus de George Simion transmisese deja că nu spune problema să-l susțină pe premierul desemnat.

”Mi-e greu să cred că niște oameni care au albit în politică cred că pot construi majorități cumpărând trei-patru sau 20-30 de parlamentari. Mai ales că oricare dintre ei putea să-i înregistreze, să vadă ce promisiuni primeau. Dar în ziua respectivă, la ora 16.00 după-amiază, le-am spus liderilor PSD: «Domnule, nu vom putea să votăm guvernul în seara asta. Dacă voi credeți că e bine ca Veștea să meargă la partidul AUR, să se facă de râs cumva, că merge de pomană, treaba voastră». Dar ei au luat poziția leului: «Lasă, domnule, că Veștea joacă».

Cu câteva ore înainte, ce s-ar fi putut întâmpla? Adică, cum poți să explici o astfel de schimbare de atitudine? N-aveam cum. Și atunci le-am spus cinstit. (…) Deci ei știau de la ora 16.00 că nouă ne va fi imposibil să votăm guvernul”, a spus, la digi24, Peiu.

Citește și Siegfried Mureșan iese și el la atac. ”Viziunea PSD-ului și viziunea mea despre România în Europa au fost mereu diferite”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Anunț din Polonia despre transferul tricolorului: „Sunt discuții!”
Capital.ro
O categorie de pensionari poate primi bani în plus la pensie. Înalta Curte a stabilit cine beneficiază de majorare
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă radarul te prinde cu 60 km/h unde limita este 50. Regula pe care mulți șoferi o înțeleg greșit
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Selecționerul Poloniei s-a răzgândit în ultimul moment și i-a răpit șansa de a fi titular contra României
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România