Pelerinaj de Florii din Capitală cu mii de participanţi, după doi ani de restricții

După doi ani de pandemie, mii de credincioșii au participat sâmbătă, fără restricții, la procesiunile de Florii în Bucureşti, dar şi în alte oraşe. Credincioşii au mers la lăcașurile de cult să ia ramuri de salcie sfințite. În ziua de Florii va avea loc Sfânta Liturghie pe Dealul Patriarhiei și în toate bisericile din țară, când se vor sfinți din nou ramuri de salcie, iar de săptămâna viitoare creștinii ortodocși intră în Săptămâna Mare, Săptămâna Patimilor Mântuitorului.
Alina Costache
16 apr. 2022, 18:02
Pelerinaj de Florii din Capitală cu mii de participanţi, după doi ani de restricții

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, duminică, Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile. Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor a organizat, sâmbătă, în Capitală, un pelerinaj de Florii, la care au fost mii de participanţi – ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi din Buucureşti şi Ilfov.

Pentru prima dată după doi ani de pandemie, pelerinajul a început la ora 16.00 Mănăstirea Radu Vodă şi s-a  desfăşurat pe următorul traseu: Bulevardul Mărăşeşti, Bulevardul Dimitrie Cantemir, Strada Bibescu Vodă, Strada Şerban Vodă, cu oprire la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou, Strada Principatele Unite, Strada Ienăchiţă Văcărescu, Strada Sfânta Ecaterina, cu oprire la Biserica Sfânta Ecaterina, Strada Bibescu Vodă, Colina Bucuriei şi se va încheia la Catedrala Patriarhală.

La Mănăstirea Radu Vodă a avut loc sfinţirea ramurilor de salcie, care ulterior au fost oferite credincioşilor, iar, la Catedrala Patriarhală, PF Daniel a sfinţit icoana praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”, aa rostit rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor.

Intrarea Domnului în Ierusalim este sărbătorită în Duminica dinaintea Învierii Domnului. Primele menţiuni despre această sărbătoare provin din secolul al IV-lea. Cei dintâi care o pomenesc sunt Sfântul Epifanie, căruia i se atribuie două predici la această sărbătoare, şi pelerina apuseană Egeria, care, în însemnările ei de călătorie, descrie modul în care se celebra această duminică în Ierusalim, spre sfârşitul secolului al IV-lea. De la unii dintre marii părinţi ai Bisericii, între care se află Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ambrozie şi Sfântul Chiril al Alexandriei, există predici celebre ţinute în cinstea ei.

Potrivit tradiţiei Bisericii, Intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. De data aceasta, îşi pregăteşte singur intrarea, conform profeţiilor din Vechiul Testament, ca să fie recunoscut după lege că este Mesia, Mântuitorul lumii. Poporul îl întâmpină pe Iisus cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: ‘Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului’. Prin aceste cuvinte, oamenii simţeau că însuşi Dumnezeu a venit în lume pentru a aduce mântuirea ei. Intrând ca Împărat în Ierusalim, Iisus anticipează biruinţa Sa apropiată asupra morţii, ca şi biruinţa întregii omeniri pe care o purta în Sine.

În vechime, Duminica Floriilor, începutul Săptămânii Paştilor, mai era numită Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez, pentru că în această zi catehumenii, cei care urmau să se boteze, mergeau cu mare solemnitate la episcop spre a-i cere să fie admişi la botez, iar acesta le dădea să înveţe Simbolul credinţei (Crezul). Se mai numea şi Duminica graţierilor, pentru că, în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri.

De Florii, oamenii merg la biserică pentru a sfinţi crenguţe de salcie pe care le pun la geamuri, la uşi sau la porţi. În unele părţi ale ţării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Credinţa spune că acest ritual îi apără de boli şi îi face mai robuşti. De asemenea, apără casa de rele şi o protejează de evenimente neplăcute.

Ramurile de salcie care se împart în biserică în ziua de Florii simbolizează ramurile de finic cu care l-au întâmpinat mulţimile în Ierusalim pe Iisus.

Cu ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor, în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Pelerinaj de Florii în Bucureşti. Restricţii de trafic în Capitală

Brigada Rutieră a Capitalei anunţă că deplasarea participanţilor se va face pe partea carosabilă, cu restricţionarea traficului rutier şi închiderea temporară a circulaţiei pe străzile precizate mai sus, astfel:

– Str. Radu Vodă, închidere totală de la Bd. Mărăşeşti;

– Bd. Mărăşeşti, închidere totală între Bd. Dimitrie Cantemir şi Pod Mărăşeşti;

– Bd. Dimitrie Cantemir, închidere totală între Bd. Mărăşeşti şi Str. Bibescu Vodă, pe sensul de mers către Pasajul Unirea;

– Str. Bibescu Vodă, Calea Şerban Vodă, Str. Principatele Unite, Str. Ienăchiţă Văcărescu, Str. Sf. Ecaterina, închidere totală.

Rute ocolitoare: Splaiul Unirii – Bd. Mircea Vodă – Bd. Unirii.

Brigada Rutieră a Capitalei solicită conducătorilor de autovehicule să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate, să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic, să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate, să evite să circule, pe cât posibil, în perimetrul adiacent locului de desfăşurare a evenimentului, să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de credincioşi şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o facă doar prin locurile special amenajate şi la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înţeles intenţia de a traversa.

 

 

DailyBusiness
Premierul Ilie Bolojan, indignat de situaţia aberantă a sporurilor în cascadă din ministere: „Un funcţionar de execuţie ajunge să câştige mai mult decât un ministru”
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Cât ia Andra Măruță pentru un concert de o oră, în iulie 2025: Tu muncești un an și nu câștigi suma asta!
Fanatik.ro
Cine e Bogdan Petre, avocatul lui Călin Georgescu acuzat de abuz sexual asupra unei fete de 15 ani
Capital.ro
S-a stins cea mai iubită și apreciată actriță ale scenei și filmului românesc. O țară întreagă o plânge. Nu va fi uitată
Playtech.ro
Vin furtunile în Bucureşti, temperaturile scad dramatic! De când începe nebunia în ţară
DailyBusiness
CCR a stabilit că statul poate elimina sporurile bugetarilor fără renegocierea contractelor. Bugetarii nu au drept absolut nici la grevă!
Adevarul
Ce ascunde mesajul lui Viktor Orban pentru România
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Doliu în teatrul românesc. O actriță celebră a murit
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Cutremur în această dimineață în România! În ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Ce a făcut patroana unui restaurant din Costinești, când l-a văzut pe Piedone. Cum a încercat să-l păcălească pe șeful ANPC
Playsport.ro
Vremea, la extreme. ANM a emis avertizări de vreme rea! Singurele două judeţe în care canicula persistă azi
Capital.ro
Dezvăluire despre anularea alegerilor din 2024. Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. S-a implicat din umbră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Ministrul rus găsit împușcat în parc, implicat într-o anchetă pentru deturnare de fonduri. Roman Starovoit a fost demis luni de Vladimir Putin
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Doliu în teatrul românesc. O îndrăgită actriță a încetat din viață
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
PORR nu încetinește ritmul pe Autostrada Sibiu – Pitești! Imaginile din șantier te vor surprinde (VIDEO)