Pensii 2024. Milioane de pensionari primesc banii pe card azi sau mâine. Şeful casei de Pensii: „Facem viramentul”

În ceea ce privește pensionarii care au ales plata pensiei în cont curent sau pe card, aceștia trebuie să știe că pensia intră de obicei pe card în data de 12, cel târziu pe 13.
Filip Stan
12 feb. 2024, 09:30
Pensii 2024. Milioane de pensionari primesc banii pe card azi sau mâine. Şeful casei de Pensii:

Pensii 2024. În cadrul unui anunţ privind plata pensiilor pentru luna februarie, a fost comunicat că în sistemul public, pensiile aferente lunii ianuarie au fost achitate integral. Procesul de efectuare a plăților pentru luna februarie este în desfășurare. Un procent de 90% din suma destinată Companiei Naționale de Poștă a fost deja transferată către Compania Națională Poșta Română.

În funcţie de opţiunea pensionarului, drepturile de pensie se achită prin mandat poştal, la domiciliul beneficiarului drepturilor de pensie sau al mandatarului, ori în cont curent sau cont de card la una din băncile cu care Casa Naţională de Pensii Publice a încheiat convenţii pentru plata drepturilor de pensie.

Bilete tratament 2024. „Primul venit, primul servit” în prima serie. Cât costă un sejur cu soţia prin Casa de Pensii în acest an

Pensii 2024. Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a transmis că pensiile românilor sunt plătite ca de obicei, în funcție de modul în care pensionarii au ales să le primească, pe card sau prin Poșta Română

„Eu vreau să vă spun că în sistemul public, pensiile pe luna ianuarie au fost integral achitate. Suntem în plin proces de achitare a pensiilor pe luna februarie. Vreau să vă spun că deja 90% din suma pentru Compania Națională de Poștă a fost deja achitată către Compania Națională Poșta Română. Mâine facem și ultimul virament de 10% către Compania Națională de Poșta Română și tot mâine facem viramentul pentru toți beneficiarii care au optat ca modalitate de plată prin bancă, prin cont bancar.

Urmează ca băncile, ulterior, luni să alimenteze deja conturile pensionarilor care au optat pentru această modalitate de plată. Vreau să vă spun că nu sunt probleme, suntem în grafic cu toate plățile către beneficiarii noștri pensionari”, a anunţat preşedintele Casei de Pensii, Daniel Baciu.

EXCLUSIV Ministrul Muncii asigură că există bani în buget pentru creşterile pensiilor: „Cum s-au găsit sute de milioane de euro pentru vaccinuri aruncate la coş, trebuie să găsim şi bani pentru pensii. E o chestiune de priorităţi”

Pensii 2024. Pensiile românilor au crescut de la 1 ianuarie 2024. Punctul de pensie a crescut la 2.081 de lei, o creștere cu 13%. La această creștere s-a ajuns, în principal, urmare a creșterii inflației.

Astfel, potrivit legii, pensiile au crescut anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent.  Potrivit statisticilor de la Casa Națională de Pensii, este cea mai mare creștere a punctului de pensie de la un an la altul. Între 2022 și 2023, punctul de pensie a crescut cu 200 de lei, iar între 2021 și 2022 cu 140 de lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România