Pensii 2024. Şeful Casei de Pensii anunţă o nouă majorare la 1 ianuarie 2025: „Înlăturăm inechităţile astfel încât, la contributivitate egală, să avem pensii egale în plată”

Șeful Casei de Pensii a anunțat noi majorări de pensii în România. Pensiile a peste 80% din români s-au majorat după recalculare, iar majorările se vor achita din septembrie.
Irina Dumitrescu
26 aug. 2024, 00:07
Pensii 2024. Şeful Casei de Pensii anunţă o nouă majorare la 1 ianuarie 2025:

Daniel Baciu spune că o altă majorare urmează din ianuarie, atunci când pensiile cresc după o formulă clară de calcul.

Suntem în plin proces de distribuire a deciziilor de recalculare catre pensionari. Unii chiar nu inteleg acesti indicatori care sunt in decizii. Avem o mare afluenta de public la ghiseele Caselor teritoriale de pensii. Le-am cerut colegilor sa mareasca numărul de salariaţi, să gestioneze cu calm şi cu stapanire de sine situatia.

Noi trebuie sa dam toate informaţiile pe care le cer pensionarii pentru că e o lege noua. Sunt noutati majore si trebuie explicate celor care ne cer aceste informaţii suplimentare.

Cum s a facut recalcularea?

Recalcularea s-a facut dupa formula de calcul care e parte integrantă din noua lege a pensiilor, 360/2023, care respectă si intareşte principiul contributivităţii. S-au introdus in plus punctele de stabilitate pentru toti pensionarii cu stagii de cotizare mai mari de 25 de ani pe cele 3 paliere: 0,5, 0,75 si 1 punct în plus pentru toti pensionarii care realizeaza stagii de cotizare mai mari de 35 de ani.

Citeste si Pensii 2024. Cum se poate contesta decizia de recalculare a pensiei. Paşii de urmat şi recomandările Ministerului Muncii

Am luat efectiv punctele adunate de pensionari in ultima decizie de pensionare pe care o are la dosarul de pensie, la care am adaugat punctele de stabilitate si punctele aferente stagiilor asimilate. Rezulta un număr total de puncte care s-a inmultit cu valoarea punctului de referintă si rezulta un nou cuantum al pensiei. Asta e formula de calcul pentru toti pensionarii la data de 31 august.

Majorarile sunt de la 1% pana la 100%. Am avut si cazuri de dublare a pensiilor, majorarile s-au dat in funcţie de istoricul profesional pe care l-a avut fiecare pensionar in funcţie de anii de contributie, de data stabilirii dreptului, de momentul cand s-a pensionat. Aceste criterii au determinat cresterile de pensii.

Să luăm trei exemple de trei pensionari care au iesit in momente in momente diferite de timp la pensie. Am luat contributivitate de referinţă 50 de puncte pentru toti pensionarii.

  • Pensionar ieşit la pensie în 2000, cu o pensie in plata de 4.064 lei.
  • Pensionar ieşit la pensie în 2010 – 3.673 lei.
  • Pensionar ieşit la pensie în 2024 – 4.384 lei, deoarece mai avem 1,41 indice de corectie.

Acestea sunt inechitatile din sistem pe care incercam sa le inlaturam odata cu aplicarea noii formule care face parte din lege. Din septembrie, aceste 50 de puncte se inmultesc cu valoarea punctului de referintă si rezulta o pensie de 4.253 lei. Vor avea o crestere de 189 lei, respectiv de 580 lei iar la pensionarul nr 3 creşterea va fi zero.

De la 1 septembrie – 2 pensionari dupa noua formula de calcul inca nu ajung pensionarul 3, cel cu pensie de 4.300 lei. Inechitatea inca nu s a inlaturat definitiv.

De la 1 ianuarie 2025, principiul de indexare de anul viitor e foarte transparent, foarte predictibil. Toate majorarile se fac in ianuarie, nu in timpul anului, si avem niste indicatori foarte clari comunicati de Institutul Naţional de Statistică: rata inflatiei, castigul salarial mediu brut pe economie, asfel încât toate pensiile vor creste 100% din rata inflatiei la care se mai adauga 50% din castigul salarial mediu brut pe economie.

Daca in ianuarie această valoare a punctului de referintă va creste la 90, atunci toate 3 pensiile ajung la 4.500 lei, inclusiv a celui care acum in septembrie nu primeste nimic. Aceasta era cea mai mare problemă din sistemul public. Erau pensii in plata la momente diferite cand legea prevedea stagii de cotizare diferite. 

Citeste si Pensii 2024. Cea mai mare reformă socială, 82% din totalul pensiilor cresc cu 41%, seniorii încasează în medie cu peste 600 de lei mai mult din septembrie

Din cauza aceasta, ca legislatia era diferita in momente diferite, aveam aceste discrepante. Asta facem acum, inlaturam aceste inechitati astfel încât toti pensionarii sa ajunga la aceleasi pensii, la contributivitate egala sa avem pensii egale in plata.

Dupa recalculare nicio pensie nu va scadea. În subsolul deciziilor de recalculare scrie clar: daca rezulta din cunatumul pensiei o pensie mai mica de 4.253 lei, va ramane in plata o pensie de 4.386 lei. Ramane cuantumul cel mai avantajos in plata. Avem peste 3,8 mil de pensionari ale caror pensii cresc.

Pensie sociala minima de 1281 lei. Ce pensii vor avea?

În ceea ce priveşte persoanele care primesc pensia socială minimă de 1.281 de lei, numai prin aplicarea acestei formule circa 100.000 pensionari ies din aceasta sfera a indemnizatiei sociale, pentru că trec de pragul de 1.281 lei datorita punctelor de stabilitate. Toti pensionarii care au lucrat peste 25 de ani, au contribuit la sistem, primesc acele puncte de stabilitate.

Domnul presedinte, dar ce trebuie sa faca pensionarii care cred ca au primit o decizie d epensionare gresita?

Afluenta mai mare pensionari, eu stau zilnic in leg cu directorii caselor de p,  sa mareasca nr angajati. Sa raspunda la toate solicitarile, sa nu plece nici macar un pensionar care sa nu primeasca raspunsurile pe care le cer. Sa mearga la ghisee, fie in audienta la director, fie sa faca o petitie pe email sa spuna care e nelamurirea. Noi tb sa raspundem la info din partea pensionarilor. E o lege noua, e normal ca unii oameni s anu inteleaga toate aceste prevederi a noii legi.

 

DailyBusiness
O nouă campanie de propagandă a Moscovei în România: „Rusia nu este dușmanul meu”. Mesajul a ajuns și în alte țări europene
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Testul sigur al femeii de 55 de ani pentru a descoperi dacă un bărbat e bun la pat. La ce îi supune modelul de fitness
Fanatik.ro
Cum poți să vezi, totuși, la TV meciul Aberdeen – FCSB. Acesta este postul de televiziune străin care transmite partida
Capital.ro
Lege pentru românii care stau la casă. Vecinul te filmează în curte? Ce trebuie să știi
Playtech.ro
Apa de ploaie, taxată în România: De ce și cum se aplică această măsură
Adevarul
Momentul în care un turc trage 6 focuri de armă în Centrul Vechi din București. Bărbatul a fost reținut
wowbiz.ro
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Giorgianei
Evz.ro
Găinile, la numărat! Guvernul limitează numărul păsărilor în curțile oamenilor
Prosport.ro
FOTO. Controversata Marina, renumită pentru imaginile ei cel puțin îndrăznețe, a fost prinsă! A primit pedeapsă de 4 ani
kanald.ro
Cine este bărbatul care a deschis focul în Centrul Vechi al Capitalei! Acesta nu ar fi primul atac pe care l-a pus la cale
Cancan.ro
Mama lui Cătălin, adolescentul care s-a aruncat în fața TIR-ului cu iubita lui, face dezvăluiri tulburătoare: 'Mă amenința!' 😲
iamsport.ro
Un controversat politician îl acuză pe patronul FCSB: ”Gigi Becali, jură-te că n-ai trăit cu Tania Budi!”
MediaFlux
Când vine pensia în septembrie prin poștă și pe card! Casa de Pensii respectă datele pentru banii pensionarilor pentru luna septembrie 2025
stirilekanald.ro
Mihai și-a dat ultima suflare sub ochii soției sale, în timp ce încerca să salveze de la înec un bărbat. Femeia a văzut totul: „Omul acela l-a tras de picior și l-a băgat la fundul apei”
Cursul valutar BNR miercuri, 20 august 2025: Prețul gramului de aur se află în scădere