Pensii 2026. În Uniunea Europeană pensionarii sunt tratați complet diferit, în funcție de țara în care trăiesc, fiecare guvern încercând să ofere facilități seniorilor.
În România, însă, pensia medie la nivel național se situează la pragul de 2.780 de lei la nivelul lunii februarie 2026, în timp ce pensia minimă sau indemnizația socială continuă să ofere sprijin celor ale căror contribuții nu ating pragul minim garantat.
Pentru protecția veniturilor pensionarilor, pensiile cu valoarea de până la 3.000 de lei sunt scutite de impozit pe venit, care se aplică numai pentru suma care depășește plafonul. Vârsta standard de pensionare rămâne de 65 de ani.
Având în vedere aceste aspecte, statul acordă diferite forme de sprijin. Pensionarii cu venituri mici pot primi ajutoare între 800 și 1.000 lei, în funcție de cuantumul pensiei. Mai mult, sunt oferite vouchere de energie cu sume suplimentare de până la 450 de lei pentru plata facturilor în anumite perioade.
În plus, cardurile sociale sunt distribuite persoanelor vulnerabile și cu venituri sub pragul stabilit, actualizat de 2.000 și 2.210 lei.
Guvernul mai oferă sejururi standard de 16 zile la tratament balnear, acces la medicamente compensate și materiale sanitare conform normelor CNAS și facilități pentru transportul feroviar intern, cu călătorii gratuite sau subvenționate la clasa a II-a, precum și reduceri la transportul public local acordate de primării.
Deși aceste beneficii sunt binevenite, pensionarii trebuie să știe că late țări europene pur și simplu oferă niște beneficii inimaginabile, de care orice senior român ar fi mândru.
În Germania, sistemul de pensii traversează o perioadă de reformă semnificativă, prin Pachetul de Pensii 2025/2026, cu scopul de a stabiliza nivelul pensiilor și de a încuraja munca după atingerea vârstei standard de pensionare.
Vârsta standard de pensionare este în creștere treptată, urmând să ajungă la 67 de ani pentru persoanele născute după 1964. În 2025, pragul este de aproximativ 66 de ani și 2 luni.
Calculul pensiei se face printr-un sistem de puncte, fiecare punct având o valoare estimată la 40,79 euro în 2025. Această valoare este egalizată între estul și vestul Germaniei. Pentru a beneficia de pensia de stat, este necesară o perioadă minimă de asigurare de 5 ani.
Pentru a compensa inflația și a menține puterea de cumpărare a pensionarilor, în iulie 2025 pensiile au fost majorate cu aproximativ 3,5%, iar o nouă ajustare este programată pentru 1 iulie 2026.
Reforma prevede mai multe facilități și ajutoare pentru pensionari:
Munca după pensionare: Pensionarii care aleg să continue să lucreze pot câștiga până la 2.000 euro/lună fără a plăti impozit pe venitul suplimentar.
Pensia de bază (Grundrente): Seniorii cu pensii mici și cel puțin 33 de ani de contribuții pot primi un supliment automat la pensie, fără cerere separată.
Asigurarea de bază (Grundsicherung): Dacă pensia nu acoperă nevoile minime, pensionarii pot solicita ajutor social de la Sozialamt.
Asigurări de sănătate: Seniorii rămân asigurați în sistemul public sau privat, cu contribuții parțial subvenționate de Deutsche Rentenversicherung.
Impozitare: Pensiile sunt impozabile doar dacă depășesc pragul anual de scutire Grundfreibetrag, care crește anual.
Românii care au lucrat atât în România, cât și în Germania pot cumula perioadele de cotizare pentru a atinge stagiul minim. Cererea de pensionare se depune de regulă în țara de reședință. Portalul Deutsche Rentenversicherung oferă simulări de pensie și informații detaliate, inclusiv în limba română.
Sistemul de pensii din Franța traversează o perioadă de incertitudine legislativă, după ce Parlamentul a suspendat temporar reforma care prevedea creșterea vârstei de pensionare la 64 de ani. Măsura va fi reanalizată abia după alegerile din 2027, ceea ce înseamnă că vârsta minimă legală de pensionare rămâne în jur de 62 de ani, cu variații în funcție de anul nașterii.
Pentru anul 2026, guvernul francez a propus înghețarea pensiilor de bază, în contrast cu începutul anului 2025, când acestea au fost indexate cu aproximativ 2,2%. Pensionarii cu venituri foarte mici beneficiază în continuare de pensia minimă, echivalentă cu aproximativ 85% din SMIC-ul net pentru cei care au lucrat întreaga carieră la salariul minim.
De asemenea, este disponibilă opțiunea de pensionare progresivă de la 60 de ani, implementată din 1 septembrie 2025, care permite seniorilor să lucreze part-time în timp ce încasează o parte din pensie.
Seniorii cu venituri reduse pot accesa mai multe forme de sprijin:
ASPA (Allocation de Solidarité aux Vieux): Ajutor pentru persoanele peste 65 de ani (sau peste 55 în caz de incapacitate) cu venituri sub pragul de 10.838 €/an pentru o persoană singură.
Ajutor pentru îngrijire: Pensionarii care necesită asistență pentru activ tățile zilnice pot primi un supliment de aproximativ 1.288,13 €/lună (din aprilie 2025).
Carduri de transport și cultură: Reduceri semnificative la transportul feroviar prin cardul Avantage Senior și acces subvenționat la muzee și evenimente culturale.
Locuință: Ajutoare pentru plata chiriei (APL – Aide Personnalisée au Logement) disponibile pentru pensionarii cu venituri mici.
Pensiile contributive au fost crescute cu 2,7% începând cu 1 ianuarie, în conformitate cu indicele prețurilor de consum, în timp ce pensiile minime și necontributive au beneficiat de creșteri mult mai consistente, de până la 11%, pentru a reduce riscul de sărăcie în rândul seniorilor.
În 2026, pensia maximă contributivă este estimată la aproximativ 3.359,60 euro pe lună, plătită în 14 tranșe, iar pensia necontributivă se situează în jur de 629 euro lunar.
Noua legislație le oferă pensionarilor posibilitatea de a alege metoda de calcul cea mai avantajoasă pentru ei, fie pe baza celor mai bune contribuții din ultimii 25 de ani, fie din ultimii 29 de ani, eliminând cei doi ani cu performanțe cele mai slabe, astfel încât fiecare să poată beneficia de pensia optimă în funcție de parcursul său profesional.
Vârsta standard de pensionare în Spania este de 66 de ani și 10 luni pentru persoanele care au acumulat mai puțin de 38 de ani și trei luni de cotizații, însă pensionarea la 65 de ani rămâne posibilă pentru cei care au depășit acest prag de contribuții. Pentru a avea dreptul la pensia de stat, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, dintre care cel puțin doi trebuie să fie în ultimii 15 ani înainte de pensionare.
Seniorii din Spania beneficiază de mai multe facilități pentru a-și menține standardul de viață și accesul la servicii:
Ajutor anual suplimentar: În regiunea Madrid, pensionarii cu pensii necontributive primesc un sprijin de 525 €.
Asistență medicală: Pensionarii români rezidenți pot folosi formularul S1 pentru a beneficia de sistemul de sănătate spaniol.
Programul IMSERSO: Acces la vacanțe și tratamente balneare subvenționate pentru pensionari, inclusiv rezidenți străini, în extrasezon.
Transport și cultură: Cardul Tarjeta Dorada oferă reduceri de până la 40% la biletele de tren RENFE; primăriile locale oferă gratuități sau reduceri la transportul urban și accesul la muzee.
Bonusuri pentru copii: Suplimente la pensie pentru reducerea decalajului de sex, acordate femeilor (și în anumite cazuri bărbaților) în funcție de numărul de copii.
Sistemul de pensii din Elveția se menține pe modelul stabil de trei piloni, dar introduce schimbări importante care afectează atât numărul plăților anuale, cât și vârsta de pensionare pentru femei. Începând cu decembrie 2026, pensionarii vor primi pentru prima dată o a 13-a pensie AHV, care se acordă automat persoanelor cu drept de pensie în luna decembrie și reprezintă o cotă de 1/12 din totalul pensiilor încasate în acel an.
Pensia de stat AHV/AVS variază în funcție de stagiu și situația familială: pentru o persoană singură cu stagiu complet, pensia minimă este de aproximativ 1.260 CHF pe lună, iar cea maximă ajunge la 2.520 CHF pe lună. În cazul cuplurilor căsătorite, pensia cumulată nu poate depăși 150% din pensia maximă a unei persoane singure, ceea ce echivalează cu 3.780 CHF în 2026. Deși pensiile sunt considerate venituri impozabile, pragurile de impozitare diferă semnificativ între cantoane.
Vârsta standard de pensionare pentru bărbați rămâne la 65 de ani, în timp ce femeile văd o creștere treptată a vârstei de pensionare. În 2026, femeile născute în 1962 se pot pensiona la 64 de ani și 6 luni, iar procesul va continua până la egalizarea cu bărbații în 2028. Pensionarea anticipată este posibilă cu până la doi ani înainte de vârsta standard, dar implică o reducere permanentă a pensiei, de aproximativ 6,8% pentru fiecare an de anticipare.
Pe lângă pensia de bază, seniorii pot beneficia de prestații complementare (EL/PC) dacă veniturile din pensia de stat și cea ocupațională nu acoperă costurile minime de trai; aceste prestații sunt scutite de impozit. Pensionarii au acces la reduceri la abonamentul general GA Senior oferit de Căile Ferate Federale (SBB/CFF), facilitând călătorii nelimitate pe aproape întreaga rețea de transport elvețiană. În ceea ce privește sănătatea, deși asigurarea medicală obligatorie LAMal este privată, pensionarii cu venituri mici pot solicita subvenții pentru reducerea primelor, acordate de cantonul de reședință.
Începând cu 1 ianuarie, pensiile de stat au fost majorate cu 2,7% pentru veniturile lunare de până la 2.500 de euro, iar pentru pensiile mai mari se aplică o creștere fixă de 67,50 euro. Austria se remarcă printr-un nivel mediu al pensiei printre cele mai ridicate din Europa, estimat la aproximativ 2.400 euro lunar. Pensionarii beneficiază de tradiționalele 14 plăți pe an, incluzând al 13-lea și al 14-lea venit, în lunile mai/iunie și septembrie/octombrie, iar suplimentul de egalizare destinat persoanelor cu pensii foarte mici este, de asemenea, indexat cu 2,7%.
Vârsta standard de pensionare pentru bărbați rămâne 65 de ani, în timp ce procesul de egalizare pentru femei continuă treptat; în decembrie 2026, femeile se pot pensiona la 60 de ani și 6 luni, iar acest proces va fi complet până în 2033. Pentru a beneficia de pensia pentru limită de vârstă, este necesară o perioadă minimă de asigurare de 15 ani, echivalentă cu 180 de luni de contribuții.
Pe lângă pensia de bază, seniorii din Austria se bucură de numeroase facilități. Pensionarii care aleg să continue să lucreze după vârsta standard nu au limită superioară de câștig, iar amânarea pensionării generează un bonus anual de 5,1% la valoarea pensiei. Sistemul de sănătate este accesibil integral pensionarilor, contribuțiile fiind reținute direct din pensie, iar transportul feroviar și public le oferă reduceri semnificative prin cardul ÖBB Vorteilscard Senior sau prin abonamentele locale reduse. În plus, pensionarii cu venituri mici pot beneficia, în funcție de land, de ajutoare sezoniere pentru încălzire sau vouchere pentru energie, deși unele indexări automate ale acestor beneficii au fost temporar suspendate pentru anul 2026.
Creșterea medie a pensiilor a fost de aproximativ 2,7%, menită să compenseze evoluția prețurilor, iar pensia socială (Assegno Sociale) a ajuns la aproximativ 620 de euro pe lună. Pensionarii beneficiază tradițional de a 13-a plată în luna decembrie, cunoscută sub numele de Gratifica Natalizia, iar anumite categorii vulnerabile, inclusiv românii care au lucrat în Italia, pot primi bonusuri speciale de până la 1.400 de euro, în funcție de venituri și contribuții.
Vârsta standard de pensionare rămâne în 2026 de 67 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei, iar stagiul minim de cotizare necesar pentru pensia pentru limită de vârstă este de 20 de ani. Perioadele de muncă efectuate în România se cumulează cu cele din Italia, conform regulamentelor UE de securitate socială, pentru a ajunge la stagiul minim și a beneficia de drepturi complete de pensie.
Pe lângă pensia de bază, pensionarii români rezidenți în Italia au acces la sistemul public de sănătate (SSN), iar cei care încasează pensia din România trebuie să prezinte anual formularul S1 pentru a beneficia de asistență medicală gratuită. De asemenea, este necesară trimiterea certificatul de existență în viață către Citibank pentru a evita suspendarea plăților. Seniorii au reduceri la transportul feroviar prin cardul Carta d’Argento și acces la tarife subvenționate în transportul urban, iar pensiile sub un anumit prag beneficiază de exonerări fiscale, actualizate anual în funcție de legea bugetului.
Sistemul de pensii din Danemarca rămâne unul dintre cele mai solide din lume, structurat pe trei piloni: pensia de stat, pensia ocupațională și economiile private. Accentul principal este pus pe menținerea seniorilor activi și pe sprijinul acordat celor cu venituri reduse. Pensia de stat, Folkepension, reprezintă un beneficiu universal, dar valoarea sa finală depinde de veniturile suplimentare și de starea civilă a beneficiarului. Suma de bază este de aproximativ 15.000 DKK pe lună (cca. 2.000 EUR), iar pensionarii singuri pot primi suplimentul integral dacă veniturile lor extra-pensie nu depășesc 35.700 DKK pe an (cca. 4.750 EUR/an), pragul pentru cupluri fiind de 70.600 DKK pe an (cca. 9.400 EUR/an).
Guvernul danez a majorat în 2026 și stimulentele pentru cei care aleg să continue să lucreze după vârsta standard de pensionare. Prima pentru al doilea an de muncă post-pensionare a crescut la 32.074 DKK (aprox. 4.275 EUR), scutită de impozit, iar programul de pensia anticipată (Tidlig pension) permite persoanelor cu stagii lungi de cotizare să se retragă cu 1-3 ani mai devreme, beneficiul putând ajunge la 15.650 DKK pe lună (cca. 2.085 EUR/lună înainte de taxe).
Vârsta standard de pensionare în Danemarca este de 67 de ani, urmând ca, în funcție de creșterea speranței de viață, aceasta să ajungă la 70 de ani până în 2040 pentru cei născuți după 1970.
Pe lângă pensia de bază, seniorii beneficiază de o gamă largă de servicii sociale. Accesul la sistemul medical public danez este gratuit, iar persoanele care necesită asistență la domiciliu primesc indemnizații corespunzătoare. Transportul public oferă reduceri substanțiale prin Rejsekort și la trenurile DSB, iar locuințele pot fi sprijinite prin ajutorul pentru chirie, calculat în funcție de venitul și mărimea gospodăriei. În plus, pensionarii cu venituri mici pot solicita suplimente pentru încălzire sau cheltuieli medicale neprevăzute, inclusiv tratamente dentare.
Pentru cetățenii români care au locuit în Danemarca, este necesară o perioadă minimă de 10 ani de rezidență, dintre care cel puțin 5 ani chiar înainte de pensionare, pentru a fi eligibili la pensia de stat daneză. În cazul revenirii în România, se poate solicita și plata economiilor acumulate în fondurile private de pensii, cum ar fi PensionDanmark, echivalente aproximativ cu sumele în DKK convertite la cursul actual.
Pensia minimă a fost majorată semnificativ, ajungând la 9.800 CZK pe lună (aproximativ 390 EUR), reprezentând 20% din salariul mediu pe economie. Pensiile aflate în plată anterior beneficiază de o creștere fixă de 240 CZK, la care se adaugă un spor procentual de 2,6%. În plus, suplimentul pentru copiii crescuți continuă să fie acordat, cu o valoare ajustată de 500 CZK pe copil pe lună.
Ritmul de creștere a pensiilor nou acordate va fi ajustat gradual în următorii 10 ani pentru a reduce presiunea asupra bugetului de stat. Vârsta standard de pensionare în 2026 este de 64 de ani și 8 luni, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, iar pentru persoanele născute după 1988 se preconizează o creștere progresivă până la 67 de ani. Stagiul minim de cotizare rămâne de 35 de ani, iar pentru pensionarea anticipată sunt necesari 40 de ani de contribuții.
Pe lângă indexarea pensiilor, reformele aduc facilități importante pentru seniori. Pensionarii care locuiesc în afara Cehiei, inclusiv în România, nu mai trebuie să transmită certificatul de viață pentru fiecare plată, ci doar de două ori pe an. Angajatorii contribuie suplimentar cu 4% la pensia privată (Pilonul III) pentru angajații din meserii cu risc ridicat, facilitând pensionarea timpurie a acestora, iar studiile doctorale începute după 2009 sunt acum recunoscute ca perioade asimilate de asigurare.
Transportul și facilitățile sociale rămân un sprijin important: pensionarii de peste 65 de ani beneficiază de reduceri de 50% la transportul feroviar și rutier pe întreg teritoriul Cehiei, prin intermediul sistemului de tarife subvenționate de stat.
Începând cu luna martie, pensiile au fost majorate cu aproximativ 5%–7%, depășind rata prognozată a inflației și asigurând un nivel de trai adecvat pentru seniori. Această ajustare se bazează pe inflația medie pentru gospodăriile de pensionari și pe evoluția salariului mediu din economie.
Polonia continuă să acorde a 13-a și a 14-a pensie, plăți suplimentare care au devenit permanente. A 13-a pensie se acordă de obicei în aprilie, în cuantumul pensiei minime brute, iar a 14-a pensie, oferită în a doua jumătate a anului, respectă un prag de venit, cei cu pensii mai mari primind o sumă proporțional redusă. Pensia minimă este ajustată anual pentru a proteja nivelul de trai al pensionarilor cu venituri reduse.
Vârsta de pensionare în Polonia rămâne printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană: 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, cu un stagiu minim de cotizare de 20 de ani pentru femei și 25 de ani pentru bărbați pentru a accesa pensia garantată.
Pe lângă indexările financiare, sistemul polonez oferă și beneficii sociale extinse. Pensionarii de peste 75 de ani primesc indemnizația de îngrijire, adăugată automat la pensie, iar persoanele de peste 65 de ani beneficiază de medicamente gratuite prin programul guvernamental „Senior 65+”. Transportul și cultura sunt sprijinite prin reduceri de cel puțin 37% la biletele de tren și prin gratuitate sau reduceri semnificative la transportul public local pentru seniorii cu vârste de peste 70 de ani. În plus, scutirile fiscale pentru veniturile din pensii protejează majoritatea pensionarilor cu venituri mici și medii, consolidând astfel securitatea financiară a seniorilor.
Una dintre cele mai importante măsuri este introducerea celei de-a 14-a pensii, care va fi plătită treptat începând cu februarie 2026. Toți pensionarii vor primi un sfert din această plată suplimentară, alături de pensia lor obișnuită, menținându-se în același timp plata integrală a celei de-a 13-a pensii, acordată tradițional în luna februarie.
Pensiile au fost de asemenea indexate cu 4% la începutul anului pentru a compensa inflația și a proteja veniturile seniorilor. În paralel, de la 1 ianuarie 2026, au fost implementate facilități fiscale care vizează inclusiv veniturile pensionarilor, sporind atractivitatea și sustenabilitatea sistemului de pensii.
Vârsta standard de pensionare rămâne 65 de ani, fără modificări pentru acest an, iar calculul pensiei continuă să se bazeze pe un model în care primii 20 de ani de muncă au o pondere mai mare decât următorii 20 de ani în stabilirea cuantumului final. Pentru pensionarii care locuiesc în străinătate, inclusiv în România, Trezoreria Statului Maghiar asigură plata pensiilor în jurul datei de 12 a fiecărei luni, simplificând astfel procedurile de transfer internațional.
Pe lângă veniturile directe, seniorii beneficiază de ajutoare sociale și facilități suplimentare. În perioade cu inflație ridicată, guvernul a acordat tichete pentru alimente, exemplu fiind voucherele de 30.000 HUF (aproximativ 79 EUR) pentru pensionarii cu venituri mici. Cardul SZÉP, utilizat în principal de angajați, include secțiuni pentru activități sportive și de relaxare, disponibile și pensionarilor. În plus, seniorii au acces gratuit sau subvenționat la transportul public și serviciile medicale, deși persoanele dependente neasigurate pot fi obligate la o contribuție lunară de sănătate de aproximativ 12.300 HUF (aproximativ 32 EUR) în 2026.
Pensii 2026. Bulgaria
Toate pensiile acordate până la sfârșitul anului 2025 au fost indexate între 7% și 8% începând cu 1 iulie 2026. Astfel, pensia medie lunară este estimată la aproximativ 541 €, în timp ce pensia minimă crește de la 322,37 € la aproximativ 347 €. Plafonul maxim pentru pensia cumulată rămâne stabil la 1.738 €. În plus, pensiile în Bulgaria continuă să fie neimpozitabile, ceea ce le menține printre cele mai avantajoase din Uniunea Europeană.
Vârsta de pensionare continuă să crească treptat, urmând ca până în 2037 să se atingă 65 de ani pentru ambele sexe. În 2026, femeile se pot pensiona la 62 de ani și 6 luni, cu un stagiu de cotizare de 36 ani și 10 luni, iar bărbații la 64 de ani și 9 luni, cu un stagiu de 39 ani și 10 luni. Pensionarea anticipată este posibilă la vârsta de 67 de ani, cu minimum 15 ani de cotizare efectivă.
Pe lângă pensiile standard, guvernul bulgar a ajustat și beneficiile sociale. Pragul de sărăcie este stabilit la 390 €, ceea ce declanșează majorări automate pentru ajutoarele sociale. Indemnizația pentru creșterea copilului până la 2 ani crește la 460 €, iar bugetul de sănătate include fonduri suplimentare pentru programe de screening oncologic și modernizarea spitalelor. Totodată, munca după pensionare rămâne stimulată, contribuțiile la fondul de pensii fiind prognozate să crească cu 2 puncte procentuale pentru a susține sustenabilitatea sistemului.
Având în vedere informațiile de mai sus, țara care pare să ofere cele mai multe și diverse beneficii pentru seniori este Austria, deoarece:
Număr de plăți și bonusuri: Pensionarii austrieci primesc 14 plăți pe an, incluzând al 13-lea și al 14-lea venit, ceea ce este mai generos comparativ cu majoritatea țărilor (de exemplu, Franța are o singură plată suplimentară, Spania 14 plăți, dar bonusurile nu sunt atât de extinse).
Indexări și protecția puterii de cumpărare: Majorarea pensiilor cu 2,7% + suplimentul de egalizare pentru pensiile foarte mici protejează veniturile celor cu pensii reduse.
Flexibilitate în muncă după pensionare: Pensionarii pot continua să lucreze fără limită de câștig și primesc bonus anual de 5,1% dacă amână pensionarea.
Sistem de sănătate și facilități: Acces complet la sistemul de sănătate, cu contribuții reținute direct din pensie, plus reduceri semnificative la transportul feroviar și public (ÖBB Vorteilscard Senior).
Sprijin suplimentar pentru cei cu venituri mici: Pensionarii pot primi ajutoare sezoniere pentru încălzire sau vouchere pentru energie, în funcție de land
Pensiile medii și maxime: Pensia medie este printre cele mai ridicate din Europa (~2.400 € lunar), oferind un standard de trai solid pentru seniori.
Prin comparație, Danemarca are pensii solide și stimulente pentru muncă post-pensionare, dar vârsta standard este 67 ani, iar pensia de bază este în jur de 2.000 € (mai mică decât Austria).
Germania are Grundrente și ajutor social, dar stimulentele suplimentare pentru muncă sunt limitate și pragul de venit pentru bonusuri este mai mic.
Franța, Italia, Spania, Ungaria, Bulgaria oferă beneficii sociale și pensii suplimentare, dar nivelul pensiei medii și facilitățile pentru muncă post-pensionare nu sunt la fel de cuprinzătoare.