Pensionarea la 70 de ani devine realitate în Europa. Când vor ieși la pensie românii și ce se schimbă pentru femei și bărbați

Vârsta de pensionare va crește semnificativ în următoarele decenii în mare parte din Europa, iar România se află printre statele în care schimbările vor fi importante. Potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), bărbații care au intrat pe piața muncii în 2024 se vor pensiona la 67 de ani, iar femeile vor ieși la pensie cu aproape cinci ani mai târziu decât generațiile actuale.
Bianca Bocioacă
02 aug. 2026, 22:20
Pensionarea la 70 de ani devine realitate în Europa. Când vor ieși la pensie românii și ce se schimbă pentru femei și bărbați
Cu cât crește vârsta de pensionare în Europa

Analiza arată că majorarea vârstei de pensionare este una dintre principalele soluții prin care statele europene încearcă să mențină sustenabilitatea sistemelor publice de pensii, în contextul îmbătrânirii accelerate a populației.

Potrivit raportului OCDE, bărbații din România care au început să lucreze în 2024 și vor avea o carieră completă ar urma să se pensioneze la 67 de ani, cu cel puțin doi ani mai târziu decât în prezent.

În cazul femeilor, creșterea este și mai mare. Vârsta de pensionare este estimată să urce cu 4,8 ani, una dintre cele mai mari majorări din Uniunea Europeană.

România se numără astfel printre statele care vor înregistra cele mai importante modificări ale vârstei de pensionare până spre sfârșitul anilor 2060.

Citește și: Pensie de invaliditate 2026. Ce se întâmplă când ajungi la vârsta standard de pensionare. Transformarea se face automat

Raportul arată că, la nivelul Uniunii Europene, vârsta medie de pensionare va crește de la 64,7 la 66,9 ani pentru bărbați și de la 64 la 66,6 ani pentru femei.

Cele mai spectaculoase schimbări sunt estimate în:

  • Danemarca – 74 de ani pentru femei și bărbați;
  • Estonia – 71 de ani;
  • Italia – 70 de ani;
  • Țările de Jos – 70 de ani;
  • Suedia – 70 de ani;
  • Cipru – 70 de ani.

În schimb, cele mai mici vârste de pensionare vor rămâne în:

  • Slovenia și Luxemburg – 62 de ani pentru bărbați;
  • Polonia – 60 de ani pentru femei.

Potrivit analizei realizate pe baza datelor din 32 de state europene, vârsta de pensionare va crește:

  • pentru bărbați în 21 de țări;
  • pentru femei în 24 de țări.

În medie, majorarea va fi de aproximativ 2,1 ani pentru bărbați și 2,6 ani pentru femei.

Raportul compară persoanele care s-au pensionat în 2024 cu cele care au intrat pe piața muncii la vârsta de 22 de ani în același an și care vor avea o activitate profesională neîntreruptă până la pensionare.

Citește și: Se schimbă regulile de pensionare pentru femei din 2026. Crește vârsta de pensionare și stagiul de cotizare

De ce cresc vârstele de pensionare

OCDE explică faptul că majorarea vârstei de pensionare este una dintre cele mai utilizate soluții pentru menținerea echilibrului financiar al sistemelor publice de pensii.

„Majorarea vârstei de pensionare rămâne o strategie frecvent utilizată pentru îmbunătățirea sustenabilității financiare a sistemelor de pensii, fără reducerea nivelului pensiilor”, se arată în raport.

Alternativa ar fi majorarea contribuțiilor plătite de angajați sau reducerea pensiilor.

Raportul avertizează că populația Europei va continua să îmbătrânească în următoarele decenii.

Dacă în anul 2000 existau 22 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani la fiecare 100 de adulți activi, în 2025 raportul ajunge la 33 la 100, iar până în 2050 va urca la 52 de persoane vârstnice la fiecare 100 de persoane cu vârste între 20 și 64 de ani.

Acest fenomen pune o presiune tot mai mare asupra bugetelor publice și este unul dintre principalele motive pentru care tot mai multe state europene aleg să majoreze treptat vârsta de pensionare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT