Pensionarii şi persoanele cu dizabilităţi vor primi măşti gratuite de la Primăria Capitalei

19 05. 2020, 17:54

Pentru estimarea corectă a numărului de măşti necesare, cei interesaţi sunt rugaţi să scrie la adresa: registratura@dgas.ro (pentru persoanele cu dizabilităţi) şi mastiseniori@cs-mb.ro (pentru pensionari). Persoanele care nu au acces la mijloace electronice sunt rugate să apeleze la sprijinul familiei, prietenilor, vecinilor sau voluntarilor.

„Numărul de măşti care se vor oferi fiecărei persoane se va stabili după centralizarea solicitărilor transmise la adresele de email registratura@dgas.ro şi mastiseniori@cs-mb.ro. După centralizarea necesarului estimat, DGASMB şi Centrul de Seniori vor demara procedurile de achiziţie, conform legislaţiei în vigoare”, a precizat Biroul de presă al Primăriei Capitalei.

Reamintim că începând cu data de 15 mai măştile de protecţie au devenit obligatorii în spaţiile închise şi în mijloacele de transport în comun din România. 

Citeşte şi MĂŞTI OBLIGATORII în România. OMS recomandă SĂ NU folosim măşti dacă suntem sănătoşi