Percheziţii în Cluj la locuinţele mai multor persoane acuzate de proxenetism

Un număr de 12 percheziţii au avut loc, joi, la locuinţele mai multor persoane acuzate că racolau şi traficau în străinătate tinere pentru prostituţie, şapte suspecţi fiind duşi la audieri.
Iulian Tudor
09 ian. 2014, 14:59
Percheziţii în Cluj la locuinţele mai multor persoane acuzate de proxenetism

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane şi procurorii DIICOT au făcut, joi, 12 percheziţii la locuinţele membrilor unei grupări specializate în proxenetism şi trafic de persoane.

Din cercetările făcute până în prezent a reieşit că, începând cu anul 2005, membrii grupării ar fi recrutat mai multe tinere din România, în special din judeţul Cluj şi judeţele limitrofe, pe care le-ar fi transportat în oraşul Padova din Italia, unde le-ar fi cazat în apartamente închiriate în scopul practicării prostituţiei, scrie Mediafax.

Clienţii erau racolaţi prin anunţuri matrimoniale în presa locală.

De asemenea, din anul 2010, membrii grupului infracţional ar fi înlesnit introducerea mai multor tinere în bordeluri din Viena, unde acestea ar fi practicat prostituţia.

„Procurorii DIICOT cercetează mai multe persoane din Dej, suspecte de trafic de persoane. A fost organizată, joi, o descindere în municipiul Dej, pentru verificarea acestora. Persoanele sunt suspectate că racolau fete şi le duceau în străinătate pentru practicarea prostituţiei”, a declarat, joi, procurorul-şef al DIICOT Cluj, Mircea Hrudei.

În urma percheziţiilor, şapte suspecţi au fost duşi la audieri, la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj.

De asemenea, poliţiştii au indisponibilizat cinci autoturisme ce aparţin suspecţilor. În locuinţele suspecţilor au fost descoperite 18 telefoane mobile, cinci laptopuri, două tablete şi două calculatoare şi 1.400 de euro.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

DailyBusiness
PSD cere reducerea urgentă a prețului la motorină pentru fermieri și îl presează pe Bolojan să decidă rapid
Spynews
Încă o despărțire în showbiz! Un artist celebru din România a confirmat separarea de iubită, în exclusivitate
Fanatik.ro
Drama femeii care s-a aruncat de la etajul 8 al unui bloc din Constanța: „Avea pensia mică, se plângea”. Prima imagine de la locul tragediei
Capital.ro
Călin Georgescu avertizează România: Mare pericol! Situația este aproape de colaps. Mă adresez astăzi celor mai bogați oameni
Playtech.ro
Ce joburi vor dispărea și ce meserii vor aduce bani mulți în viitor. Domeniile care vor avea cea mai mare cerere
Adevarul
Bucureștiul escortelor, cartografiat: zona cu cea mai mare concentrație de prostituție online din țară
wowbiz.ro
Dan Petrescu a fost operat de urgență! Care este starea antrenorului de fotbal: „Îi ținem pumnii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pensiile ajung mai devreme în aprilie. O anumită categorie de pensionari vor primi bani în plus înainte de sărbătorile pascale 
iamsport.ro
Decebal Rădulescu i-a dat replica lui Gigi Becali, după ce latifundiarul a spus că vrea să trăiască o zi mai mult decât el
MediaFlux
Un spital din România încasează 200 de lei pentru comunicarea orei nașterii. Cererea, la mare căutare pentru întocmirea astrogramei
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj